15 definiții pentru dălcăuc dalcauc dalhauc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DĂLCĂÚC ~ci m. rar 1) Persoană care nu are o ocupație bine definită și umblă pe drumuri fără rost; haimana. 2) și adjectival fam. Persoană care face scandal; scandalagiu. /<turc. dalkavuk

DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.

DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.

dalcauc sm [At: HELIADE, O. II, 427 / V: ~lha~, dălcăuc, dălhăluț / Pl: ~uci / E: tc dalkavuk] 1 (Înv) Persoană care obișnuia să mănânce permanent la mesele altora. 2 (Înv; pex) Parazit. 3 Om de nimic Si: haimana. 4 Scandalagiu. 5 Bătăuș. 6 (Iuz; dep) Agent electoral.

DALCAÚC, dalcauci, s. m. 1. Bătăuș, scandalagiu, haimana; om de nimic. O ceată de dalcauci, de haimanale de-ale dv. în uliță cu reteveiul. CARAGIALE, O. II 138. 2. Agent electoral de pe vremuri. (Atestat în forma dălcăuc) La corvoadă, mă! răcneau... ipistații însoțiți de dălcăucii din guardia civilă. PAS, L. I 128. Au mai fost cotonogiți vreo doi dălcăuci de teapa lui Neagu Cioară. id. ib. 210 – Variantă: dălcăúc s. m.

dalcauc m. parazit, lingău (vorbă aproape ieșită din uz): o ceată de dalcauci, de haimanale CAR. [Turc. DAL KAVUK, lit. căciulă lungă (cum o purtau paraziții)].

dalcaúc m. (turc. dalkauk, dalkavuk, „căciulă lungă, parazit, bufon”. V. cauc). Vechĭ. Parazit bufon. Azĭ. Iron. Agent, cirac. – Și dalhauc, dălhăuc și dălhăuț. V. dălcăuș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dălcăúc s. m., pl. dălcăúci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DALCAÚC s. v. bătăuș, ciomăgar, ciomăgaș.

dalcauc s. v. BĂTĂUȘ. CIOMĂGAR. CIOMĂGAȘ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dălcăúc (dălcăúci), s. m. – Caraghios, bufon. – Var. dalcauc, dălhăuc. Tc. dalka(v)uk (Șeineanu, II, 153), cf. ngr. δαλϰαβούϰης. Este cu siguranță cuvînt identic cu dălcăuș, s. m. (Mold., plutaș), dălcăușiță, s. f. (Mold., femeie care ține cîrma unei plute).

Intrare: dălcăuc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dălcăuc
  • dălcăucul
  • dălcăucu‑
plural
  • dălcăuci
  • dălcăucii
genitiv-dativ singular
  • dălcăuc
  • dălcăucului
plural
  • dălcăuci
  • dălcăucilor
vocativ singular
  • dălcăucule
  • dălcăuce
plural
  • dălcăucilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dalcauc
  • dalcaucul
  • dalcaucu‑
plural
  • dalcauci
  • dalcaucii
genitiv-dativ singular
  • dalcauc
  • dalcaucului
plural
  • dalcauci
  • dalcaucilor
vocativ singular
  • dalcaucule
  • dalcauce
plural
  • dalcaucilor
dalhauc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dălcăuc dalcauc dalhauc

  • exemple
    • O ceată de dalcauci, de haimanale de-ale dv. în uliță cu reteveiul. CARAGIALE, O. II 138.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Poreclă dată agenților electorali din trecut.
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • La corvoadă, mă! răcneau... ipistații însoțiți de dălcăucii din guardia civilă. PAS, L. I 128.
        surse: DLRLC
      • Au mai fost cotonogiți vreo doi dălcăuci de teapa lui Neagu Cioară. PAS. L. I 210.
        surse: DLRLC

etimologie: