2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

curătura vt [At: PANN, H. 21 / Pzi: ~rez / E: curătură1] (Trs; nob) A plivi.

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.

curătu2 sf [At: H XII, 19 / Pl: ~ri / E: cura4 + -tură] Curatoare2 (1).

curătu1 sf [At: URICARIUL I, 348/21 / Pl: ~ri / E: cura1 + -tură] (Îvr) 1 Curățare. 2 Loc defrișat, curățat de cioturi, rădăcini, mărăcini etc. pentru a putea fi arat Vz curăturea, curățătură (4), laz, runc. 3 Loc păstrat pentru fânețe. 4 Loc curățat pentru plantarea viilor. 5 Pământ desțelenit Vz laz. 6 Ogor bine îngrășat. 7 (Pex) Deal acoperit cu vii. 8 Alunecare de pământ. 9 Ceea ce se curăță, se rade, se cojește de pe ceva. 10 Ceea ce rămâne în ciur după ce se cerne grâul Si: codină, curățătură (3). 11 (Lpl) Grăunțele care cad prin ciur, când se cerne grâul. 12 Placenta vacii. 13 Coltuc de pâine Si: cursură, cursonoi Vz codru.

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc dintr-o pădure curățat de arbori, de rădăcini, de mărăcini etc. pentru a putea fi arat sau plantat cu vie; loc desțelenit. V. runc, arsură. Urșii... fac mari stricăciuni la porumbii din curăturile oamenilor. I. IONESCU, M. 96. Cînd te văd în bătătură, îmi uit plugu-n arătură, Sapa-nfiptă-n curătură. ALECSANDRI, P. P. 243. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. Iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultînd, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură. GÎRLEANU, L. 18. O iau repegior pe curături, mă las singurel în valea pustie, largă, luminoasă, cu totul nouă pentru mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 178.

CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. – Din cura2 + suf. -(ă)tură

curătură f. 1. partea unei păduri cu copacii tăiați, care servă de pășune; 2. grâu cernut: găina curătură visează și vrabia meiu PANN. [Lit. pădure curățită, grâu curățit: laț. CURATURA].

curătúră f., pl. ĭ (d. curat, cur 2). Parte curățată de copacĭ într’o pădure saŭ lăsată liberă p. pășune într’o semănătură (V. iaz, priseacă, braniște). Gozurĭ, zoană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri

curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CURĂTÚRĂ s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărână, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. și Transilv.) târșeală.

CURĂTU s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărînă, pîrloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) tîrsaică, tîrsă, (prin Transilv.) tîrsătură, (prin Ban. și Transilv.) tîrșeală.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

curătúră2 s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.

curătúră1 s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).

curătúră, curături, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș, 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria, 2004). – Din cura „a defrișa” (< lat. curare „a îngriji, a curăța”) + suf. -tură (MDA).

curătúră, -i, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria 2004). – Lat. curare „a îngriji, a curăța” > rom. cura „a desfăca” + -tură.

Intrare: curătura
curătura
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: curătură
curătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curătu
  • curătura
plural
  • curături
  • curăturile
genitiv-dativ singular
  • curături
  • curăturii
plural
  • curături
  • curăturilor
vocativ singular
plural

curătură

  • 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: runc attach_file 2 exemple
    exemple
    • Urșii... fac mari stricăciuni la porumbii din curăturile oamenilor. I. IONESCU, M. 96.
      surse: DLRLC
    • Cînd te văd în bătătură, îmi uit plugu-n arătură, Sapa-nfiptă-n curătură. ALECSANDRI, P. P. 243.
      surse: DLRLC
  • 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultînd, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură. GÎRLEANU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • O iau repegior pe curături, mă las singurel în valea pustie, largă, luminoasă, cu totul nouă pentru mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 178.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cura + sufix -ătură.
    surse: DEX '09 DEX '98