dependinte a vz dependent

DEPENDENȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance.

dependent, ~ă a [At: SĂULESCU, HR. I, 241/25 / V: (înv) ~dinte / Pl: ~nți, ~e / E: fr dépendant] 1 Care depinde (de cineva sau ceva). 2 Care nu este autonom.

dependență sf [At: VĂCĂRESCUL, GR. 124/7 / V: ~dințe, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr dépendance] 1 Situație de a fi dependent (1-2). 2 Stare de subordonare. 3 Supunere. 4 (Mat) Proprietate a valorilor unei variabile de a corespunde valorilor altei variabile. 5 (Lpl) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. 6 (Îs) ~a drumului Ansamblu al lucrărilor și al accesoriilor unui drum.

dependenție sf vz dependență

dependință sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 264 / Pl: ~țe / E: fr dépendances] 1 Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.). 2 (Lpl) Ansamblul acestor încăperi.

dependințe sf vz dependență

DEPENDENȚĂ, dependențe, s. f. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. – Din fr. dépendance.

DEPENDENT, -Ă, dependenți, -te, adj. Care depinde, care atîrnă (de cineva sau ceva); (despre țări) lipsit de autonomie economică sau politică, stăpînit și exploatat de alt stat. Mișcarea de eliberare a popoarelor din țările dependente și coloniale.

DEPENDENȚĂ s. f. Stare de atîrnare, de subordonare; supunere. Lipsa de comerț nedînd o dezvoltare stării de mijloc, ea, ca și poporul, se afla slabă în privința boierilor și după organizația militară a țării, în dependența de un soldat de șeful său. BĂLCESCU, O. II 15.

DEPENDINȚĂ, dependințe, s. f. Încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie, cameră de serviciu etc.); (la pl.) ansamblul acestor încăperi. O încăpere întunecată, o dependință a hotelului Trinacria, pardosită rudimentar cu piatră. CAMIL PETRESCU, B. 234. De fapt conacul, într-adevăr, era cam neglijat, mai ales în privința dependințelor. REBREANU, R. II 48. În partea dreaptă a casei se aflau dependințele, bucătăria, grajdurile. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Dependințele drumului = totalitatea lucrărilor sau a instalațiilor cu care este înzestrat un drum pentru marcarea traseului, reglementarea circulației etc.

DEPENDENT, -Ă adj. Care depinde (de cineva, de ceva); subordonat, supus, în stare de dependență economică sau politică. [< fr. dépendant].

DEPENDENȚĂ s.f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare; atîrnare, supunere. 2. (Mat.) Faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (La pl.) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorîre pe liniile de cale ferată. ◊ Dependența drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. [Cf. fr. dépendance].

DEPENDINȚĂ s.f. Clădire, încăpere care depinde de o construcție principală; încăpere accesorie (bucătărie, baie etc.) a unei locuințe. [< fr. dépendance].

DEPENDENT, -Ă adj. care depinde (de cineva, de ceva). (< fr. dépendant)

DEPENDENȚĂ s. f. 1. situația de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. ♦ ~ a drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicație cronică rezultând din absorbția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție. (< fr. dépendance)

DEPENDINȚĂ s. f. (pl.) clădire, încăpere care depinde de o construcție principală; încăpere accesorie (bucătărie, baie etc.) a unei locuințe. (după fr. dépendance)

DEPENDENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care depinde (de ceva sau de cineva); în stare de dependență; subordonat. 2) (despre state, teritorii) Care este lipsit de autonomie (economică sau politică); lipsit de independență. /<fr. dépendent

DEPENDENȚĂ f. 1) Situație de dependent. 2) Relație reciprocă; reciprocitate; corelație. [G.-D. dependenței] /<fr. dépendance

DEPENDINȚĂ ~e f. mai ales la pl. 1) Ansamblu de încăperi accesorii (baie, bucătărie etc.) ale unei locuințe. 2) Ansamblu de construcții care constituie accesoriile unei clădiri. /<fr. dépendance

dependent a. ce depinde.

dependență f. 1. stare de supunere; 2. accesoriul unui lucru principal: dependențele casei.

*dependént, -ă adj. (lat. dépendens, -éntis). Care depinde de altu, subordonat, supus: semănăturile-s dependente de ploaĭe, Pocuția era dependentă de Moldova.

*dependénță f., pl. e (d. dependent; fr. dépendance). Subordonare, supunere: dependența Egiptuluĭ față de Anglia. Pl. Părțĭ accesoriĭ ale uneĭ case (heĭuri), ca șoproane, grajdurĭ, camere maĭ micĭ ș.a.

dependent adj. m., pl. dependenți; f. dependentă, pl. dependente (dependent de)

dependență (subordonare) s. f., g.-d. art. dependenței; pl. dependențe (dependență de)

dependință (încăpere) s. f., g.-d. art. dependinței; pl. dependințe

dependent adj. m., pl. dependenți; f. dependentă, pl. dependente

dependență (subordonare) s. f., g.-d. art. dependenței; pl. dependențe

dependință (încăpere) s. f., g.-d. art. dependinței; pl. dependințe

dependent adj. m., pl. dependenți; f. sg. dependentă, pl. dependente

dependență (situația de a fi dependent) s. f., g.-d. art. dependenței; pl. dependențe

dependință (încăpere accesorie) s. f., g.-d. art. dependinței; pl. dependințe

dependență (atârnare de...), -țe pl. (ale unei case).

DEPENDENT adj. 1. subordonat, supus. (O țară ~.) 2. v. subordonat.

DEPENDENȚĂ s. aservire, atârnare, subordonare, supunere, (livr.) servitute. (Stare de ~ a unui popor.)

DEPENDINȚĂ s. 1. (la pl.) atenanse (pl.). (Casă urbană cu ~.) 2. (mai ales la pl.) acaret, (înv. și reg.) namestie, olat, sălaș, (reg.) mâietoare, oleab, (Mold. și Transilv.) hei, (prin Olt.) leau. (~ele unei gospodării rurale.)

DEPENDENT adj. 1. subordonat, supus. (O țară ~.) 2. (GRAM.) secundar, subordonat. (Propoziție ~.)

DEPENDENȚĂ s. aservire, atîrnare, subordonare, supunere, (livr.) servitute. (Stare de ~.)

DEPENDINȚĂ s. 1. (la pl.) atenanse (pl.) (Casă urbană cu ~.) 2. (mai ales la pl.) acaret, (înv. și reg.) namestie, olat, sălaș, (reg.) mîietoare, oleab, (Mold. și Transilv.) hei, (prin Olt.) leau. (~ele unei gospodării rurale.)

Dependent ≠ autonom, independent, liber, neatârnat, nedependent, slobod, suveran

Dependență ≠ autonomie, independență, neatârnare, suveranitate

DEPENDENȚĂ. Subst. Dependență, lipsă de independență, atîrnare (înv.); supunere, subordonare, docilitate, ascultare, obediență (livr.), smerire (înv.), conformism; cedare, renunțare. Ploconire, ploconeală, plecăciune, umilire, căciulire. Lipsă de voință, voință slabă. Lipsă de inițiativă. Adj. Dependent, lipsit de independență; servil, supus, plecat, smerit, subordonat, docil, ascultător, obedient (livr.); conformist. Nehotărît, lipsit de voință. Vb. A fi dependent, a depinde de..., fi la cheremul (la voia) cuiva, a fi la discreția cuiva; a fi supus, a se supune, a se smeri, a-și pleca capul (fruntea, grumazul, genunchiul), a fi subordonat, a ajunge (a cădea, a intra, a încăpea) pe mîna cuiva, a cădea în palma cuiva, a fi la remorca cuiva, a fi la bunul plac al cuiva, a fi prada cuiva, a fi la deriva cuiva, a cădea (a încăpea) în ghearele (în gheara) cuiva, a fi la edecul cuiva, a ajunge (a fi) slugă la dîrloagă, a fi în solda cuiva, a fi sub papuc, a fi în palma cuiva, a fi docil, a asculta; a se conforma; a ceda, a se ploconi. A subordona, a dispune de cineva, a avea pe cineva la mînă, a avea pe cineva la cheremul său, a avea drept de viață și de moarte asupra cuiva, a stăpîni; a purta (a învîrti, a juca) pe cineva pe degete, a ține în frîu. V. asuprire, servilism, umilință.

DEPENDENT, -Ă adj. (< fr. dépendant): în sintagmele interjecție dependentă, monem dependent, morfem dependent, parte de propoziție dependentă și propoziție dependentă (v.).

DEPENDENȚĂ s. f. (cf. fr. dépendence): stare de subordonare, lipsă de autonomie a unei unități sintactice. ◊ ~ unică: d. de un singur element regent. Astfel, în exemplul „Ușa se deschise... și intră un om mic, pricăjit, foarte chel” (T. Popovici), fiecare din cele trei adjective atribute este subordonat substantivului om; de asemenea, în exemplul „Bătrânul oftă greu și privi neguros spre oștean” (M. Sadoveanu), adverbele greu și neguros, complemente circumstanțiale de mod, sunt subordonate verbelor predicate oftă și, respectiv, privi. În exemplul „Moșneagul începu să se miște pe lavița lui” (I. Agârbiceanu) a doua propoziție (completivă directă) depinde de prima, care e regentă. ◊ ~ multiplă: d. de două sau mai multe elemente regente. Astfel, în exemplul „Un cuvânt sau un sfat bun este o dovadă de prietenie”, adjectivul atribut bun este subordonat atât substantivului un cuvânt, cât și substantivului un sfat; de asemenea, în exemplul „Vorbea și gândea încet omul acesta”, adverbul complement încet este subordonat atât verbului predicat vorbea, cât și verbului predicat gândea. În exemplul „A dorit și a ajuns să știe astăzi multe lucruri,” a treia propoziție depinde atât de prima propoziție, cât și de a doua propoziție (de aici și interpretarea ei dublă: completivă directă, în virtutea relației cu prima, unde verbul predicat a dorit e un verb tranzitiv, și predicativă, în virtutea relației cu a doua, unde verbul a ajuns e un verb copulativ nepredicativ).

ROSS DEPENDENCY (Teritoriul dependent Ross) [ros dipéndənsi], terit. în Antarctica, între Polul Sud și c. 60° lat. S, între 160° long. E și 150° long. V; 744 mii km² (din care 414 mii km² pe continent). Include ins. Balleny, Ross, Scott, Coulman, țărmurile M. Ross (pen. King Edward VII și parte din Victoria Island) și ins. Roosevelt în zona ghețarului de șelf Ross. Administrat din 1923 de Noua Zeelandă.