4 intrări
24 de definiții

Explicative DEX

DELIU, -IE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.

daleu, ~ee a vz deliu

deală sf [At: PSALT. 223 / Pl: ~le, ~dele / E: vsl дело] 1 (Înv) Faptă. 2 (Înv) Creație. 3 (Înv) Lucru. 4 (Înv) Rod. 5 (Înv) Activitate. 6 (Înv) Faptă rea. 7 (Înv) Pedeapsă. 8-9 (Reg) Defect (fizic sau) psihic. 10 (Reg; spc) Epilepsie. 11 (Reg; spc) Apoplexie. 12 (Reg; pbl) Obiect.

deli-ceauș sm [At: DIONISIE, C. 210 / Pl: ~i / E: tc deli-çauş] (Înv) Caporal în armata turcească.

deliu, ~ie [At: DEX / Pl: ~ii / E: tc deli] 1 sm Soldat din cavaleria ușoară turcă. 2 sm (În țările române) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul o dată cu corpul beșliilor. 3 a (În epoca fanariotă) Soldat din garda domnească. 4-5 smf, a (Om) voinic. 6-7 smf, a (Om) viteaz. 8 a Furios. 9 a Nebun.

diliu, ~ie a vz deliu

‡ DEALĂ (pl. dele) sf. Lucru, treabă precisă; faptă: certarea ucigătorilor da oameni ce li sã cade după deala lor (PRV.-LP.) [vsl. dĕlo].

† DELĂ (pl. -le) sf. ⚖️ 1 Pricină, proces (comp. DEALĂ) 2 pl. Acte (de proces): dulapuri cu dele afumate (ALECS.) [rus.].

† DELIU I. adj. și sm. † Voinic, viteaz, foarte îndrăzneț: delii ce rup în două ursul năprasnic (DLVR.); Ce Român e mai~, La tine-i hergheligiu (TOC.). II. ‡ DELII sm. pl. 🔎 1 Corp de călărime ușoară, la Turci, care da năvală orbește asupra dușmanului (🖼 1777) 2 Ceată de călăreți inițiată de Mihai Viteazul 3 În epoca fanariotă, gardă domnească alcătuită din Arnăuți [tc. deli].

DELIU, -IE, delii, s. m., adj. (Înv.) 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Minai Viteazul o dată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.

DELIU2, -IE, delii, adj. 1. (Învechit și arhaizant) Voinic, curajos, viteaz, îndrăzneț. Un glas de mii de glasuri răspunde: «E hagiul! E Mustafa poetul, e Mustafa deliul» ALECSANDRI, P. III 379. 2. (Rar) Furios, vehement, nebun. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. L-au lăsat, pînă la urmă, în voia lui, l-au socotit... zăltat, deliu aproape. STANCU, D. 39.

DELIU1, delii, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Om curajos, viteaz, îndrăzneț, voinic. A întîlnit... în crețul crîngurilor vînători ce prind iepurele de coadă, în cremenul munților, delii ce rup în două ursul năprasnic, parc-ar frînge un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, S. 97. Caii deliilor erau în spume. id. ib. 201. 2. (Mai ales la pl.) Soldat din armata turcească, făcînd parte dintr-un corp de călărime ușoară. Era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre, asupra bieților creștini. SADOVEANU, M. C. 34. Oastea de la Dii A pierit întîi: O sută cinci mii De voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. 3. Soldat care făcea parte din ceata de călăreți, înființată de Mihai Viteazul o dată cu ceata beșliilor. 4. (În epoca fanariotă) Soldat care făcea parte din garda domnească, compusă mai adesea din arnăuți. Țara mișuna de delii și buli-bași. MACEDONSKI, O. IV 117.

DELIU1 ~e (~i) înv. Care vădește îndrăzneală și curaj; viteaz; brav; cutezător; îndrăzneț; curajos. [Sil. de-liu] /<turc. deli

DELIU2 ~i m. 1) înv. (la turci) Ostaș dintr-un corp de cavalerie ușoară. 2) la pl. (în perioada fanariotă) Garda domnească alcătuită din arnăuți. [Sil. de-liu] /<turc. deli

deliu m. pl. delii od. 1. ceată de călăreți viteji înființată de Mihaiu Viteazul: înainte, delii! BOL.; 2. în epoca fanariotă, gardă domnească compusă din Arnăuți și comandată de un delibașa. [Turc. DELI, nebun, viteaz]. ║ a. 1. voinic, viteaz (mai ales în poezia populară); taie cap de deliu POP.; 2. înalt de stat, svelt (în Muntenia): cu trupul deliu ca un brad. [Interesantă lărgire a sensului unei vorbe: curat soldățești; oștean din corpul deliilor, de unde apoi om voinic, bine făcut (v. levent)].

delíŭ m. (turc. deli, nebun, viteaz). Soldat dintr’un corp de cavalerie ușoară care năvălea nebunește. Soldat dintr’un corp de cavalerie de elită înființat de Mihaĭ Viteazu. În epoca Fanarioților, soldat din garda domnească, compusă din Arnăuțĭ și comandată de un delibașă. Fig. Voĭnic, viteaz. Vioĭ, zvelt. V. levent.

Ortografice DOOM

deliu (soldat otoman) (înv.) s. m., art. deliul; pl. delii, art. deliii (desp. -li-ii)

!deliu (soldat) s. m., art. deliul; pl. delii, art. deliii (-li-ii)

deliu s. m. (sil. -liu), adj. m., art. deliul; pl. delii, art. deliii

Etimologice

deli (-lesc, -it), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ.

deliu (delii), s. m. – 1. (Înv.) sălbatic, om brutal. – 2. În oastea turcă, corp de cavalerie ușoară. – 3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desființat apoi. – 4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul sec. XVIII. Tc. deli „nebun; călăreț” (Roesler 591; Șeineanu, II, 155; Lokotsch 506), cf. ngr. ντελῆς, bg., sb. deli.

Argou

deliu, -e, delii adj. (prst. – d. clienți) incomod, cu o conduită și pretenții imprevizibile.

Sinonime

DEALĂ s. v. act, acțiune, faptă, lucru, muncă, treabă.

deală s. v. ACT. ACȚIUNE. FAPTĂ. LUCRU. MUNCĂ. TREABĂ.

Intrare: deală
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deală
  • deala
plural
  • deli
  • delile
genitiv-dativ singular
  • deli
  • delii
plural
  • deli
  • delilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: deli
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deli
  • delire
  • delit
  • delitu‑
  • delind
  • delindu‑
singular plural
  • delește
  • deliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • delesc
(să)
  • delesc
  • deleam
  • delii
  • delisem
a II-a (tu)
  • delești
(să)
  • delești
  • deleai
  • deliși
  • deliseși
a III-a (el, ea)
  • delește
(să)
  • delească
  • delea
  • deli
  • delise
plural I (noi)
  • delim
(să)
  • delim
  • deleam
  • delirăm
  • deliserăm
  • delisem
a II-a (voi)
  • deliți
(să)
  • deliți
  • deleați
  • delirăți
  • deliserăți
  • deliseți
a III-a (ei, ele)
  • delesc
(să)
  • delească
  • deleau
  • deliră
  • deliseră
Intrare: deliu (adj.)
deliu1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deliu
  • deliul
  • deliu‑
  • delie
  • delia
plural
  • delii
  • deliii
  • delii
  • deliile
genitiv-dativ singular
  • deliu
  • deliului
  • delii
  • deliei
plural
  • delii
  • deliilor
  • delii
  • deliilor
vocativ singular — —
plural — —
daleu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deliu (s.m.)
deliu2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deliu
  • deliul
  • deliu‑
plural
  • delii
  • deliii
genitiv-dativ singular
  • deliu
  • deliului
plural
  • delii
  • deliilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deliu, delieadjectiv

  • 1. Curajos, viteaz, voinic, îndrăzneț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un glas de mii de glasuri răspunde: «E hagiul! E Mustafa poetul, e Mustafa deliul!» ALECSANDRI, P. III 379. DLRLC
  • 2. Furios, nebun, vehement. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. L-au lăsat, pînă la urmă, în voia lui, l-au socotit... zăltat, deliu aproape. STANCU, D. 39. DLRLC
etimologie:

deliu, deliisubstantiv masculin

  • 1. Soldat din călărimea ușoară turcă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre, asupra bieților creștini. SADOVEANU, M. C. 34. DLRLC
    • format_quote Oastea de la Dii A pierit întîi: O sută cinci mii De voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. DLRLC
    • 1.1. Țara Românească Moldova Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Țara mișuna de delii și buli-bași. MACEDONSKI, O. IV 117. DLRLC
  • 2. Om voinic, viteaz, îndrăzneț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A întîlnit... în crețul crîngurilor vînători ce prind iepurele de coadă, în cremenul munților, delii ce rup în două ursul năprasnic, parc-ar frînge un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, S. 97. DLRLC
    • format_quote Caii deliilor erau în spume. DELAVRANCEA, S. 201. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.