18 definiții pentru dârdâi dârdăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÂRDÂÍ, dấrdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică. 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăí vb. IV] – Onomatopee.

DÂRDÂÍ, dấrdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică. 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăí vb. IV] – Onomatopee.

dârdâi vi [At: CARAGIALE, O. 44 / V: (înv) dărdăi, ~dăi / Pzi: dârdâi și ~iesc / E: dâr, dâr + -ăi] 1 (D. ființe) A tremura foarte tare din cauza frigului, a fricii, a emoției etc. 2 (D. ființe) A tremura din cauza unei boli. 3 (D. dinți) A produce un sunet caracteristic prin lovire unii de alții, ca urmare a dârdâirii (1-2) Si: a clănțăni. 4 (D. pământ) A se cutremura. 5 (D. geamuri) A vibra. 6 (D. piftie) A se mișca fără a se desface sau a curge. 7 (Îrg; d. oameni) A vorbi mult și fără rost.

A DÂRDÂÍ dârdâi intranz. 1) A tremura de frig, de frică etc. 2) pop. A avea vibrații (producând sunete). / Onomat.

DÂRDĂÍ vb. IV v. dârdâi.

DÂRDĂÍ vb. IV v. dârdâi.

DÎRDÎÍ, dî́rdîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura (de frig, de frică etc.). Bolnavul dîrdîia mereu. DUMITRIU, N. 237. Dîrdîise de spaimă, fusese o jucărie în bătaia ordinelor și-a gloanțelor. CAMILAR, N. I 303. A dîrdîit de frig în paltonașul căptușit subțire. PAS, Z. III 42. Calul se cutremură și dîrdîie din toate încheieturile. CARAGIALE, P. 39. ♦ (Despre dinți) A clănțăni (de frig, de frică). Le dîrdîiau dinții din gură, într-o spaimă vecină nebuniei. POPA, V. 270. Îi dîrdîie dinții și-i galben pierit. COȘBUC, P. I 207. Așa tremurau de tare, de le dîrdîiau dinții în gură. CREANGĂ, P. 256. 2. (Despre pămînt, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina; a dudui, a răsuna. Geamurile dîrdîiră de ropotul aplauzelor. CAMILAR, N. I 421. Jucau, chiuiau și dîrdîiau sub ei dușumelele. id. ib. II 326. Varnițele clocoteau pufnind în stropi albi, sitele de sîrmă dîrdîiau alegînd nisipul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. 3. Fig. (Despre oameni) A vorbi mult și fără rost, a spune fleacuri; a trăncăni, a flecări. (Atestat în forma dîrdîiesc) Bre, femeie, ce tot dîrdîiești degeaba, poți să tai și butuci la capul lui. DUNĂREANU, CH. 122. Ce mai dîrdîiește guleratu cel de ciocoi? ALECSANDRI, T. 80. ♦ A critica, a bîrfi. (Atestat în forma dîrdăi) Dac-ar ști el... de unde-am pornit astă-noapte, ș-ar strînge lioarba acasă; n-ar mai dîrdăi degeaba asupra căișorilor mei. CREANGĂ, A. 127. – Prez. ind. și: dîrdîiesc. - Variantă: dîrdăí vb. IV.

dârdăì y. 1. a vibra, a răsuna: coardele vioarei dârdăiau; 2. a tremura de frig: dinții îi dârdăe în gură; 3. a vorbi mult, a spune fleacuri: ce mai dârdăiește guleratul de ciocoiu? Al. [Onomatopee].

dîrdîi, v. intr. (d. dîr-dîr, huĭetu vociĭ cînd clănțănesc fălcile. Rudă pin sunet cu vsl. *dĭrdati; bg. dŭrdorĭy, dîrdîi, ung. redarálni, a dîrdîi, a trăncăni, dideregni, a dîrdîi de frig, ngr. tuturizo și tzitzirizo. V. dîrdoră, durduĭ, titirez, turuĭ). Fam. Tremur de frig, clănțănesc din fălcĭ: a dîrdîi de frig. Vobesc mult, bleotocăresc, trăncănesc: ĭa nu maĭ dîrdîițĭ, că vreaŭ să dorm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dârdâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dấrdâi, 3 dấrdâie, imperf. 3 sg. dârdâiá; conj. prez. 3 să dấrdâie

dârdâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dârdâi, 3 sg. și pl. dârdâie, imperf. 3 sg. dârdâiá

dîrdîi (ind. prez. 1 sg. dîrdîi, 3 sg. și pl. dîrdîie)

dârdâiu, -âe 3 ind. și conj., -âiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÂRDÂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

DÂRDÂÍ vb. 1. v. tremura. 2. v. clănțăni. 3. v. cutremura.

dîrdîi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

DÎRDÎI vb. 1. a tremura. (~ de frig.) 2. a clănțăni. (Îi ~ dinții.) 3. a se clătina, a se cutremura, a dudui, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (~ pereții.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dîrdîí (-iésc, -ít), vb.1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombăni, a bodogăni. – 4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr. dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl. dărdăres „taifas”. Creație expresivă, cf. bîr, și armen. drduem „a scutura”. Sensurile 2 și 3 par a indica o influență a tc. dirdir „vorbăreț, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg. durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der. dîrdală, s. m. (Mold., slobod la gură); dîrdîială, s. f. (tremur, tremurici); dîrdîiș, s. n. (pistă pentru sănii), cf. derdeluș. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardăr, s. n. (joc de cărți). Aceleiași rădăcini expresive îi aparține dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. dărlĭa se „a certa” (Candrea), cu der. dîrlui, s. n. (Trans., tub de fluier; corn din coajă de trestie); dîrlu, s. n. (băț cu care se curăță hornul); dîrloi, s. n. (Mold., flaut).

Intrare: dârdâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dârdâi
  • dârdâire
  • dârdâit
  • dârdâitu‑
  • dârdâind
  • dârdâindu‑
singular plural
  • dârdâie
  • dârdâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dârdâi
(să)
  • dârdâi
  • dârdâiam
  • dârdâii
  • dârdâisem
a II-a (tu)
  • dârdâi
(să)
  • dârdâi
  • dârdâiai
  • dârdâiși
  • dârdâiseși
a III-a (el, ea)
  • dârdâie
(să)
  • dârdâie
  • dârdâia
  • dârdâi
  • dârdâise
plural I (noi)
  • dârdâim
(să)
  • dârdâim
  • dârdâiam
  • dârdâirăm
  • dârdâiserăm
  • dârdâisem
a II-a (voi)
  • dârdâiți
(să)
  • dârdâiți
  • dârdâiați
  • dârdâirăți
  • dârdâiserăți
  • dârdâiseți
a III-a (ei, ele)
  • dârdâie
(să)
  • dârdâie
  • dârdâiau
  • dârdâi
  • dârdâiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dârdăi
  • dârdăire
  • dârdăit
  • dârdăitu‑
  • dârdăind
  • dârdăindu‑
singular plural
  • dârdăie
  • dârdăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dârdăi
(să)
  • dârdăi
  • dârdăiam
  • dârdăii
  • dârdăisem
a II-a (tu)
  • dârdăi
(să)
  • dârdăi
  • dârdăiai
  • dârdăiși
  • dârdăiseși
a III-a (el, ea)
  • dârdăie
(să)
  • dârdăie
  • dârdăia
  • dârdăi
  • dârdăise
plural I (noi)
  • dârdăim
(să)
  • dârdăim
  • dârdăiam
  • dârdăirăm
  • dârdăiserăm
  • dârdăisem
a II-a (voi)
  • dârdăiți
(să)
  • dârdăiți
  • dârdăiați
  • dârdăirăți
  • dârdăiserăți
  • dârdăiseți
a III-a (ei, ele)
  • dârdăie
(să)
  • dârdăie
  • dârdăiau
  • dârdăi
  • dârdăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dârdâi dârdăi

  • 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: tremura attach_file 4 exemple
    exemple
    • Bolnavul dîrdîia mereu. DUMITRIU, N. 237.
      surse: DLRLC
    • Dîrdîise de spaimă, fusese o jucărie în bătaia ordinelor și-a gloanțelor. CAMILAR, N. I 303.
      surse: DLRLC
    • A dîrdîit de frig în paltonașul căptușit subțire. PAS, Z. III 42.
      surse: DLRLC
    • Calul se cutremură și dîrdîie din toate încheieturile. CARAGIALE, P. 39.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clănțăni attach_file 3 exemple
      exemple
      • Le dîrdîiau dinții din gură, într-o spaimă vecină nebuniei. POPA, V. 270.
        surse: DLRLC
      • Îi dîrdîie dinții și-i galben pierit. COȘBUC, P. I 207.
        surse: DLRLC
      • Așa tremurau de tare, de le dîrdîiau dinții în gură. CREANGĂ, P. 256.
        surse: DLRLC
  • 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina.
    exemple
    • Geamurile dîrdîiră de ropotul aplauzelor. CAMILAR, N. I 421.
      surse: DLRLC
    • Jucau, chiuiau și dîrdîiau sub ei dușumelele. CAMILAR, N. II 326.
      surse: DLRLC
    • Varnițele clocoteau pufnind în stropi albi, sitele de sîrmă dîrdîiau alegînd nisipul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat rar (Despre oameni) A vorbi mult și fără rost, a spune fleacuri.
    exemple
    • Bre, femeie, ce tot dîrdîiești degeaba, poți să tai și butuci la capul lui. DUNĂREANU, CH. 122.
      surse: DLRLC
    • Ce mai dîrdîiește guleratu cel de ciocoi? ALECSANDRI, T. 80.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Dac-ar ști el... de unde-am pornit astă-noapte, ș-ar strînge lioarba acasă; n-ar mai dîrdăi degeaba asupra căișorilor mei. CREANGĂ, A. 127.
        surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: dârdâiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: