DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. (Pop.) Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali din trecut. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DĂLCĂÚC s. m. v. dalcauc.

DĂLCĂÚC ~ci m. rar 1) Persoană care nu are o ocupație bine definită și umblă pe drumuri fără rost; haimana. 2) și adjectival fam. Persoană care face scandal; scandalagiu. /<turc. dalkavuk

dalcauc sm [At: HELIADE, O. II, 427 / V: ~lha~, dălcăuc, dălhăluț / Pl: ~uci / E: tc dalkavuk] 1 (Înv) Persoană care obișnuia să mănânce permanent la mesele altora. 2 (Înv; pex) Parazit. 3 Om de nimic Si: haimana. 4 Scandalagiu. 5 Bătăuș. 6 (Iuz; dep) Agent electoral.

dalhaúc sm vz dalcauc

DALCAÚC, dalcauci, s. m. 1. Bătăuș, scandalagiu, haimana; om de nimic. O ceată de dalcauci, de haimanale de-ale dv. în uliță cu reteveiul. CARAGIALE, O. II 138. 2. Agent electoral de pe vremuri. (Atestat în forma dălcăuc) La corvoadă, mă! răcneau... ipistații însoțiți de dălcăucii din guardia civilă. PAS, L. I 128. Au mai fost cotonogiți vreo doi dălcăuci de teapa lui Neagu Cioară. id. ib. 210 – Variantă: dălcăúc s. m.

dalcauc m. parazit, lingău (vorbă aproape ieșită din uz): o ceată de dalcauci, de haimanale CAR. [Turc. DAL KAVUK, lit. căciulă lungă (cum o purtau paraziții)].

dalcaúc m. (turc. dalkauk, dalkavuk, „căciulă lungă, parazit, bufon”. V. cauc). Vechĭ. Parazit bufon. Azĭ. Iron. Agent, cirac. – Și dalhauc, dălhăuc și dălhăuț. V. dălcăuș.

dălcăúc (bătăuș, om de nimic) (pop.) s. m., pl. dălcăúci

dălcăúc s. m., pl. dălcăúci

DALCAÚC s. v. bătăuș, ciomăgar, ciomăgaș.

dalcauc s. v. BĂTĂUȘ. CIOMĂGAR. CIOMĂGAȘ.

dălcăúc (dălcăúci), s. m. – Caraghios, bufon. – Var. dalcauc, dălhăuc. Tc. dalka(v)uk (Șeineanu, II, 153), cf. ngr. δαλϰαβούϰης. Este cu siguranță cuvînt identic cu dălcăuș, s. m. (Mold., plutaș), dălcăușiță, s. f. (Mold., femeie care ține cîrma unei plute).