9 definiții pentru dănțuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

dănțuitor, ~oare smf [At: DLR / P: ~țu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: dănțui + -tor] (Pop) Dansator.

DĂNȚUITÓR, -OÁRE dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Dansator. Renumele minunatei dănțuitoare zburase peste orașele Ahaiei și ajunsese pînă în capitala lumii. GALACTION, O. I 425. ◊ (Adjectival) Perechile dănțuitoare alunecă în valuri de voluptate pe parchetul de oglindă. GALACTION, O. I 395. În ploaie de confetti saltă Părechile dănțuitoare. TOPÎRCEANU, B. 66.

DĂNȚUITÓR ~i m. pop. v. DANSATOR. [Sil. -țu-i-] /a dănțui + suf. ~tor

dănțuitor m. cel ce dănțuiește, jucăuș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dănțuitór (pop.) (-țu-i-) s. m., pl. dănțuitóri

dănțuitór s. m., pl. dănțuitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DĂNȚUITÓR s. v. dansator, jucător.

dănțuitor s. v. DANSATOR. JUCĂTOR.

Intrare: dănțuitor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dănțuitor
  • dănțuitorul
  • dănțuitoru‑
plural
  • dănțuitori
  • dănțuitorii
genitiv-dativ singular
  • dănțuitor
  • dănțuitorului
plural
  • dănțuitori
  • dănțuitorilor
vocativ singular
  • dănțuitorule
plural
  • dănțuitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dănțuitor, -oare dănțuitoare

etimologie:

  • Dănțui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09