2 intrări

17 definiții

datórnic, -ă [At: PSALT. 235 / V: (înv) deat~, det~, (îrg) dăt~ / Pl: ~ci, ~ce / E: dator + -nic] 1 smf (Asr) Creditor. 2 smf Debitor. 3 a (Înv) Necesar. 4 a (Îe) A fi (sau a rămâne) ~ A fi îndatorat din punct de vedere moral Si: a datora (3). 5 smf (Bis; înv; mpl) Persoană care a greșit față de cineva. (2). 6 smf (Înv; mpl; în religia creștină) Persoană care greșește față de alta.

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.

DATÓRNIC, -Ă, datornici, -e, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Persoană care are de plătit o datorie (de obicei o sumă de bani); debitor. În cîțiva ani, tot satul era însemnat pe o scoarță a unei vechi cărți de rugăciuni, ca datornic. CAMILAR, N. I 332. Datornicul număra gologanii... și-i lăsa pe masă. Birtașul îi arunca în buzunarul șorțului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 15. 2. Persoană care are de primit (de la cineva) o datorie (de obicei o sumă de bani); creditor. Visteria mea e goală și datornicii mei țipă. SADOVEANU, Z. C. 159. Va aștepta mai întîi să ia leafa, ca să nu lase în urma lui nici un datornic cu buza umflată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 201. Cînd dimineața te vei scula și nu vei ști ce să mănînci și unde să te ascunzi de datornici, te încredințez că atunce vei avea prea puțin mintea dotată la învățătură. KOGĂLNICEANU, S. 216.

datórnic s. m., pl. datórnici

datórnic s. m., pl. datórnici

DATÓRNIC s. v. creditor, împrumutător.

DATÓRNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritor, platnic. (~ul și-a plătit datoria.)

DATÓRNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care are de plătit o datorie; debitor. / dator + suf. ~nic

datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).

dătórnic, -ă smf, a vz datornic

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice

datórnică s. f., g.-d. art. datórnicei; pl. datórnice


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DATÓRNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritór, plátnic. (~ și-a plătit datoria.)

datórnic s. v. CREDITOR. ÎMPRUMUTĂTOR.

Intrare: datornic
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular datornic datornicul
plural datornici datornicii
genitiv-dativ singular datornic datornicului
plural datornici datornicilor
vocativ singular
plural
Intrare: dătornic
dătornic
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.