4 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

desért sn [At: C. PETRESCU, Î. II,164 / Pl: ~uri / E: fr dessert] (Frm) 1 Fel de mâncare, de dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei. 2 Timp în care se servește această mâncare.

deșert, ~eartă [At: PSALT. HUR. 802/18 / V: (înv) desiert, (îrg) dașert, dăș~, dâșert, deșărt, dișart, dișert / S și: (înv) desert / Pl: ~rți, ~arte, ~uri / E: fr désert sn, lat desertus a, lat desertum] 1 a (D. recipiente, încăperi, spații închise) Care nu conține nimic înăuntru Si: deșertat2 (1), gol. 2 a (Pop; udp „de”) Care este lipsit de... 3 a (Înv; d. arme de foc) Care este descărcat. 4 a (Îvp; d. plante) Sterp. 5 a (Reg; d. fructe) Viermănos. 6 a (Reg; d. copaci) Scorburos. 7 a (Înv; fig; d. oameni) Care este gol în interior. 8 a (Înv; fig; d. oameni) Sărac. 9 a (Îvr; fig) Fără rezultat. 10 sn (Înv; îlav) Cu ~ Fără reușită. 11 a (Îvr) Care nu și-a însușit un bun material al altuia. 12 sn (Fig) Stare de tristețe apăsătoare Si: gol. 13-14 sn, a (Fig) (Cuvinte, gânduri, manifestări omenești etc.) lipsite de conținut, de profunzime, de importanță Si: iluzoriu, înșelător. 15-16 sn, a (Fig) (Ceea) ce este lipsit de adevăr, de temei Si: neîntemeiat. 17-18 av, a (Fig) (Într-un mod) care denotă lipsă de siguranță, de statornicie Si: efemer, pieritor, trecător. 19 sn (Îlav) În ~ Inutil. 20 sn (D. privire; îal) Fără țintă. 21 a (înv; d. oameni, pex, d. viața, manifestările lor) Care este aplecat spre deșertăciune (2) Si: frivol, neserios, superficial. 22 a (Fig; d. oameni) Care manifestă o ambiție neîntemeiată, o dorință puternică de a face impresie Si: înfumurat, orgolios, vanitos, (pop) îngâmfat. 23 sn Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este rară Si: pustiu. 24 a (D. locuri, ținuturi) Lipsit de vietăți și de vegetație. 25 a (Pex; d. locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică. 26 a (D. așezări omenești, locuințe) Care este lipsit (în întregime sau în cea mai mare parte) de oameni Si: nelocuit, nepopulat. 27 a (D. străzi, drumuri etc.) Fără trecători Si: necirculat. 28 a (Pex; d. străzi, drumuri) Care este lipsit de zgomot, de agitație. 29 sn (Înv) Pierdere în oameni (considerată în raport cu ansamblul inițial). 30 sn (Asr) Spațiu liber neocupat de cineva sau de ceva. 31 sn (Îvp) Parte scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: cavitate. 32 snp (Reg) Măruntaie. 33 sn (în limbajul bisericesc; îe) A lua în ~ A batjocori. 34 sn (Îlav) Cu ~ul Fără încărcătură în vehicul Si: descărcat.

dișárt, ~ă a, sn vz deșert[1] modificată

  1. În original, probabil incorect, dișắrat, ~ă. cata

DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert.

DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mâncare, de obicei dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se servește la sfârșitul mesei; timpul când se servește această mâncare. – Din fr. dessert.

DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (I) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. corectată

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Lat. vulpes.

DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Din lat. vulpes.

DESÉRT, deserturi, s. n. Fel de mîncare mai ușoară, care se servește la sfîrșitul mesei (brînză, fructe, prăjituri etc.); timpul cînd se servește acest fel de mîncare. Pîinea rămăsese întreagă. Copiii cerură cîte-o felie goală, la sfîrșit - desert. C. PETRESCU, Î. II 164.

DEȘÉRT1, deșerturi, s. n. 1. Spațiu gol, pustietate. Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? NEGRUZZI, S. I 345. ◊ (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit? ALECSANDRI, P. I 231. ◊ Loc. adv. (În legătură cu privirea) În deșert = în gol, fără o țintă anumită. Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. Cu deșert = cu nimic, cu gol. Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, F. 35. 2. Regiune cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă iar populația foarte rară. Deșertul Saharei.În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54. ◊ Fig. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170. 3. (În loc. adv.) În deșert = în zadar, zadarnic, în van, degeaba. În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414. ♦ (În limbajul bisericesc, în expr.) A lua în deșert (mai ales cu privire la numele lui dumnezeu) = a batjocori. 4. (Popular) Partea scobită a corpului (la om și la animale) cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203.[1]

  1. Var.: deșărt (DONICI, F. 35.) — LauraGellner

DESÉRT s.n. Fel de mâncare care se servește la sfârșitul mesei și constă din fructe, prăjituri etc.; moment la care este servit acest fel de mâncare. [< fr. dessert].

DEȘÉRT s.n. 1. Spațiu gol; pustiu, pustietate. 2. Regiune întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. [< lat. desertus, cf. fr. désert].

DESÉRT s. n. fel de mâncare care se servește la sfârșitul mesei, din fructe, prăjituri etc.; momentul servirii lui. (< fr. dessert)

DESÉRT ~uri n. 1) Fel de mâncare constând de obicei din fructe sau dulciuri și servit la sfârșitul mesei. 2) Moment al mesei când se servește acest fel de mâncare. /<fr. dessert

DEȘÉRT2 ~uri n. 1) Spațiu gol. ◊ A ieși cu ~ul a ieși cuiva înainte cu căldarea goală. În ~ a) în gol; b) fără rost; zadarnic. 2) Regiune întinsă nisipoasă (aproape) lipsită de vegetație din cauza aridității solului; pustiu. 3) pop. (la om și la animale) Parte a corpului dintre ultima coastă și șold. /<lat. desertum, fr. désert

desert n. 1. ultimul rând de bucate; 2. brânzeturi, fructe servite la desert (= fr. dessert).

deșert a. 1. gol, nelocuit; 2. fig. nefolositor, zadarnic: vise deșerte; 3. nestatornic, trecător: gloria e deșeartă; 4. fără temeiu: credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n. 1. loc, țară aridă și fără locuitori: dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.; 2. pl. deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv. în deșert, în zadar, fără folos.

*desért n., pl. urĭ (fr. dessert, d. desservir, a servi ultimu fel de mîncare la masă). Ultimu fel de mîncare la masă, propriŭ vorbind, plăcinta, fructele și alte lucrurĭ dulcĭ. Uniĭ mănîncă și brînză la desert.

1) deșért, deșeártă și deșártă adj., pl. deșerte (lat. de-sĕrtus, part. de-serére, a părăsi [serére, a înșira]; fr. désert, sp. desierto. V. serie, dezertor, a-serțiune). Gol, nelocuit, pustiŭ: țară deșeartă. Neplin, vid (nu în înțelesu fizic, adică „fără aer”, ci „fără lichid” orĭ „fără solid”): butelie, cutie deșeartă. Fig. Zadarnic, van, himeric, ireal: speranță, glorie deșeartă. Vanitos: om deșert. În deșert, de geaba, în zadar, în van: în deșert lupțĭ contra dreptățiĭ! S.n., pl. urĭ. Pustie, pustiŭ, țară fără locuitorĭ: Sahara e un deșert. Partea care e supt coaste la corpu animalelor: lovitura dată în deșert produce mare durere (V. ie 2.). Vechĭ. S.n. și f. Deșertăciune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

desért s. n., pl. desérturi

arată toate definițiile

Intrare: desert
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desert
  • desertul
  • desertu‑
plural
  • deserturi
  • deserturile
genitiv-dativ singular
  • desert
  • desertului
plural
  • deserturi
  • deserturilor
vocativ singular
plural
Intrare: deșert (s.n. - pustiu)
deșert (s.n. - pustiu) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșert
  • deșertul
  • deșertu‑
plural
  • deșerturi
  • deșerturile
genitiv-dativ singular
  • deșert
  • deșertului
plural
  • deșerturi
  • deșerturilor
vocativ singular
plural
Intrare: în deșert
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: vulpea-deșertului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vulpea-deșertului
plural
genitiv-dativ singular
  • vulpii-deșertului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vulpea-deșertului

etimologie: