BINE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face plăcere. II. S. n. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

CUNOSCUT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște.

cunoscut², ~ă [At: PSALT. 321/2 / Pl: ~uți, ~e / E: cunoaște] 1 a (D. un lucru sau un fapt) Care este știut de toată lumea. 2 a (D. ființe și lucruri) Remarcat. 3 a Stabilit în chip obiectiv. 4 a Apreciat. 5 a La care se pricepe cineva. 6 a Aflat². 7 a Dedus². 8 a Înțeles². 9 a Simțit². 10 a Obișnuit². 11 a Luat la cunoștință. 12 a (D. opere, scriitori, artiști) Cu care cineva este familiarizat. 13 a (D. oameni) Care este știut de cineva. 14 a Recunoscut². 15 a (D. un aspect) Care a mai fost văzut. 16 a (Înv; îe) A face ~ A prezenta pe cineva cuiva. 17 a (D. idei, pasiuni, îae) A prezenta. 18 a Al cărui caracter, defecte, calități sunt știute. 19 a (Înv) Descoperit². 20 a Cu care cineva a avut relații sexuale. 21 a Declarat în fața instanței judecătorești. 22 a Asigurat². 23 a Atestat². 24 a Considerat². 25 a (Îvp) Răsplătit². 26 a (D. credință; îla) Răspândit. 27 a (Îal) Adus la cunoștință. 28 a (Îae) Prevenit. 29 a Renumit. 30 smf Persoană pe care o cunoaștem. 31 sm (Log) Element (sau fapt) pe care îl cunoaștem într-o judecată logică.

binecunoscut, -ă adj. Care este foarte cunoscut. • pl. -ți, -te. /bine + cunoscut.

CUNOSCUT I. adj. 1 p. CUNOAȘTE ¶ ¶ C. NECUNOSCUT ¶ 2 A face ~ cuiva, a-i da de știre, a-i comunica. II. CUNOSCUT sm., CUNOSCUTĂ (pl. -te) sf. 1 Persoană pe care o cunoaștem: dau la mese și la ospețe cunoscuților și prietenilor lor (ISP.) ¶ 2 ➕ CUNOSCUTĂ sf. Cantitate a cărei valoare e dată ¶ ¶ C. NECUNOSCUTĂ. III. CUNOSCUT sbst. Ceea ce se cunoaște: a merge de la ~ la necunoscut.

CUNOSCUT, -Ă, cunoscuți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se cunoaște, care este știut. ♦ Care a mai fost văzut, care poate fi ușor recunoscut. 2. (Despre oameni) Care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște. ♦ Care se bucură de o anumită reputație; renumit. – V. cunoaște.

BINECUNOSCUT, -Ă, binecunoscuți, -te, adj. Care este foarte cunoscut. – Bine + cunoscut.^[1]

CUNOSCUT, -Ă, cunoscuți, -te, adj. 1. Care se cunoaște, care este știut, despre care cineva are o idee clară. Nu există și nici nu poate exista absolut nici o deosebire principială între fenomen și lucrul în sine. Nu există decît diferența dintre cele cunoscute și cele necunoscute încă. LENIN, MAT. EMP. 107. ◊ (Substantivat) A merge de la cunoscut la necunoscut. ♦ Care a mai fost văzut sau știut o dată, care poate fi ușor recunoscut. În ograda conacului dădu peste un flăcău care i se păru cunoscut. REBREANU, R. I 159. Nu cumva ți-i cunoscut ceva pe aici? Atunci ea... se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat din ceea lume, și palatul în care trăise ea cu Făt-Frumos. CREANGĂ, P. 95. 2. (Despre persoane) Care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște, despre care se știe cine este. Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. CREANGĂ, A. 143. ◊ (Substantivat) Eu prieten cu Scarlat Măinescu?... Cunoscut, da! Nu prieten. C. PETRESCU, Î. II 115. Eu îs cunoscut și prietin al soțului dumitale. SADOVEANU, B. 96. ◊ Care se bucură de o anumită reputație (de obicei bună). V. celebru, renumit. Eu sînt fecior vestitului Strîmbă- Lemne... El era un om foarte învățat și cunoscut pe vremea lui. NEGRUZZI, S. I 245.

CUNOSCUT, -Ă, cunoscuți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se cunoaște, care este știut. ♦ Care a mai fost văzut, care poate fi ușor recunoscut. 2. (Despre oameni) Care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște. ♦ Care se bucură de o anumită reputație. – V. cunoaște.

cunoscut a. și m. persoană cu care stăm în relațiuni: are mulți cunoscuți și amici.

cunoscút, -ă adj. Celebru, pe care-l știe lumea: om cunoscut. S. Persoană cunoscută, cunoștință: amiciĭ și cunoscuțiĭ. Fac cunoscut (fr. faire connaître), comunic: îțĭ fac cunoscut c’am venit, îțĭ fac cunoscută venirea mea. V. nobil, notabil.

bine-cunoscut (celebru) (scriitor ~) adj. m., pl. bine-cunoscuți; f. bine-cunoscută, pl. bine-cunoscute

cunoscut adj. m., s. m., pl. cunoscuți; adj. f., s. f. cunoscută, pl. cunoscute

bine cunoscut (știut bine) adv. + adj. (caz ~ de toată lumea)

bine-cunoscut (celebru) (scriitor ~) adj. m., pl. bine-cunoscuți; f. bine-cunoscută, pl. bine-cunoscute

cunoscut adj. m., s. m., pl. cunoscuți; adj. f., s. f. cunoscută, pl. cunoscute

binecunoscut adj., m., pl. binecunoscuți; f. sg. binecunoscută, pl. binecunoscute

cunoscut adj. m., s. m., pl. cunoscuți; f. sg. cunoscută, pl. cunoscute

cunoscut ca un cal breaz expr. (peior.) cunoscut foarte bine; notoriu.

CUNOSCUT adj. 1. știut. (Lucruri ~.) 2. v. consacrat. 3. curent, frecvent, obișnuit, răspândit, uzual. (O expresie ~.) 4. familiar, știut. (Locuri ~.) 5. v. anumit.

CUNOSCUT adj. 1. știut. (Lucruri ~.) 2. consacrat, faimos, notoriu, recunoscut, renumit, reputat, vestit. (Un sportiv ~.) 3. frecvent, obișnuit, răspîndit, uzual. (O expresie ~.) 4. familiar, știut. (Locuri ~.) 5. anumit, determinat, fixat, hotărît, precizat, rînduit, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată ~.)

Cunoscut ≠ necunoscut

Incognito (lat. „Fără să fie cunoscut”) – Se spune despre persoanele care călătoresc sub un nume inventat. Regii, nobilii, pentru a nu fi recunoscuți în escapadele pe care le întreprindeau, au fost în trecut cei mai obișnuiți amatori de incognito. Artista Agatha Bârsescu, vorbind despre voiajul unui prinț în America, scrie: „Principele călătoarea incognito și nu primea audiențe” (Memorii). corectat(ă)