curătură, curături, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș, 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria, 2004). – Din cura „a defrișa” (< lat. curare „a îngriji, a curăța”) + suf. -tură (MDA).