21 de definiții pentru defect (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

defect, ~ă [At: HELIADE, O. II, 189 / V: ~et / Pl: ~cți, ~e și (înv; sn) ~uri / E: ger Defekt, lat defectus] 1 sn Lipsă. 2 sn Neajuns. 3-5 sn Imperfecțiune (materială,) (fizică sau) morală Si: beteșug, cusur, hibă, viciu. 6 sn (Fiz; îs) ~ de masă Diferență dintre suma maselor protonilor și neutronilor[1] componenți ai nucleului de atom și masa reală a nucleului acelui atom. 7-8 sn (Teh; șîs ~ de execuție, ~ de fabricație) Lipsă de calitate (în ansamblu sau) locală a unui produs în raport cu calitatea cerută. 9 sn Deranjament. 10 sn Stricăciune. 11 sn Defecțiune care împiedică funcționarea unei mașini. 12 sn Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un domeniu. 13 sn Greșeală. 14 sn Ceea ce este necorespunzător cerințelor. 15 sn (Îe; rar) A cădea în ~ul... A greși într-o anumită privință. 16 a Care are lipsuri. 17-19 a Cu imperfecțiuni (materiale,) (fizice sau) morale. 20-21 a (D. un produs) Lipsit de calitate (în ansamblu sau) local. 22 a (D. aparate) Care are un deranjament. 23-24 a (D. mașini) Care nu funcționează (bine). 25 a Care nu este conform regulilor stabilite într-un domeniu. 26 Care nu respectă cerințele. modificată

  1. neuronilor→neutronilor — raduborza

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFÉCT2, -Ă, defecți, -te, adj. Cu stricăciuni, cu imperfecțiuni; defectat, stricat. Fetița tîra prin casă, cu sfoară, un automobil de tablă defect. C. PETRESCU, Î. II 152.

DEFÉCT1, defecte, s. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune; cusur, meteahnă, neajuns. Versurile ce urmează sînt cruțate... de asemenea defect. MACEDONSKI, O. IV 66. Defectul poeziei e evident; e o temă eminamente romantică tratată în sensul clasic. GHEREA, ST. CR. III 374. Și veselă și jună te-am cunoscut odată; Cu aceleași defecte acum iar te găsesc. ALEXANDRESCU, M. 185. ♦ (Tehn.) Lipsă de perfecțiune, de punere la punct a unui fabricat, în raport cu calitatea cerută. Țesătură cu defect.Răspunse simplu că deocamdată, nu poate scoate mașina fiindcă are un defect de magnetou. REBREANU, R. II 101.

deféct1 adj. m., pl. defécți; f. deféctă, pl. defécte

deféct2 s. n., pl. defécte

DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvirșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecțiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

Defect ≠ calitate, virtute, merit, perfecțiune

DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus].

DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecțiune, lipsă; beteșug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].

DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s. n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)

deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecțiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif.

DEFÉCT1 ~tă (~ți, ~te) Care prezintă imperfecțiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt

DEFÉCT2 ~e n. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficiență; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defecțiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui organ; deficiență. /<lat. defectus, germ. Defect

defect n. 1. lipsa de ceva necesar; 2. imperfecțiune fizică sau morală; cusur, meteahnă.

*deféct n., pl. e (lat. defectus, lipsă [d. de-ficere, a lipsi], cu înțelesu după fr. défaut. V. perfect). Imperfecțiune, cusur, lipsă fizică, intelectuală saŭ morală: defect de memorie. Ceĭa ce nu e conform regulelor arteĭ: defectele uneĭ opere, unuĭ tabloŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

deféct s. n., pl. defécte

deféct adj. m., pl. defécți; f. sg. deféctă, pl. defécte

DEFECT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. anomalie, cusur, (pop.) meteahnă. (Are un ~ congenital.) 3. s. cusur, dar, meteahnă, nărav, patimă, viciu, (pop. si fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 4. s. defectare, defecțiune, deranjament, dereglare. (~ în funcționarea unui aparat.) 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

arată toate definițiile

Intrare: defect
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defect
  • defectul
  • defectu‑
  • defectă
  • defecta
plural
  • defecți
  • defecții
  • defecte
  • defectele
genitiv-dativ singular
  • defect
  • defectului
  • defecte
  • defectei
plural
  • defecți
  • defecților
  • defecte
  • defectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)