11 definiții pentru normativ (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

normativ, ~ă [At: BARIȚIU, P. A. III, 126 / Pl: ~i, ~e / E: fr normatif, rs норматив] 1 a Care stabilește o normă (2). 2 a Care are caracterul unei norme (3) sau servește ca normă (3). 3 sn Culegere de norme (12), instrucțiuni etc. cu privire la un anumit domeniu de activitate. 4 sn (Prc; mpl) Regulă de conduită. 5 sn Dispoziție sau hotărâre care stabilește o normă (2). 6 sn Tabel cuprinzând duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice, folosit pentru stabilirea normelor (9) în producție. 7 sn Valoare a mijloacelor de producție, a investițiilor și a cheltuielilor viitoare necesare pentru activitatea neîntreruptă a unei întreprinderi.

NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.

NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.

NORMATÍV1, normative, s. n. Tabel cuprinzînd duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice și folosit pentru stabilirea normelor tehnice în producție.

NORMATÍV, -Ă adj. Care are putere de normă. ♦ Care hotărăște, stabilește reguli. // s.n. Tabel care cuprinde duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice. [Cf. fr. normatif, rus. normativnâi].

NORMATÍV, -Ă I. adj. care are putere de normă. ◊ care hotărăște, stabilește reguli. II. s. n. ansamblu de date, prescripții cu caracter de normă. (< fr. normatif, rus. normativ)

NORMATÍV1 ~e n. Indice al normelor în conformitate cu care se execută diferite operații; instrucțiune privind normele de producție. /<rus. normativ, fr. normatif


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

normatív2 s. n., pl. normatíve

normatív s. n., pl. normatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NORMATÍV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) canonic. (Principii ~.) 2. s. îndreptar, (înv.) regulativ. (~ tehnic.) 3. s. v. directivă.

NORMATIV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) canonic. (Principii ~.) 2. s. îndreptar, (înv.) regulativ. (~ tehnic.) 3. s. directivă, indicație, instrucțiune, îndrumare, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (Ai respectat ~ele primite?)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NORMATÍV, -Ă (< fr., rus.) adj. și s. n. 1. Adj. Care are caracter de normă, care stabilește o normă, care servește ca normă sau la stabilirea normei. 2. S. n. Prescripție, instrucțiune cu caracter (obligatoriu) de normă (ex. ansamblu de tabele de valori, de grafice, nomograme, de formule și de instrucțiuni, elaborate pe bază de date culese și prelucrate, care servesc la aplicarea normării). ◊ Normative de muncă = n. care servesc la determinarea sarcinilor de muncă. N. al mijloacelor circulante = volumul valoric al mijloacelor circulante stabilit a fi (strict) necesar pentru a se putea asigura activitatea neîntreruptă în realizarea unei sarcini de plan, în condiții tehnice și organizatorice date.

Intrare: normativ (s.n.)
normativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • normativ
  • normativul
  • normativu‑
plural
  • normative
  • normativele
genitiv-dativ singular
  • normativ
  • normativului
plural
  • normative
  • normativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

normativ (s.n.)

  • 1. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 sinonime: îndreptar
  • diferențiere Tabel cuprinzând duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice și folosit pentru stabilirea normelor tehnice în producție.
    surse: DLRLC DN

etimologie: