2 intrări

13 definiții

cunoscut2, ~ă [At: PSALT. 321/2 / Pl: ~uți, ~e / E: cunoaște] 1 a (D. un lucru sau un fapt) Care este știut de toată lumea. 2 a (D. ființe și lucruri) Remarcat. 3 a Stabilit în chip obiectiv. 4 a Apreciat. 5 a La care se pricepe cineva. 6 a Aflat2. 7 a Dedus2. 8 a Înțeles2. 9 a Simțit2. 10 a Obișnuit2. 11 a Luat la cunoștință. 12 a (D. opere, scriitori, artiști) Cu care cineva este familiarizat. 13 a (D. oameni) Care este știut de cineva. 14 a Recunoscut2. 15 a (D. un aspect) Care a mai fost văzut. 16 a (Înv; îe) A face ~ A prezenta pe cineva cuiva. 17 a (D. idei, pasiuni, îae) A prezenta. 18 a Al cărui caracter, defecte, calități sunt știute. 19 a (Înv) Descoperit2. 20 a Cu care cineva a avut relații sexuale. 21 a Declarat în fața instanței judecătorești. 22 a Asigurat2. 23 a Atestat2. 24 a Considerat2. 25 a (Îvp) Răsplătit2. 26 a (D. credință; îla) Răspândit. 27 a (Îal) Adus la cunoștință. 28 a (Îae) Prevenit. 29 a Renumit. 30 smf Persoană pe care o cunoaștem. 31 sm (Log) Element (sau fapt) pe care îl cunoaștem într-o judecată logică.

CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște.

CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se cunoaște, care este știut. ♦ Care a mai fost văzut, care poate fi ușor recunoscut. 2. (Despre oameni) Care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște. ♦ Care se bucură de o anumită reputație; renumit. – V. cunoaște.

CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj. 1. Care se cunoaște, care este știut, despre care cineva are o idee clară. Nu există și nici nu poate exista absolut nici o deosebire principială între fenomen și lucrul în sine. Nu există decît diferența dintre cele cunoscute și cele necunoscute încă. LENIN, MAT. EMP. 107. ◊ (Substantivat) A merge de la cunoscut la necunoscut. ♦ Care a mai fost văzut sau știut o dată, care poate fi ușor recunoscut. În ograda conacului dădu peste un flăcău care i se păru cunoscut. REBREANU, R. I 159. Nu cumva ți-i cunoscut ceva pe aici? Atunci ea... se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat din ceea lume, și palatul în care trăise ea cu Făt-Frumos. CREANGĂ, P. 95. 2. (Despre persoane) Care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște, despre care se știe cine este. Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. CREANGĂ, A. 143. ◊ (Substantivat) Eu prieten cu Scarlat Măinescu?... Cunoscut, da! Nu prieten. C. PETRESCU, Î. II 115. Eu îs cunoscut și prietin al soțului dumitale. SADOVEANU, B. 96. ◊ Care se bucură de o anumită reputație (de obicei bună). V. celebru, renumit. Eu sînt fecior vestitului Strîmbă- Lemne... El era un om foarte învățat și cunoscut pe vremea lui. NEGRUZZI, S. I 245.

cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte

cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; f. sg. cunoscútă, pl. cunoscúte

CUNOSCÚT adj. 1. știut. (Lucruri ~.) 2. v. consacrat. 3. curent, frecvent, obișnuit, răspândit, uzual. (O expresie ~.) 4. familiar, știut. (Locuri ~.) 5. v. anumit.

cunoscut a. și m. persoană cu care stăm în relațiuni: are mulți cunoscuți și amici.

cunósc, -út, a -oáște v. tr. (lat. cognóscere, din co-, împreună, și gnóscere, nóscere, a cunoaște; it. conóscere, vpv. conoisser, fr. connaître, sp. conocer.Cunosc, -oștĭ, -oaște; să cunoască. V. nobil). Știŭ, am ideĭe de: a cunoaște o persoană (adică „personal”, ĭar cînd e numaĭ „din vedere” saŭ „din auzite”, se zice a ști: îl știŭ, dar nu-l cunosc). Știŭ, am practica, am făcut încercarea, am avut ocaziune să văd: am cunoscut mizeria, cunosc bine acest drum, te cunosc ce poamă eștĭ (ce fel de om eștĭ, cine eștĭ), a cunoaște dreptu roman (barb. după fr. connaître. Rom. corect a ști dreptu roman). V. intr. A cunoaște la, a te pricepe la, a ști să apreciezĭ: eŭ cunosc la stofe. V. refl. Îmĭ daŭ samă de, pricep: cunoaște-te pe tine însuțĭ (vestită vorbă a luĭ Socrate). A se observa, a se putea aprecia: ziŭa bună de dimineață se cunoaște, după unghie se cunoaște leu (Prov.) Am cunoștință, îs cunoscut cuĭva: ne cunoaștem de mult.

cunoscút, -ă adj. Celebru, pe care-l știe lumea: om cunoscut. S. Persoană cunoscută, cunoștință: amiciĭ și cunoscuțiĭ. Fac cunoscut (fr. faire connaître), comunic: îțĭ fac cunoscut c’am venit, îțĭ fac cunoscută venirea mea. V. nobil, notabil.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUNOSCUT adj. 1. știut. (Lucruri ~.) 2. consacrat, faimos, notoriu, recunoscut, renumit, reputat, vestit. (Un sportiv ~.) 3. frecvent, obișnuit, răspîndit, uzual. (O expresie ~.) 4. familiar, știut. (Locuri ~.) 5. anumit, determinat, fixat, hotărît, precizat, rînduit, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată ~.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

cunoscut ca un cal breaz expr. (peior.) cunoscut foarte bine; notoriu.

Intrare: cunoscută
cunoscută substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cunoscu cunoscuta
plural cunoscute cunoscutele
genitiv-dativ singular cunoscute cunoscutei
plural cunoscute cunoscutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cunoscut (adj.)
cunoscut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cunoscut cunoscutul cunoscu cunoscuta
plural cunoscuți cunoscuții cunoscute cunoscutele
genitiv-dativ singular cunoscut cunoscutului cunoscute cunoscutei
plural cunoscuți cunoscuților cunoscute cunoscutelor
vocativ singular
plural