3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține.

DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană ținută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări); arestat. – V. deține.

deținut, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 67 / Pl: ~uți, ~e / E: deține cf fr détenu] 1 a (Îvr) Ținut cu forța. 2-3 smf, a (Persoană) care se află sub stare de arest Si: arestat. 4 a (D. bunuri materiale, drepturi, informații) Care este în posesia cuiva. 5 a (D. funcții, grade) Care este ocupat de cineva.

DEȚINÚT, -Ă, deținuți, -te, s. m. și f. Persoană care se află sub stare de arest, la închisoare, într-un lagăr de prizonieri etc.; arestat. Gratii groase despart pe deținuți de vizitatori. CAMIL PETRESCU, T. I 225.

DEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel ținut în închisoare în urma unei condamnări; ocnaș, pușcăriaș. [După fr. détenu].

DEȚINÚT, -Ă s. m. f. cel aflat în închisoare în urma unei condamnări. (după fr. détenu)

DEȚINÚT ~ți m. Persoană care se află în detențiune; om ținut în stare de arest; arestat. /<fr. détenu

* deținút, -ă adj. și s. (fr. détenu). Arestat, ținut în închisoare.

DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).

DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).

dețíne vt [At: GHICA, S., ap. DLR ms / V: (pop) ~neá / Pzi: ~țín / E: fr detenir, lat detinere] 1 (Îvr) A reține cu sila. 2 (Înv) A aresta pentru cercetări. 3 (Înv; pex) A ține la închisoare. 4 (Înv) A dobândi 5 (C.i. bunuri materiale, drepturi) A avea în proprietate. 6 A fi în posesia unor informații. 7 (C.i. funcții, grade, titluri) A ocupa într-o ierarhie.

DEȚÍNE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în păstrare un bun material (fără a fi numaidecît proprietarul lui); a avea în posesiune un lucru, a stăpîni. ◊ Fig. Postelnicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domnitorului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87. E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18. ♦ A ocupa (o funcție, un post). 2. (Cu privire la oameni) A lipsi de libertate personală; a ține sub stare de arest.

DEȚÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir].

DEȚÍNE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir)

A DEȚÍNE dețín tranz. 1) (bunuri materiale) A avea în posesie; a stăpâni; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea în stăpânire (în mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A ține sub arest (pentru cercetări). /<fr. détenir

deține v. 1. a ținea cu nedrept ce nu-i al său; a deține averea altuia; 2. a reține, a opri.

* dețín, -út, a -țineá și -țíne v. tr. (lat. de-tinére, fr. détenir. V. țin). Țin ceva în stăpînirea mea: învățațiĭ dețin știința. Țin în închisoare, în stare de detențiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 dețínă; ger. deținấnd; part. deținút

dețíne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 1 pl. dețínem; conj. prez. 3 sg. și pl. dețínă; ger. deținând; part. deținút

arată toate definițiile

Intrare: deținut (part.)
deținut1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deținut
  • deținutul
  • deținu
  • deținuta
plural
  • deținuți
  • deținuții
  • deținute
  • deținutele
genitiv-dativ singular
  • deținut
  • deținutului
  • deținute
  • deținutei
plural
  • deținuți
  • deținuților
  • deținute
  • deținutelor
vocativ singular
plural
Intrare: deținut (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deținut
  • deținutul
  • deținutu‑
plural
  • deținuți
  • deținuții
genitiv-dativ singular
  • deținut
  • deținutului
plural
  • deținuți
  • deținuților
vocativ singular
  • deținutule
  • deținute
plural
  • deținuților
Intrare: deține
verb (VT612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deține
  • deținere
  • deținut
  • deținutu‑
  • deținând
  • dețiind
  • deținându‑
  • dețiindu‑
singular plural
  • deține
  • dețineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dețin
  • dețiu
(să)
  • dețin
  • dețiu
  • dețineam
  • deținui
  • deținusem
a II-a (tu)
  • deții
(să)
  • deții
  • dețineai
  • deținuși
  • deținuseși
a III-a (el, ea)
  • deține
(să)
  • deți
  • deție
  • deținea
  • deținu
  • deținuse
plural I (noi)
  • deținem
(să)
  • deținem
  • dețineam
  • deținurăm
  • deținuserăm
  • deținusem
a II-a (voi)
  • dețineți
(să)
  • dețineți
  • dețineați
  • deținurăți
  • deținuserăți
  • deținuseți
a III-a (ei, ele)
  • dețin
(să)
  • deți
  • deție
  • dețineau
  • deținu
  • deținuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deținut, -ă deținută

etimologie:

  • vezi deține
    surse: DEX '98 DEX '09

deține

  • 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: stăpâni attach_file 2 exemple
    exemple
    • figurat Postelnicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domnitorului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87.
      surse: DLRLC
    • figurat E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18.
      surse: DLRLC
  • 2. A dispune de...
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: avea poseda
    • 2.1. prin specializare A poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: