decurs², ~ă a [At: F (1871), 239 / Pl: ~rși, ~e / E: decurge] 1 Care a evoluat într-un fel. 2 Care s-a desfășurat. 3 Care a apărut ca o consecință logică.

decurs¹ sn [At: IST. M. X/20 / Pl: ~uri / E: decurge] 1-4 Decurgere (1-4). 5 (Cu referire la o perioadă de timp; îlpp) În ~ de (sau în, ori rar, prin) ~ul Pe parcursul.

* DECURS sbst. Curs, durată, interval, succesiunea timpului: în ~ul vieții [decurge].

DECURS s. n. (Cu referire la o perioadă de timp; numai în loc. prep.) În decurs de... sau în decursul... = în curgerea..., în durata..., în desfășurarea... Kremlinul e o cetate veche – agățată pe vîrful lat al unui dîmb, lîngă rîul Moscova – care în decursul veacurilor, a trecut prin diferite schimbări. STANCU, U.R.S.S. 63. Am studiat cu de-amănuntul în decursul secolilor și în întinsul țărilor din vechime toate motivele ornamentale. ODOBESCU, S. III 633.

DECURS s.n. În decurs de... (sau în decursul...) = în curgerea..., pe durata, în desfășurarea... [< fr. décours, cf. lat. decursus].

DECURS s. n. perioadă de desfășurare a unui fenomen. ♦ în ~ de... (sau în ~ul...) = pe durata, în desfășurarea... (< fr. décours, lat. decursus)

DECURS n.: În ~ de (sau în ~ul a... ) în timp de...; pe durata...; în răstimp... /v. a decurge

decurs n. curs regulat: în decursul vieții.

*decúrs n., pl. urĭ (d. decurg). Curs, mers, spațiŭ: în decursu ședințeĭ, în decurs de un secul.

+decurs (în ~ de) loc. prep.

!decurs (în ~ de, în ~ul) loc. prep.

decurs s. n.

+decursu- (în ~) loc. prep. (în decursu-i)

+decursul (în ~) loc. prep. (în decursul lui/său)