DĂPĂRA, vb. I v. depăra.

DEPĂNA, depăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deapăn] – Lat. *depanare.

DEPĂRA, depăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de disperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpăra vb. I] – Lat. depilare.

dapăna v vz depăna

dapăra v vz depăna

dapâna v vz depăna

dapina v vz depăna

dăpăna v vz depăna

dăpăra v vz depăra

depăna [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) dap~, dapăra, dapi~, dapâ~, dăp~, ~pâna, ~ăra¹, drep~ / Pzi: deapăn și depăn / E: lat depano, -are] 1 vt A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau pe un fus într-un scul, ori a face firele scul. 2 vt (Fig) A face o mișcare de rotație continuă. 3 vt A merge. 4 vi (Îe) A ~ din picioare A umbla mișcând repede picioarele. 5-6 vtr A merge repede. 7 vi (Reg; d. cai) A merge în trap pripit, mărunt. 8 vi (Reg; d. oameni) A merge mult pe jos. 9 vi (Reg) A merge fără rost. 10 vi A alerga. 11 vt A-și învârti degetele mari ale mâinilor. 12-13 vtr A (se) întinde, a (se) produce printr-o mișcare de întoarcere continuă (a plugului) de la un capăt al câmpului la celălalt. 14 vt A parcurge o distanță. 15 vt (Fig) A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. 16 vt (Fig; d. viață sau etape, aspecte ale ei) A trăi. 17 vt (Nob) A vorbi (mult). 18-19 vti (Fig; reg) A spune vrute și nevrute. 20 vt (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ~t A mustra.

depăra² vtr [At: ANON. CAR. / V: dăp~ / Pzi: ~rez, depăr, dapăr / E: lat depilare] 1-2 vtr (Îrg) A(-și) smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.) 3-4 vtr (Fig) A (se) necăji. 5 vrr (Înv) A se părui. 6 vt (Reg) A necăji.

depăra¹ v vz depăna

depăra³ vi [At: ȘEZ. II, 225 / E: nct] (Reg; rar) 1 A înlătura (cu mâinile ori cu picioarele) tot de pe lângă sine ori de pe sine (rotindu-le ulterior prin aer, fără motiv). 2 (Îe) Om bun de apărat și ~t Om de nădejde.

depâna v vz depăna

drepăna v vz depăna

DĂPĂNA 👉 DEPĂNA.

DĂPĂRA, DEPĂRA (dapăr) vb. tr. și refl. 1 A (-și) smulge părul (din cap): au început... a se dăpăra și a se sgăria (ȚICH.); și ’napoi s’a înturnat Față albă sgîriind, Cosiță galbenă depărînd (MAR.) ¶ 2 A (se) părui: După ce destul se depărară... Dederă a să prici între sine (BD.-DEL.) [lat. depĭlare].

DEPĂNA (deapăn), DĂPĂNA (dapăn) I. vb. tr. 1 A desfășura firul de pe scul sau de pe fuse, înfășurîndu-l pe mosor sau pe un ghem: preoteasa tocmai se afla depănînd tortul de pe fuse (ISP.); desfășurau jurubițele de peteală, le depănau și făceau o urzeală lungă de trei coți (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A desfășura, a deșira: gîndul începu să depene pe fusul conștiinței bolnave formele și colorile închipuirilor (CAR.); să nu ne depărtăm cu borba și să încep a depăna firul poveștii (CRG.). II. vb. refl. A se desfășura, a se întinde: dîra neagră a brazdei se deapănă de la un capăt la altul al lanului ca pe un mosor (GRL.) [lat. *depanare].

DEPĂRA 👉 DĂPĂRA.

DĂPĂRA, dapăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) 1. A-și smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) părui. – Lat. depilare.

DEPĂNA, deapăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: depăn] – Lat. *depanare.

DEPĂRA, depăr, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) smulge părul de pe cap (de jale, de desperare etc.); fig. a (se) necăji. 2. (Fam.) A (se) părui. [Var.: dăpăra vb. I] – Lat. depilare.

DEPĂNA, deapăn, vb. I. Tranz. I. A înfășura firele dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc.; a face firele scul, desfășurîndu-le de pe un ghem sau de pe un fus. Își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47. Lelea Fira sta, Gheme depăna. COȘBUC, P. II 142. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe țevi cu sucala. CREANGĂ, O. A. 299. ◊ Fig. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. I-a mai dat... o vîrtelniță de aur, care depăna singură. CREANGĂ, P. 91. ◊ Refl. Fig. Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvîrlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrîni, fuse uriașe pe care se deapănă vîntul. GÎRLEANU, L. 9. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt, a trage o săpuneală. De-amu, bine că mi-ai spus; laspe mine, că ți-l iau eu la depănat! CREANGĂ, A. 56. II. Fig. 1. (Cu privire la unități de timp, la idei sau la expuneri de idei care se succed în șir neîntrerupt) A desfășura, a înșira. Cîțiva oameni par că și-ar depăna amintirile, pronunțînd cuvinte și fraze fantastice. BOGZA, C. O. 305. Ea își depăna încă firul aurit al visurilor ei copilărești. BUJOR, S. 31. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea. CARAGIALE, O. III 232. Să-ncep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184. ◊ Refl. Toată întîmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. CAMILAR, N. I 102. Se depănau pe dinaintea ochilor zilele de mîine. PAS, Z. I 313. Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cîntec ce sporește, mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. AL. 56. ◊ Refl. pas. Cîțiva comeseni se așezaseră în largi fotolii de trestie și se depănau banalități curente. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. 2. A parcurge (un drum, o distanță). Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele ghem. BENIUC, V. 63. Deapănă kilometri între ușă și fereastră. VLAHUȚĂ, O. AL. II 110. ◊ Intranz. (În expr.) A depăna din picioare = a umbla mișcînd repede picioarele. Își îndesau în cap pălăriile bortite... și prindeau să depene iute din picioarele goale, luînd cărarea tîrgului. SADOVEANU, P. S. 79.

A DEPĂNA depăn 1. tranz. 1) (firul de pe un scul sau de pe un fus) A desfășura, înfășurând pe un mosor sau făcând ghem. 2) (firul unui ghem sau fus) A face scul. 3) A face să se depene. 2. intranz.: ~ din picioare a merge mișcând repede picioarele. /<lat. depanare

A SE DEPĂNA pers. 3 se deapănă intranz. fig. (despre gânduri, amintiri etc.) A trece prin memorie. /<lat. depanare

dăpănà v. V. depăna.

dăpărà v. a rupe, a smulge (vorbind de păr): fig. cu o mână te apără cu alta te dapără. [Lat. DEPILARE; sensul figurat e identic cu al sinonimului încăiera].

depănà v. 1. a înfășură firul pe ghem sau pe mosor: țăranca dapănă tortul; 2. fig. a desfășura: dapănă firul povestei CR. [Lat. *DEPANARE (din PANUS, fir de urzeală depănat)].

dápăr, dăpărat V. depăr.

dépăn, a -á v. tr. (var. din depăr maĭ degrabă de cît d. lat. *depânare, d. pânus, firu țesătoruluĭ; it. dipanare, a depăna; pv. debanar, sp. devanar, pg. dobar. – Depăn, depenĭ, deapănă, să depene, ca și legăn, peptăn). Înfășor firu, desfășurat din scul și formez un ghem saŭ o păpușă. Fig. Fam. A depăna o poveste, a o înșira, a o spune. A depăna pe cineva, a-l lua din scurt, a-l mustra, a-l judeca.

dépăr și -éz, a -á v. tr. (lat. dé-pilo, -piláre, d. pilus, păr. – Se conj. ca apăr. V. depilez și depăn). Munt. ș.a. Depilez, iaŭ păru, maĭ ales vorbind de peĭ la tăbăcărie. Odinioară, trag de păr (Era obiceĭu la stabilirea hotarelor să se ĭa băiețĭ și să-ĭ tragă de păr orĭ să-ĭ bată, ca să ție minte pînă la bătrîneță că acolo-s hotarele. De aici și numele satuluĭ Depărațĭ, în Teleorman). – Și dápăr, dăpărat: c’o mînă te apără, cu alta te dapără.

depăna (a ~) (a înfășură fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. depăn, 2 sg. depeni, 3 deapănă; conj. prez. 1 sg. să depăn, 3 să depene; imper. 2 sg. afirm. deapănă

!depăra¹ (a ~) (a smulge părul din cap) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. depăr, 2 sg. deperi, 3 deapără; conj. prez. 1 sg. să depăr, 3 să depere; imper. 2 sg. afirm. deapără corectat(ă)

depăra² (a ~) (tehn.) vb., ind. prez. 1 sg. depărez, 3 depărează; conj. prez. 1 sg. să depărez, 3 să depăreze; ger. depărând

dăpăra (a ~) v. depăra²

!depăna (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. depăn, 2 sg. depeni, 3 deapănă; conj. prez. 1 sg. să depăn, 2 sg. să depeni, 3 să depene

depăra¹ (a ~) (tehn.) vb., ind. prez. 3 depărează

depăra²/dăpăra (a ~) (a-și smulge părul) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. depăr/dapăr, 2 sg. deperi/daperi, 3 deapără/dapără, 1 pl. depărăm/dăpărăm; conj. prez. 3 să depere/să dapere

depăna vb., ind. prez. 1 sg. deapăn/depăn, 2 sg. depeni, 3 sg. deapănă; conj. prez. 3 sg. și pl. depene

depăra / dăpăra (a-și smulge părul din cap) vb., ind. prez. 1 sg. depăr / dapăr, 2 sg. deperi / daperi, 3 sg. și pl. deapără / dapără, 1 pl. depărăm / dăpărăm; conj. prez. 3 sg. și pl. depere / dapere

depăra (tehn.) vb., ind. prez. 3 sg. depărează

deapăn (v. depăna)

depăna (ind. prez. 1 sg. deapăn)

depăn, depeni 2, deapănă 3, depene 3 conj.

depăna (deapăn, depănat), vb. – 1. A înfășura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. Lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greșit de la lat. dēpῑlāre. – Der. depănătoare, s. f. (vîrtelniță); depănător, s. m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s. f. (acțiunea de a depăna; cantitate de fir depănat).

depăra (-rez, -at), vb. – 1. A smulge părul. – 2. A lua de păr. – Var. dăpăra. Mr. deapir, dipirare, megl. deapir, dipirari. Lat. dēpῑlāre (P. Papahagi 101; Pușcariu 483; Candrea-Dens., 1329; Pascu, I, 141; Iordan, Dift., 123; REW 2571); cf. v. it. dipelare (calabr. dipilare), fr. (dépiler), sp. (depilar.) Este dublet al lui depila, vb. (a îndepărta părul de pe corp), cf. depilator, s. n. (substanță cu ajutorul căreia se depilează); și omonim al lui depăra, vb. (a îndepărta, a separa), puțin folosit în Trans., pe care Drăganu, Dacor., III, 700, îl consideră reprezentant al lat. *de-parāre. Depărare desemnează și o veche uzanță juridică, abandonată a principiului la începutul sec. XIX și conservată în unele toponime (Depărați); delimitînd o proprietate, fiii proprietarilor primeau public o pedeapsă constînd în ceea ce indică vb., cu pretextul de a-i face să-și amintească pentru totdeauna stabilirea delimitării. Presupunem că este etimologie populară, care a confundat probabil rezultatul rom. al lui *dēpῑlāre cu lat. *dēpalāre „a publica”, formă vulgară de la palāri, atestată de glosa depalata „manifestată” (Silos 120); rezultatul normal de la *dēpalāre este și *depăra. Cf. Pascu, Lat., 259. – Der. depărat, s. n. (tăbăcire, smulgere mecanică a firelor de păr).

DĂPĂRA vb. v. părui.

DEPĂNA vb. (TEXT.) a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)

dăpăra vb. v. PĂRUI.

DEPĂNA vb. a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)

A depăna ≠ a desfășura