12 definiții pentru deliu (s.m.)
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DELIU, -IE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.
deliu, ~ie [At: DEX / Pl: ~ii / E: tc deli] 1 sm Soldat din cavaleria ușoară turcă. 2 sm (În țările române) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul o dată cu corpul beșliilor. 3 a (În epoca fanariotă) Soldat din garda domnească. 4-5 smf, a (Om) voinic. 6-7 smf, a (Om) viteaz. 8 a Furios. 9 a Nebun.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DELIU, -IE, delii, s. m., adj. (Înv.) 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Minai Viteazul o dată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DELIU1, delii, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Om curajos, viteaz, îndrăzneț, voinic. A întîlnit... în crețul crîngurilor vînători ce prind iepurele de coadă, în cremenul munților, delii ce rup în două ursul năprasnic, parc-ar frînge un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, S. 97. Caii deliilor erau în spume. id. ib. 201. 2. (Mai ales la pl.) Soldat din armata turcească, făcînd parte dintr-un corp de călărime ușoară. Era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre, asupra bieților creștini. SADOVEANU, M. C. 34. Oastea de la Dii A pierit întîi: O sută cinci mii De voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. 3. Soldat care făcea parte din ceata de călăreți, înființată de Mihai Viteazul o dată cu ceata beșliilor. 4. (În epoca fanariotă) Soldat care făcea parte din garda domnească, compusă mai adesea din arnăuți. Țara mișuna de delii și buli-bași. MACEDONSKI, O. IV 117.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DELIU2 ~i m. 1) înv. (la turci) Ostaș dintr-un corp de cavalerie ușoară. 2) la pl. (în perioada fanariotă) Garda domnească alcătuită din arnăuți. [Sil. de-liu] /<turc. deli
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
deliu m. pl. delii od. 1. ceată de călăreți viteji înființată de Mihaiu Viteazul: înainte, delii! BOL.; 2. în epoca fanariotă, gardă domnească compusă din Arnăuți și comandată de un delibașa. [Turc. DELI, nebun, viteaz]. ║ a. 1. voinic, viteaz (mai ales în poezia populară); taie cap de deliu POP.; 2. înalt de stat, svelt (în Muntenia): cu trupul deliu ca un brad. [Interesantă lărgire a sensului unei vorbe: curat soldățești; oștean din corpul deliilor, de unde apoi om voinic, bine făcut (v. levent)].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
delíŭ m. (turc. deli, nebun, viteaz). Soldat dintr’un corp de cavalerie ușoară care năvălea nebunește. Soldat dintr’un corp de cavalerie de elită înființat de Mihaĭ Viteazu. În epoca Fanarioților, soldat din garda domnească, compusă din Arnăuțĭ și comandată de un delibașă. Fig. Voĭnic, viteaz. Vioĭ, zvelt. V. levent.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
diliu, ~ie a vz deliu
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
deliu (soldat otoman) (înv.) s. m., art. deliul; pl. delii, art. deliii (desp. -li-ii)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!deliu (soldat) s. m., art. deliul; pl. delii, art. deliii (-li-ii)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
deliu s. m. (sil. -liu), adj. m., art. deliul; pl. delii, art. deliii
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
deliu (delii), s. m. – 1. (Înv.) sălbatic, om brutal. – 2. În oastea turcă, corp de cavalerie ușoară. – 3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desființat apoi. – 4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul sec. XVIII. Tc. deli „nebun; călăreț” (Roesler 591; Șeineanu, II, 155; Lokotsch 506), cf. ngr. ντελῆς, bg., sb. deli.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M69) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
deliu, deliisubstantiv masculin
- 1. Soldat din călărimea ușoară turcă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre, asupra bieților creștini. SADOVEANU, M. C. 34. DLRLC
- Oastea de la Dii A pierit întîi: O sută cinci mii De voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. DLRLC
- 1.1. Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. DEX '09 DLRLC
- Țara mișuna de delii și buli-bași. MACEDONSKI, O. IV 117. DLRLC
-
-
-
- A întîlnit... în crețul crîngurilor vînători ce prind iepurele de coadă, în cremenul munților, delii ce rup în două ursul năprasnic, parc-ar frînge un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, S. 97. DLRLC
- Caii deliilor erau în spume. DELAVRANCEA, S. 201. DLRLC
-
etimologie:
- deli DEX '98 DEX '09