curătură¹ sf [At: URICARIUL I, 348/21 / Pl: ~ri / E: cura¹ + -tură] (Îvr) 1 Curățare. 2 Loc defrișat, curățat de cioturi, rădăcini, mărăcini etc. pentru a putea fi arat Vz curăturea, curățătură (4), laz, runc. 3 Loc păstrat pentru fânețe. 4 Loc curățat pentru plantarea viilor. 5 Pământ desțelenit Vz laz. 6 Ogor bine îngrășat. 7 (Pex) Deal acoperit cu vii. 8 Alunecare de pământ. 9 Ceea ce se curăță, se rade, se cojește de pe ceva. 10 Ceea ce rămâne în ciur după ce se cerne grâul Si: codină, curățătură (3). 11 (Lpl) Grăunțele care cad prin ciur, când se cerne grâul. 12 Placenta vacii. 13 Coltuc de pâine Si: cursură, cursonoi Vz codru.