curteán m., pl. enĭ (d. curtea domnească). Curteniĭ eraŭ un fel de slujitorĭ domneștĭ (ca și călărașiĭ) organizațĭ militărește și împărțițĭ în căpităniĭ pe județe. Eĭ posedaŭ sate și moșiĭ micĭ. Uniĭ abea aveaŭ o casă. (Giur. 8). Eĭ constituĭaŭ garda călare a curțiĭ domneștĭ moldoveneștĭ, formată în Țara Românească de roșĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 1, 359). V. căminar și vornic.