DEPRIMARE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima.

deprimare sf [At: VLAHUȚĂ, D. 18 / Pl: ~mări / E: deprima] 1 Mâhnire. 2 Descurajare. 3 Depresiune (3).

DEPRIMARE, deprimări, s. f. Stare a celui descurajat; depresiune (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima.

DEPRIMARE, deprimări, s. f. Starea celui deprimat; depresiune, descurajare, mîhnire. Starea asta a lui, de descurajare și deprimare morală, căuta... să se formuleze în fraze cumpănite. VLAHUȚĂ, O. A. III 13.

DEPRIMARE s.f. Depresiune, mîhnire, descurajare. [< deprima].

DEPRIMARE s. f. depresiune (4), descurajare, dezolare. (< deprima)

deprimare f. înfundare, apăsare (și fig.): o deprimare morală.

*deprimáre f. Depresiune. Descurajare.

DEPRIMA, deprim, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresie sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer.

deprima vt [At: I. TEODOREANU, M. II, 325 / Pzi: deprim / E: fr déprimer] A provoca (cuiva) o stare de depresiune sau de descurajare Si: a mâhni, a întrista, a descuraja.

DEPRIMA, deprim, vb. I. Tranz. A provoca (cuiva) o stare de depresiune sau de descurajare; a mâhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). – Din fr. déprimer.

DEPRIMA, deprim, vb. I. Tranz. A produce (cuiva) o stare de depresiune; a mîhni, a întrista, a descuraja (pe cineva). L-a deprimat moartea mamei lui.

DEPRIMA vb. I. tr., refl. A (se) mîhni, a (se) întrista, a (se) descuraja. [P.i. deprim. / < fr. déprimer, cf. it. deprimere].

DEPRIMA vb. tr. a provoca cuiva o depresiune (4), a mâhni, a întrista, a dezola. (< fr. déprimer, lat. deprimere)

A DEPRIMA deprim tranz. (persoane) A aduce în stare de depresiune; a dezola. /<fr. déprimer

deprimà v. 1. a produce o depresiune: loviturile deprimă oasele craniului; 2. fig. a căuta să deprețieze, a înjosi: a deprima virtutea.

*deprím, a -á v. tr. (fr. déprimer, d. lat. dé-primo, -primere, care vinde d. prémere, a apesa. V. com-prim). Las în jos, turtesc: ploile deprimase terenu. Fig. Descurajez, întristez: moartea tatăluĭ luĭ îl deprimase.

deprimare (desp. de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimării; pl. deprimări

deprimare (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimării; pl. deprimări

deprimare s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. deprimării; pl. deprimări

deprima (a ~) (desp. de-pri-) vb., ind. prez. 1 sg. deprim, 3 deprimă; conj. prez. 1 sg. să deprim, 3 să deprime

deprima (a ~) (de-pri-) vb., ind. prez. 3 deprimă

deprima vb. (sil. -pri-), ind. prez. 1 sg. deprim, 3 sg. și pl. deprimă

deprim.

DEPRIMARE s. v. descurajare.

DEPRIMARE s. demoralizare, depresiune, descurajare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)

DEPRIMA vb. v. descuraja.

DEPRIMA vb. a (se) demoraliza, a (se) descuraja, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)

A deprima ≠ a îmbărbăta, a încuraja