2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESFÍD s. n. (Înv.; rar) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv).

desfíd sn [At: LM / Pl: ~uri / E: drr desfide] (Înv) 1 Sfidare. 2 Provocare.

DESFÍD s. n. (Înv.) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv).

DESFÍD s. n. (Învechit) Sfidare, înfruntare. Și-mi părea că asta nu e altă decît o hulă, un desfid cătră provedința care ne pedepsea. NEGRUZZI, S. I 292.

*desfíd, a -fíde v. tr. (după fr. dé-fier, it. dis-fidare, dar acomodat conjugăriĭ III după lat. dif-fido, -fidere, nu mă încred. Participĭu ar fi desfis [ca deschid, deschis], dar nu e uzitat. V. con-fident, fidel, sfidez). Provoc la luptă, sfidez, nu cred capabil: te desfid să viĭ să te bațĭ cu mine. Înfrunt, disprețuĭesc: a desfide moartea.

DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).

desfíde vt [At: GHICA, S. 288 / Pzi: ~fíd / E: fr défier, lat deffidare] 1 (C.i. o adversitate, un pericol) A nu ține seama Si: a brava, a înfrunta, a nesocoti. 2 (Înv) A provoca la luptă, la un joc sportiv. 3 A provoca pe cineva să dovedească ceva despre care știe că nu va fi posibil. 4 (Rar) A declara cuiva că nu este crezut.

DESFÍDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).

DESFÍDE, desfíd, vb. III. Tranz. (Nu are forme la timpurile trecute) 1. A provoca (pe cineva) la o acțiune sau la dovedirea unui lucru, știind de mai înainte că nu va reuși. Desfid pe oricine în această lume să mă vadă în starea în care se află domniile lor. SADOVEANU, Z. C. 51. 2. A înfrunta un lucru primejdios, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. Desfide primejdia.

DESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se știe că nu va reuși să-l facă. 2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfíd. / după sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].

DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru știind că nu va reuși; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr. défier, lat. deffidere)

A DESFÍDE desfíd tranz. 1) (persoane) A provoca la o acțiune, știind că nu va fi în stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concretă. 3) (persoane, acțiuni periculoase, lucruri etc.) A înfrunta cu dispreț; a sfida. /<fr. défier, lat. diffidere

desfide v. 1. a provoca la duel, la joc; 2. a nu se teme, a înfrunta: a desfide moartea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

desfíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 desfídă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)

desfíde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 sg. și pl. desfídă (nu are forme de timpuri trecute)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESFÍD s. v. bravadă, bravare, desfidere, sfidare.

desfid s. v. BRAVADĂ. BRAVARE. DESFIDERE. SFIDARE.

arată toate definițiile

Intrare: desfid
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfid
  • desfidul
  • desfidu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • desfid
  • desfidului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: desfide
verb (V662.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfide
  • desfidere
  • desfidând
  • desfidându‑
singular plural
  • desfide
  • desfideți
  • desfideți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfid
(să)
  • desfid
  • desfideam
a II-a (tu)
  • desfizi
(să)
  • desfizi
  • desfideai
a III-a (el, ea)
  • desfide
(să)
  • desfi
  • desfidea
plural I (noi)
  • desfidem
(să)
  • desfidem
  • desfideam
a II-a (voi)
  • desfideți
(să)
  • desfideți
  • desfideați
a III-a (ei, ele)
  • desfid
(să)
  • desfi
  • desfideau
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

desfid

etimologie:

desfide

  • 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva.
    surse: DN
    • 1.1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Desfid pe oricine în această lume să mă vadă în starea în care se află domniile lor. SADOVEANU, Z. C. 51.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil.
        surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol.
    exemple
    • Desfide primejdia.
      surse: DLRLC

etimologie: