2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.

CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.

CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A face curte (mai ales unei femei), a căuta să intre în grațiile cuiva (măgulindu-l, lingușindu-l). V. curta. Mare ghiduș era și nostim... s-o cercat să mă curtenească o bucată de drum. ALECSANDRI, T. I 311. Ea dacă vede că alt îi zîmbește, Umblă după dînsa și o curtenește. PANN, P. V. II 97. ♦ (Neobișnuit) A felicita (căutînd să cîștige bunăvoința cuiva), a omagia (prin lingușiri). Sosi la 12 noiemvrie la Alba-Iulia, spre a curteni pe Mihai-vodă despre norocita sa biruință. BĂLCESCU, O. II 267.

curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă

curtení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. curteneáscă

A CURTENÍ ~ésc tranz. înv. (femei) A face curte; a curta. /Din curtean

curtení, curtenésc, vb. IV (înv.) 1. a curta, a face curte (cuiva). 2. a lua pe cineva în serviciul unei curți (domnești sau boierești). 3. a recomanda, a susține pe cineva, a pune o vorbă bună pentru cineva. 4. a vizita pe cineva acasă; a i se închina. 5. (refl.) a se ciopli, a se stila, a învăța manierele elegante.

curténi s.m. pl. (înv.) 1. persoane care îndeplinesc slujbe la curtea domnească. 2. soldați din garda călăreață a domnitorului; viteji, slujitori, ostași de curte.

CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean.

CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean.

CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. 1. (În orînduirea feudală) Persoană care îndeplinea o anumită slujbă pe lîngă un domnitor, sau un nobil, avînd un anumit rang și care locuia chiar la curtea domnească; boier sau boieroaică făcînd parte din suita domnitorilor. V. sfetnic. Toți curtenii și toate curtenele intrară numaidecît pe rînd, și se așezară binișor, în tăcere, fiecare după treapta sa. CARAGIALE, P. 132. Cind au întîlnit pe ceilalți curteni și pe împărăteasa, au zis că fratele lor a plecat mai nainte la moșia sa. POPESCU, B. IV 16. Împărat slăvit e codrul... împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb. EMINESCU, O. I 100. Curteni sau ciocoi de curți să cheamă, Soi de oameni vicleni, fără lege Învîrtiți, șireți și plini de intrige. BUDAI-DELEANU, Ț. 356. 2. (Învechit; mai ales la pl.) Oștean depinzînd de o curte domnească, fiind împămîntenit pe un lot mic de pămînt în schimbul serviciului militar. Se coboară-o mîndră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. ALECSANDRI, P. A. 96.

curteán s. m., pl. curténi

curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe

curteán s. m., pl. curténi

curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe

CURTEÁN s. (înv.) curtezan, dvorean, dvorelnic, dvorenin, (înv., în Țara Românească) roșu. (Un monarh și ~enii lui.)

CURTEÁN s. v. argat, slugă, viteaz.

CURTEÁN ~eánă (~éni, ~éne) m. și f. 1) Nobil care avea anumite servicii la curtea unui suveran sau care făcea parte din suita acestuia. 2) (în Moldova medievală) Oștean care primea de la domnie un lot de pământ în schimbul serviciului militar. /curte + suf. ~ean

Intrare: curtean
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curtean curteanul
plural curteni curtenii
genitiv-dativ singular curtean curteanului
plural curteni curtenilor
vocativ singular
plural
Intrare: curteni
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) curteni curtenire curtenit curtenind singular plural
curtenește curteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) curtenesc (să) curtenesc curteneam curtenii curtenisem
a II-a (tu) curtenești (să) curtenești curteneai curteniși curteniseși
a III-a (el, ea) curtenește (să) curtenească curtenea curteni curtenise
plural I (noi) curtenim (să) curtenim curteneam curtenirăm curteniserăm, curtenisem*
a II-a (voi) curteniți (să) curteniți curteneați curtenirăți curteniserăți, curteniseți*
a III-a (ei, ele) curtenesc (să) curtenească curteneau curteni curteniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)