3 intrări

53 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule.

CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule.

curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle

curúl adj. m., pl. curúli; f. sg. curúlă, pl. curúle

CURÚL, -Ă adj. Scaun curul = scaun de onoare, încrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani; magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul; edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. [< lat. curulis, cf. fr. curule].

CURÚL, -Ă adj. scaun ~ = scaun de onoare, încrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani; magistratură ~ă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupă cu construcțiile. (< lat. curulis, fr. curule)

curùl a. scaun curul, scaun de fildeș pe care ședeau consulii și alți magistrați la Romani.

*curúl, -ă adj. (lat. curúlis, d. currus, car). Scaun curul, scaun de fildeș pe care ședeaŭ consuliĭ, pretoriĭ și uniĭ edilĭ la Romanĭ.

CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus.

CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus.

cur (pop.) s. n., pl. cúruri

CUR s. v. anus, dos, fund, popou, șezut.

CUR-DE-GĂÍNĂ s. v. pecingine.

cur (cúruri), s. n.1. Șezut, fund. – 2. Anus. – 3. Buci. – 4. Fund, parte posterioară sau inferioară a unor obiecte. – Mr., megl., istr. cur. Lat. cūlus (Pușcariu 453; Candrea-Dens., 450; REW 2984; DAR); cf., it. sp. culo, prov., fr., cat. cul, port. cú.Der. curar, s. n. (opritoare la ham); curos (var. cureș), adj. (cu fundul mare); curimănos, adj. (cu bucile mari).

1) cur n., pl. urĭ (lat. cûlus, it. sp. culo, fr. pv. cat. cul, pg. cu). Triv. Partea din apoĭ [!] a corpuluĭ animalelor. Fund: curu paharuluĭ. Coadă: curu căruțeĭ. Pupă: curu corăbiiĭ. Culată: curu tunuluĭ. Pl. m. curĭ (Iron.). Cur mare. A sta saŭ a ședea în cur, a ședea pe partea posterioară a corpuluĭ. Cur de găină, pecingine.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cur s. v. ANUS. DOS. FUND. POPOU. ȘEZUT.

cur-de-găínă s. v. PECINGINE.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a avea un băț în cur expr. (vulg.) a avea mersul țeapăn

a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul

Intrare: cur
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cur curul
plural cururi cururile
genitiv-dativ singular cur curului
plural cururi cururilor
vocativ singular
plural
Intrare: curul
curul adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curul curulul curu curula
plural curuli curulii curule curulele
genitiv-dativ singular curul curulului curule curulei
plural curuli curulilor curule curulelor
vocativ singular
plural
Intrare: cur-de-găină
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cur-de-găi curul-de-găi
plural
genitiv-dativ singular cur-de-găi curului-de-găi
plural
vocativ singular
plural

cur

etimologie: