desfrânare sf [At: (a. 1750) GCR II, 47/27 / V: (îvr) dăs~, dis~ / Pl: ~nări / E: desfrâna] 1 Scoatere a frâului la cal Si: desfrânat¹ (1). 2 (Pex) Eliberare a calului Si: desfrânat¹ (2). 3 (Rar) Desfacere sau slăbire a frânei Si: desfrânat¹ (3). 4 (Pex) Scoatere a frânei Si: desfrânat¹ (4). 5 Ducere a unei vieți imorale Si: desfrânat¹ (5). 6 Dedare la vicii, corupție, destrăbălare Si: desfrânat¹ (6). 7 Faptă care denotă stricăciune Si: depravare, destrăbălare, imoralitate. 8 (Pex) Trai imoral Si: (îvr) desfrânăciune, (nob) desfrânătețe.

desfrânare f. dezordine morală, exces.

DESFRÂNA, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna.

dăsfrânare sf vz desfrânare

desfărna v vz desfrâna

desfrana v vz desfrâna

desfranare sf vz desfrânare

desfrâna [At: M. COSTIN, O. 151/ Pzi: ~nez și (îvr) desfrân / E: des- + (în)frâna] 1 vt (Îdt) A scoate frâul de la cal. 2 vt (Pex) A lăsa liber. 3 vt (Rar) A desface frâna. 4 vt (Pex) A scoate frâna. 5-6 vtr (A duce sau) a face să ducă o viață imorală. 7-8 vtr A (se) deda viciilor, corupției, destrăbălării.

disfrânare sf vz desfrânare modificată

DESFRÎNA (-nez) I. vb. tr. A lua calului frîul. II. vb. refl. 1 A-și pierde, a-și lepăda frîul; Ⓕ fie-care simte că mintea-i se desfrînă (ALECS.); i se desfrînase și i se lărgise mațele spre luat (N.-COST.) ¶ 2 Ⓕ A se da desfrîului, a se abate la plăceri neiertate, a trăi în desfrînare: s-au desfrînat în viață fără de rușine (LET.) [des- + frîne].

DESFRÎNARE sf. 1 Faptul de a (se) desfrîna ¶ 2 Traiu plin de petreceri necumpătate, neiertate, nerușinate: și-a prăpădit averea în risipă și ’n desfrînări (CAR.).

DESFRÎNAT I. adj. 1 p. DESFRÎNA ¶ 2 Fără frîu, lipsit de frîu: bietul om purcede ~ și începe lucruri peste puterea sa (M.-COST.) ¶ 3 Ⓕ De un traiu nerușinat, plin de desfrîu. II. sm. Om desfrînat.

DESFRÎU sbst. 1 = DESFRÎNARE 2 ¶ 2 Necumpătare, exces [des- + frîu].

DESFRÂNA, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Des¹- + [în]frâna.

DESFRÎNA, desfrînez, vb. I. Refl. (Neobișnuit) A se deda desfătărilor, petrecerilor, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. Ne desfrînam în nebunia carnavalului la Veneția. M. I. CARAGIALE, C. 55.

DESFRÎNARE, desfrînări, s. f. Faptul de a fi desfrînat; destrăbălare. Din lux și desfrînare nasc aste bande crude De noi ciocoi ce pradă. BOLINTINEANU, O. 173. Poate ar fi mai întîrziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. NEGRUZZI, S. I 144.

A SE DESFRÂNA mă ~ez intranz. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se deprava; a se destrăbăla; a se strica. /des- + a [în]frâna

desfrânà v. 1. a lua calului frâul; 2. fig. a da drumul: fiecare simte că mintea-i se desfrână AL.; 3. a (se) da desfrânării.

desfrînáre f. Destrăbălare, stricăcĭune morală, corupțiune, depravare.

desfrînéz v. tr. (ca și în-frînez). Scot frîŭ, las fără frîŭ (un cal). Fig. V. refl. Mă corup, mă dedaŭ stricăciuniĭ. V. destrăbălez.

desfrânare s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări

desfrânare s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări

desfrânare s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări

!desfrâna (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. desfrânez, 3 desfrânează; conj. prez. 1 sg. să desfrânez, 3 să desfrâneze

!desfrâna (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrânează

desfrâna vb., ind. prez. 1 sg. desfrânez, 3 sg. și pl. desfrânează

DESFRÂNARE s. v. corupție.

DESFRÂNA vb. v. corupe.

DESFRÎNA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)

DESFRÎNARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)