14 definiții pentru creditor (s.m.)

CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur.

CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur.

CREDITÓR1, -OÁRE, creditori, -oare, adj. (Despre operații financiare) Care se referă la credite; (despre instituții) care acordă credite. Sold creditor. Întreprindere creditoare.

CREDITÓR2, -OÁRE, creditori, -oare, s. m. și f. Persoană sau instituție considerată în raport cu cel de la care are să primească o sumă de bani. De-ai mei creditori e-apărată [casa]. MACEDONSKI, O. I 198. Îți amintești pe nedespărțitul nostru tovarăș de locuință... și festele ce jucam numeroșilor noștri creditori? GHICA, S. 353. Sporește datoria, dobînzile sporesc, Pîn’ce... închis se pomenește, Sărac ca vai de dînsul, lăsindu-și creditorii În deznădăjduite. NEGRUZZI, S. II 201.

creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre

creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; f. sg. și pl. creditoáre

CREDITÓR s. (FIN.) împrumutător, (înv.) datornic. (Îl asaltează ~ii.)

Creditor ≠ datornic, debitor

CREDITÓR, -OÁRE adj. Referitor la credite; care dă credit. // s.m. și f. Persoană, instituție etc. care a dat bani cu împrumut sau care are de primit o datorie. [Cf. it. creditore, fr. créditeur].

CREDITÓR, -OÁRE I. adj. referitor la credite; care a acreditat. II. s. m. f. 1. persoană fizică sau juridică care acordă, cu titlu de împrumut, o sumă de bani sau alte valori. 2. titular al unui drept de creanță. (< fr. créditeur, lat. creditor)

CREDITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care ține de credite; propriu creditelor. 3) și substantival Care dă credit. /<fr. créditeur

creditor m. cui se datorește o sumă de bani.

*creditór, -oáre s. (lat. créditor, -óris). Care are de luat banĭ de la altu. Adj. Cont creditor, care e deschis unuĭ debitor. V. debitor și datornic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CREDITÓR s. (FIN.) împrumutător, (înv.) datórnic. (Îl asaltează ~ii.)

Intrare: creditor (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creditor creditorul
plural creditori creditorii
genitiv-dativ singular creditor creditorului
plural creditori creditorilor
vocativ singular
plural