DĂLCĂUC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcauc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DĂLCĂUC, dălcăuci, s. m. Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali de pe vremuri. [Var.: dalcauc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DĂLCĂUC s. m. v. dalcauc.

DĂLCĂUC ~ci m. rar 1) Persoană care nu are o ocupație bine definită și umblă pe drumuri fără rost; haimana. 2) și adjectival fam. Persoană care face scandal; scandalagiu. /<turc. dalkavuk

dalcauc sm [At: HELIADE, O. II, 427 / V: ~lha~, dălcăuc, dălhăluț / Pl: ~uci / E: tc dalkavuk] 1 (Înv) Persoană care obișnuia să mănânce permanent la mesele altora. 2 (Înv; pex) Parazit. 3 Om de nimic Si: haimana. 4 Scandalagiu. 5 Bătăuș. 6 (Iuz; dep) Agent electoral.

dalhauc sm vz dalcauc

dălcăc sn vz dalcauc

dălhăuc sm vz dalcauc

dălhăuț sm vz dalcauc

DALCAUC, dalcauci, s. m. 1. Bătăuș, scandalagiu, haimana; om de nimic. O ceată de dalcauci, de haimanale de-ale dv. în uliță cu reteveiul. CARAGIALE, O. II 138. 2. Agent electoral de pe vremuri. (Atestat în forma dălcăuc) La corvoadă, mă! răcneau... ipistații însoțiți de dălcăucii din guardia civilă. PAS, L. I 128. Au mai fost cotonogiți vreo doi dălcăuci de teapa lui Neagu Cioară. id. ib. 210 – Variantă: dălcăuc s. m.

dalcauc m. parazit, lingău (vorbă aproape ieșită din uz): o ceată de dalcauci, de haimanale CAR. [Turc. DAL KAVUK, lit. căciulă lungă (cum o purtau paraziții)].

dalcaúc m. (turc. dalkauk, dalkavuk, „căciulă lungă, parazit, bufon”. V. cauc). Vechĭ. Parazit bufon. Azĭ. Iron. Agent, cirac. – Și dalhauc, dălhăuc și dălhăuț. V. dălcăuș.

dălhăúc și dălhăúț V. dalcauc.

dălcăuc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăuci

dălcăuc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăuci

dălcăuc s. m., pl. dălcăuci

dălcăuc (dălcăuci), s. m. – Caraghios, bufon. – Var. dalcauc, dălhăuc. Tc. dalka(v)uk (Șeineanu, II, 153), cf. ngr. δαλϰαβούϰης. Este cu siguranță cuvînt identic cu dălcăuș, s. m. (Mold., plutaș), dălcăușiță, s. f. (Mold., femeie care ține cîrma unei plute).

DALCAUC s. v. bătăuș, ciomăgar, ciomăgaș.

dalcauc s. v. BĂTĂUȘ. CIOMĂGAR. CIOMĂGAȘ.