2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

decúrs1 sn [At: IST. M. X/20 / Pl: ~uri / E: decurge] 1-4 Decurgere (1-4). 5 (Cu referire la o perioadă de timp; îlpp) În ~ de (sau în, ori rar, prin) ~ul Pe parcursul.

decúrs2, -ă a [At: F (1871), 239 / Pl: ~rși, ~e / E: decurge] 1 Care a evoluat într-un fel. 2 Care s-a desfășurat. 3 Care a apărut ca o consecință logică.

DECÚRS s. n. (Cu referire la o perioadă de timp, în loc. prep.) În decurs de... sau în decursul... = în curgerea..., pe durata..., în desfășurarea... – V. decurge.

DECÚRS s. n. (Cu referire la o perioadă de timp, în loc. prep.) În decurs de... sau în decursul... = în curgerea..., pe durata..., în desfășurarea... – V. decurge.

DECÚRS s. n. (Cu referire la o perioadă de timp; numai în loc. prep.) În decurs de... sau în decursul... = în curgerea..., în durata..., în desfășurarea... Kremlinul e o cetate veche – agățată pe vîrful lat al unui dîmb, lîngă rîul Moscova – care în decursul veacurilor, a trecut prin diferite schimbări. STANCU, U.R.S.S. 63. Am studiat cu de-amănuntul în decursul secolilor [sic] și în întinsul țărilor din vechime toate motivele ornamentale. ODOBESCU, S. III 633.

!decúrs (în ~ de, în ~ul) loc. prep.

DECÚRS s.n. În decurs de... (sau în decursul...) = în curgerea..., pe durata, în desfășurarea... [< fr. décours, cf. lat. decursus].

DECÚRS s. n. perioadă de desfășurare a unui fenomen. ♦ în ~ de... (sau în ~ul...) = pe durata, în desfășurarea... (< fr. décours, lat. decursus)

DECÚRS n.: În ~ de (sau în ~ul a... ) în timp de...; pe durata...; în răstimp... /v. a decurge

decurs n. curs regulat: în decursul vieții.

*decúrs n., pl. urĭ (d. decurg). Curs, mers, spațiŭ: în decursu ședințeĭ, în decurs de un secul.

decúrge vi [At: ÎNVĂȚĂTURĂ 64/10 / V: (reg) ~re / Pzi: ~úrg / E: de4 + curge (după fr découler)] 1 A avea o anumită evoluție. 2 A se produce într-un anumit fel. 3 A se întâmpla. 4 (Udp „din”) A apărea drept consecință logică Si: a rezulta. 5 (Rar) A trece. 6 (Reg; d. păr) A cădea pe spate, a fi despletit.

DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – Pref. de- + curge (după fr. découler).

DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – De4 + curge (după fr. découler).

DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta, a deriva din..., a-și avea izvorul în... Viața dovedește că cu cît oamenii muncii înțeleg mai bine, mai adînc politica partidului, sarcinile imediate ce decurg din ea, perspectivele spre care duce, cu atît mai însemnate succese obțin în construcția economică și culturală. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2732. Din această lipsă de bogăție și de mlădiere a limbii decurge în mod firesc nesiguranța... cu care e nevoit să-și prezinte capitalul lui de cunoștințe și de observații orice scriitor. VLAHUȚĂ, O. A. I 235. 2. A se petrece, a se desfășura. Comșa își recapitulă cum avea să decurgă explicația. C. PETRESCU, Î. I 37. Cu solicitatorii, conversația decurgea obișnuit. BRĂESCU, V. A. 26.

decúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decúrge; conj. prez. 3 să decúrgă; part. decúrs

decúrge vb., ind. prez. 3 sg. decúrge

DECÚRGE vb. 1. a proveni, a reieși, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 2. v. desfășura.

DECÚRGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfășura. [P.i. decúrg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].

Intrare: decurge
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decurge decurgere decurs decurgând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) decurge (să) decurgă decurgea decurse decursese
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) decurg (să) decurgă decurgeau decurseră decurseseră
Intrare: decurs
Surse flexiune: DOR