dereptar sn vz dreptar

dereptariu sn vz dreptar¹

direptar sn vz dreptar¹

dreptar² [At: GALAN, Z. R. 121 / Pl: ~i / E: drept + -ar] 1-2 smf, a (Înv; nob) (Persoană) care are anumite drepturi politice.

dreptar¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 100/2 / V: (îrg) dir~, dereptariu, (rar) tr~ / Pl: ~e și ~uri / E: drept + -ar] (Pop) 1 Unealtă de zidărie, dulgherie etc. cu care se controlează dacă zidul, piatra, lemnul etc. este (în unghi) drept Si: îndreptar Cf colțar, cot, echer, riglă, (reg) ghiunie, mahală, șalău. 2 Cârlig la plug. 3 Șurub mare de lemn la roata morii. 4 (Lpl) Scândurile orizontale care formează treptele unei scări. 5 (Fig) Mod corect de a îndeplini o acțiune Si: îndreptar. 6 (Fig) Suită de norme de conduită Si: îndreptar. 7 (Fig) Ghid.

îndreptar sn [At: DA / Pl: ~re / E: în- + dreptar] Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu.

treptar sn vz dreptar

DREPTAR, dreptare, s. n. Riglă sau echer utilizat în zidărie sau în dulgherie pentru verificarea suprafețelor plane. Manole cel oacheș și bărbos de la Hurez... ținînd într-o mînă dreptarul zidarilor... iar în cealaltă păpușa de sfoară pentru măsurătoare. ODOBESCU, S. II 513. ♦ (Top.) Instrument utilizat pentru trasarea drumurilor. Prin aleea de aluni acum trece drumul mare... «Butucul» a căzut jertfă dreptarului drumurilor. HOGAȘ, H. 47.

ÎNDREPTAR, îndreptare, s. n. Lucrare care dă îndrumări (într-un anumit domeniu); călăuză. Îndreptar ortografic. ▭ Cunoașterea principiilor de proiectare ale arhitecturii sovietice în domeniul construcțiilor agricole constituie un ajutor eficace și un îndreptar sigur în activitatea de proiectare a Stațiunilor de mașini și tractoare din țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 5/2.

DREPTAR ~e n. Riglă lungă sau colțar care se folosește în construcție și în tâmplărie pentru trasare sau pentru verificarea suprafețelor plane. /drept + suf. ~ar

ÎNDREPTAR ~e n. Carte ce cuprinde o colecție de norme, reguli și recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; ghid; îndrumar. ~ ortoepic. /a îndrepta + suf. ~ar

dreptar n. 1. colțarul drept al dulgherului; 2. fig. normă. [Redus din îndreptar].

dreptár V. îndreptar.

îndreptár și dreptár n., pl. e (d. drept, îndrept). Echer saŭ riglă de meseriaș. Șurub regulator p. ca o mașină să meargă maĭ răpede saŭ maĭ încet. Fig. Normă, canon, regulă de vĭață. Cod, pravilă, carte care arată legile uneĭ științe: această carte e îndreptaru limbiĭ româneștĭ. – Vechĭ dereptar. V. colțar și cumpănă.

dreptar (înv., reg.) s. n., pl. dreptare

îndreptar s. n., pl. îndreptare

dreptar s. n., pl. dreptare

îndreptar s. n., pl. îndreptare

dreptar s. n., pl. dreptare

îndreptar s. n., pl. îndreptare

ÎNDREPTAR s. n. (< în + dreptar < drept + suf. -ar): lucrare care dă îndrumări într-un anumit domeniu; călăuză. ◊ ~ ortoepic, ortografic și de punctuație: î. de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor, a propozițiilor și a frazelor dintr-o limbă, în spiritul normelor limbii literare actuale.

DREPTAR s. v. cocârlă, schimbătoare.

DREPTAR s. (TEHN.) colțar, echer, (reg.) cot, ghiunie. (~ul zidarului.)

ÎNDREPTAR s. 1. v. ghid. 2. v. normativ.

dreptar s. v. COCÎRLĂ. SCHIMBĂTOARE.

DREPTAR s. (TEHN.) colțar, echer, (reg.) cot, ghiunie. (~ zidarului.)

ÎNDREPTAR s. 1. călăuză, ghid, îndrumar, îndrumător, (livr.) vademecum, (înv.) praveț. (Un ~ pentru scrierea corectă.) 2. normativ, (înv.) regulativ. (~ tehnic.)