DÎRDÎI (-dăiu) vb. intr. 1 A tremura (de frig sau de frică): calul se cutremură și dîrdîie din toate încheieturile ca de frigurile morții (CAR.); și așa tremurau de tare, de le dîrdîiau dinții în gură (CRG.); toți căzură în genunchi, afară de cel din urmă căruia îi dîrdîiau picioarele (DLVR.) ¶ 2 A flecări: dac’ar ști el... de unde am pornit astă noapte, n’ar mai ~ de geaba asupra căișorilor mei! (CRG.); și vorbește, Dîrdîește, Din gură hodorogește (ALECS.) [onom.].