dansa [At: CR (1839), 93²/20 / Pzi: ~sez / E: fr danser] 1 vi A executa (după muzică) un dans (1) Si: a juca, (asr) a sălta, (pop) a danța, a dănțui, a sări². 2 vt A executa un dans (1) împreună cu cineva. 3 vt A invita pe cineva la dans (1). 4 vi (Fig) A se mișca vioi, în salturi ușoare, ca de dans (1). 5 vi (Fig) A nu avea astâmpăr. 6 vt (Fam) A cunoaște modul în care se execută un dans (1).

DANSA, dansez, vb. I. Intranz. 1. A executa un dans; (popular) a juca. Dincolo, dansa tineretul. DUMITRIU, N. 114. Fac sport... beau ceai, dansez. CAMIL PETRESCU, T. II 16. Toți ochii urmăreau cu admirație mișcările Evantiei. Dansa parcă plutind în aer. BART, E. 147. ◊ Tranz. (Complementul indică dansul) Se-ntîlnește la horă într-o duminică cu Neacșa, fată vînjoasă, roșie ca un bujor... care nu știe franțuzește, nici nu dansează bostonul. CARAGIALE, S. N. 129. (Complementul indică persoana cu care se dansează) Am dansat toate fetele din sală. 2. Fig. A sălta în mișcări ușoare ca de dans, a se mișca necontenit, a nu avea astîmpăr. Toate aceste flăcări... țîșneau, dansau și se întîlneau mereu, pe curbe convergente, în același punct. GALACTION, O. I 147. Focul dansa înaintea ochilor noștri. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Eram prea mari acum ca să ne mai bucurăm că la iarnă... vom face, din tablă și boabe de porumb, clopoței pe care să-i sunăm în seara cînd vor dansa prin aer primii fulgi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 45. – Variantă: (învechit și popular) danța (SADOVEANU, D. P. 31, M. I. CARAGIALE, C. 80, CARAGIALE, S. N. 169) vb. I.

DANSA vb. I. intr. 1. A executa un dans. 2. (Fig.) A se mișca, a sălta ca la dans. [< fr. danser].

DANSA vb. intr., tr. 1. a executa un dans. 2. (fig.) a se mișca necontenit. (< fr. danser)

A DANSA ~ez 1. intranz. 1) A executa un dans. 2) A poseda bine tehnica dansului. 3) fig. poet. (despre fulgi, frunze și alte obiecte ușoare) A face mișcări ca de dans (prin aer); a pluti ușor (în aer), săltând ca într-un dans. 2. tranz. 1) (anumite feluri de dans) A executa după tehnica și regulile specifice. ~ un vals. 2) (persoane, mai ales de sex feminin) A avea drept partener de dans. /<fr. danser

dansà v. a dănțui.

DÂNSUL, DÂNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., s. m., s. f. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen. -dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De⁴ + însul.

dănța v vz dansa

dâns ppr vz dânsul

dânsul, ~sa [At: PSALT. HUR. 62^r/6 / V: (înv) dâns, din~ / Pl: ~nșii, ~sele / E: de⁴ + însul] 1 ppr (Înv; înlocuiește nume de persoană, rar, reg, de lucruri) El (sau ea). 2 ppr (Pop) Denumește o persoană mai în vârstă despre care se vorbește. 3 ppr (Însoțit de „și” adverbial) Exprimă insistența asupra persoanei prin reluarea subiectului. 4 ppr (Precedat de prepoziții) Înlocuiește numele complementului, insistând asupra acestuia. 5 ppl Dumnealui, dumneaei. 6 ppr (Îlav) Ca pe ~ (sau ca pe ~sa) Strașnic. 7 smf (Pop) Soț, soție. 8 sfp (Pop; euf) Iele. 9 sfp (Mol; șîs boală de ~sele, sau de ~sele) Boală (reumatică) despre care se crede că e provocată de iele. 10 sfp (Bot; Mol; șîs de ~ele) Nume al unor plante erbacee folosite pentru tratarea bolii dânsele (9). 11 sm (Mol; euf) Lup.

dens², ~ă ppr vz dânsul

dinsu, ~sa ppr vz dânsul

DÂNSUL, DÂNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen.-dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De⁴ + însul.

DÎNSELE s. f. pl. art. (În superstiții) Ielele. Stai pe loc, ce, te-au apucat dînsele? CONTEMPORANUL, VII_II 10.

DÎNSUL, DÎNSA, dînșii, dînsele, pron. pers. (Uneori e considerat ca o formă mai politicoasă decît «el», sau i se atribuie chiar valoarea lui «dumnealui») El, ea. (Întrebuințat la nominativ) Dar să-ți povestească dînsul o întîmplare... ca din gazetă! SADOVEANU, O. A. I 220. Dînsa pofti oaspeților bun venit. C. PETRESCU, S. 31. Deși dînsul era numai de douăzeci și trei de ani, ea îl socotea om deplin. SLAVICI, O. II 47. Și dînsa se face din ce în ce mai roșie la obraz, fără să răspundă. CARAGIALE, O. II 261. ◊ (Construit cu prepoziții) Lelea Ileana grăiește și pentru dînsul. SADOVEANU, N. F. 65. Acum întîia oară își aveau feciorul acasă la dînșii. SLAVICI, O. I 88. El se apropie cu bunăvoință de dînșii. CARAGIALE, O. II 237. Zîmbiră între dînșii bătrînii tăi prieteni. EMINESCU, O. I 91. Ieși tu, mîndră-n drumul lui. Și-i dă gură bietului Și grăiește cu dînsul, Doară-i stîmpăra plînsul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Alternînd cu pronumele «el», pentru variație) Crezi că n-a văzut el că nu mă tem de dînsul? SADOVEANU, O. V. 69. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dînsul. CARAGIALE, O. II 172. Acum, să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. ◊ (Uneori, popular, ține locul numelor de lucruri) Paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele cînd va fi de trebuință. ISPIRESCU, L. 4. ◊ Loc. adv. (După verbe tranzitive a căror acțiune se răsfrînge asupra unei persoane, pentru a arăta intensitatea unei acțiuni) Ca pe dînsul sau ca pe dînsa = strașnic, grozav; știi, colea... [Ercule] chemă pe Diomede la luptă, îl răpuse pre el și îl dete iepelor de-l mîncară ca pe dînsul. ISPIRESCU, U. 48. Cea mai tînără [dintre nurori]... trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, popular) Soț, soție. Să știi că dînsu-al meu e supărat! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 103. – Forme gramaticale: gen.-dat. (rar în limba literară) dînsului (ISPIRESCU, L. 98), dînsei, dînșilor, dînselor.

DÂNSUL dânsa (dânșii, dânsele) pron. pers. (întrebuințat mai ales la nominativ și acuzativ) El, ea (ei, ele). [G.-D. dânsului, dânsei, dânselor] /de + însul

dâns pr. el (cu o nuanță emfatică): se mira toată lumea de învățătura dânsului ISP. [Contras din de îns].

Dânsele f. pl. Mold. Tr. alt nume dat Ielelor; de dânsele, reumatism: descântec de dânsele. [V. Ielele].

*danséz v. intr. (fr. danser; d. vgerm. danson, a trage, adică „a trage un șir la dans”. Ngerm. tanzen [de unde pol. tancować, rut. tancĭuváti, ung. táncolni] pare a veni de pe fr. it. danzare). Joc, salt în cadență. V. tr. Execut mișcările unuĭ dans: a dansa un vals. Fac să danseze cu mine: a dansa o damă. – Vechi dănțuĭesc (după pol. și rut.). V. țopăĭ.

dînsele f. pl. art. (d. dînsu, dînsa, el, ĭa). Alt nume al ĭelelor.

dînsu, dînsa pron. pers., pl. dînșiĭ, dînsele (lat. * de ipsum, de unde și it. desso. V. însu, adins, dins). El, ĭa. – În vest numaĭ despre persoane în semn de respect (ca dumnealuĭ, dumneaĭeĭ), la nom., gen. și dat.: vine dînsu, dînsuluĭ, dînșiĭ, dînșilor. În est numaĭ cu prep.: cu dînsu, de dînsu, de la dînsu, pe dînsu (cu în, din și pin: într’însu, dintr’însu, pintr’însu) despre persoane, ĭar cu între și despre lucruri: liniile se ating între dînsele. – Forme vechĭ: dînsul, dins, dîns; cătr’însul; cu îns(ul), cunînsul, cununs(ul), cunus(ul), din latinu cum ipso, *cun ipso, de unde s’a făcut cun insul, apoĭ cu nînsul, cu nunsul, cu nusul; de îns(ul), dîns(ul) = de dînsul; dup’îns(ul), pre îns(ul), prins(ul) = pre dînsul; sprins(ul) = spre dînsul.

ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.

dansa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dansez, 3 dansează; conj. prez. 1 sg. să dansez, 3 să danseze

dansa (a ~) vb., ind. prez. 3 dansează

dansa vb., ind. prez. 1 sg. dansez, 3 sg. și pl. dansează

dânsul pr. m., g.-d. dânsului, pl. dânșii, g.-d. dânșilor; f. dânsa, g.-d. dânsei, pl. dânsele, g.-d. dânselor

dânsul pr. m., g.-d. dânsului, pl. dânșii, g.-d. dânșilor; f. dânsa, g.-d. dânsei, pl. dânsele, g.-d. dânselor

dânsul pron. m. (g.-d. dânsului), pl. dânșii (g.-d. dânșilor); f. sg. dânsa (g.-d. dânsei), pl. dânsele (g.-d. dânselor)

dansez.

dânsul, -sa; -sului, -sei gen.; -șii, -sele pl., -șilor, -selor gen. pl.

DANSA vb. a juca, (pop.) a dănțui, a sălta, a sări, (peior.) a țopăi. (~ o sârbă).

DANSA vb. a juca, (pop.) a dănțui, a sălta, a sări, (peior.) a țopăi. (~ o sîrbă.)

DÂNSA s. art. v. nevastă, soție.

DÂNSA pron. v. ea.

DÂNSELE s. pl. art. v. iele.

DÂNSUL s. art. v. bărbat, soț.

DÂNSUL pron. v. el.

de-dînsele s. v. PĂLĂRIA-CUCULUI.

dînsa s. art. v. NEVASTĂ. SOȚIE.

dînsele s. pl. art. IELE.

dînsul s. art. v. BĂRBAT. SOȚ.

DÎNSUL pron. dumnealui, el, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul.

Nous dansons sur un volcan (fr. „Dansăm pe un vulcan” ) – În anul 1830, datorită măsurilor reacționare ale regelui Carol al X-lea și ale guvernului său, situația internă în Franța era dintre ele mai încordate. În luna iulie din acel an a și izbucnit revoluția. Cu puțin înainte (la 31 mai 1830), ducele dOrleans dădea la Palais Royal un bal fastuos în onoarea regelui Neapolelui, venit în vizită la Paris. În palat era petrecere mare. Afară poporul era în fierbere și mai mare. La un moment dat, cînd începu iar dansul, unul dintre invitați, scriitorul Achille Salvandy, trecînd pe lîngă ducele amfitrion, îi spuse, făcînd un joc de cuvinte (ca aluzie la regele Neapolelui și la Vezuviul care e în fața Neapolelui): „E o serbare curat napolitană: dansăm pe un vulcan”. Vorbele lui, reușind prin această figură de stil să rezume atît de bine momentul de atunci din Franța, au lansat expresia care și astăzi e folosită pentru a semnala o primejdie, o situație care amenință siguranța cuiva. IST.

a dansa la sentiment expr. a dansa lipiți unul de altul.