DEPRIMARE, deprimări, s. f. Starea unei persoane descurajate; depresie (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima.

deprimare sf [At: VLAHUȚĂ, D. 18 / Pl: ~mări / E: deprima] 1 Mâhnire. 2 Descurajare. 3 Depresiune (3).

DEPRIMARE, deprimări, s. f. Stare a celui descurajat; depresiune (II), descurajare, mâhnire. – V. deprima.

DEPRIMARE, deprimări, s. f. Starea celui deprimat; depresiune, descurajare, mîhnire. Starea asta a lui, de descurajare și deprimare morală, căuta... să se formuleze în fraze cumpănite. VLAHUȚĂ, O. A. III 13.

DEPRIMARE s.f. Depresiune, mîhnire, descurajare. [< deprima].

DEPRIMARE s. f. depresiune (4), descurajare, dezolare. (< deprima)

deprimare f. înfundare, apăsare (și fig.): o deprimare morală.

*deprimáre f. Depresiune. Descurajare.

deprimare (desp. de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimării; pl. deprimări

deprimare (de-pri-) s. f., g.-d. art. deprimării; pl. deprimări

deprimare s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. deprimării; pl. deprimări

DEPRIMARE s. v. descurajare.

DEPRIMARE s. demoralizare, depresiune, descurajare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)