2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.

CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.

cuibărire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cuibări] 1 (D. păsări) Așezare în cuib Si: cuibărit1 (2). 2 (Pfm; fig) Așezare în culcuș Si: cuibărit1 (3). 3 Mușuroire a porumbului, a cartofilor etc. 4 (Reg) Scotocire. 5 (Pfm; fig) Așezare la loc ferit Si: cuibărit1 (6). 6 (Pfm; fig) Așezare comodă Si: cuibărit1 (7). 7 (Pfm; fig) Ghemuire într-un spațiu cald și moale Si: cuibărit1 (8). 8 (Pfm; fig) Pripășire. 9 Perioadă când (se) cuibăresc (1) păsările Si: cuibărit (10).

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

cuibări [At: LB / Pzi: ~resc / E: cuibar] 1 vr (D. păsări) A-și face cuibul (1) undeva. 2 vr (D. păsări) A-și face loc în cuibar (1) 3-4 vtr (Pfm; fig) A (se) așeza într-un culcuș. 5 vt A mușuroi porumbul, cartofii etc. 6 vt (Trs) A scotoci. 7 vt (Fig) A așeza la loc ferit. 8 vr (Pfm; fig) A se așeza cât mai bine într-un loc. 9 vr (Pfm; fig) A se ghemui într-un spațiu cald și moale. 10 vr (Pop; d. dureri) A se localiza. 11 vr (Pfm; fig) A se pripăși. 12 vt (Rar) A așeza găinile în cuibar.

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face loc în cuibar, a se așeza cît mai bine. ♦ Fig. (Despre oameni, uneori și despre animale) A se așeza comod într-un spațiu restrîns (moale și cald); a se ghemui. S-a cuibărit bine în sanie. SADOVEANU, P. S. 215. Pisica leneșă, friguroasă, se cuibărește înăuntru la căldură. BART. E. 331. Fetița se cuibări în poala mă-sii.; VLAHUȚĂ, O. A. III 173. ◊ Fig. Cuibărite între stînci casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226. Un orășel drăguț, cuibărit pe apa Trotușului, între măguri acoperite cu vii și cu livezi. VLAHUȚĂ, O. A. II 152. ♦ Fig. A se adăposti. Ceilalți ofițeri, la popasuri, se cuibăreau prin case calde. CAMILAR, N. I 31. ◊ Fig. A se pripăși, a se aciua. Călugării [sînt] o adunătură de zamparagii... din toată lumea, cuibăriți prin mînăstire. CREANGĂ, A. 120. 2. Tranz. (Rar) A duce găinile la cuibar, a așeza în cuibar. Da [găinilor] de mîncare, apoi le cuibărea, punea cloștile. ISPIRESCU, L. 309.

A CUIBĂRÍ ~ésc 1. tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ la rădăcină (asemenea unui cuib) pentru a favoriza dezvoltarea; a mușuroi. 2. intranz. (despre păsări) A face cuib (și a scoate pui). Pescărușul cuibărește pe stânci. /cuib + suf. ~ări

A SE CUIBĂRÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre păsări) A-și face cuib. 2) (despre păsări) A-și face loc în cuibar; a se așeza în cuib. 3) fig. (despre ființe) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși; a se pripăși; a se adăposti. /cuib + suf. ~ări

cuĭbărésc v. tr. (d. cuĭbar). Fam. saŭ iron. Așez, stabilesc undeva: cine te-a cuĭbărit acolo? Prășesc adunînd pămînt la rădăcină (fac cuĭbar): a cuĭbări popușoĭu. V. refl. Fam. saŭ iron. Mă așez, mă stabilesc: Jidaniĭ s’aŭ cuĭbărit pe la noĭ. – Vechĭ (Ps. S.) mă (în)cuĭúbur, a se -á, mă încuĭb.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cuibăríre s. f. (sil. cui-), pl. cuibăríri

cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă

cuibărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuibăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUIBĂRÍ vb. v. pripăși.

CUIBĂRI vb. a se aciua, a se oploși, a se pripăși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.)

Intrare: cuibărire
cuibărire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuibărire
  • cuibărirea
plural
  • cuibăriri
  • cuibăririle
genitiv-dativ singular
  • cuibăriri
  • cuibăririi
plural
  • cuibăriri
  • cuibăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: cuibări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuibări
  • cuibărire
  • cuibărit
  • cuibăritu‑
  • cuibărind
  • cuibărindu‑
singular plural
  • cuibărește
  • cuibăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuibăresc
(să)
  • cuibăresc
  • cuibăream
  • cuibării
  • cuibărisem
a II-a (tu)
  • cuibărești
(să)
  • cuibărești
  • cuibăreai
  • cuibăriși
  • cuibăriseși
a III-a (el, ea)
  • cuibărește
(să)
  • cuibărească
  • cuibărea
  • cuibări
  • cuibărise
plural I (noi)
  • cuibărim
(să)
  • cuibărim
  • cuibăream
  • cuibărirăm
  • cuibăriserăm
  • cuibărisem
a II-a (voi)
  • cuibăriți
(să)
  • cuibăriți
  • cuibăreați
  • cuibărirăți
  • cuibăriserăți
  • cuibăriseți
a III-a (ei, ele)
  • cuibăresc
(să)
  • cuibărească
  • cuibăreau
  • cuibări
  • cuibăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cuibărire

  • 1. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi cuibări
    surse: DEX '98 DEX '09

cuibări

  • 1. reflexiv (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar.
    surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.1. figurat (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ghemui 5 exemple
      exemple
      • S-a cuibărit bine în sanie. SADOVEANU, P. S. 215.
        surse: DLRLC
      • Pisica leneșă, friguroasă, se cuibărește înăuntru la căldură. BART. E. 331.
        surse: DLRLC
      • Fetița se cuibări în poala mă-sii. VLAHUȚĂ, O. A. III 173.
        surse: DLRLC
      • figurat Cuibărite între stînci, casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226.
        surse: DLRLC
      • figurat Un orășel drăguț, cuibărit pe apa Trotușului, între măguri acoperite cu vii și cu livezi. VLAHUȚĂ, O. A. II 152.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat A se adăposti.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: adăposti un exemplu
      exemple
      • Ceilalți ofițeri, la popasuri, se cuibăreau prin case calde. CAMILAR, N. I 31.
    • 1.3. figurat A se aciua, a se pripăși.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aciua pripăși un exemplu
      exemple
      • Călugării [sunt] o adunătură de zamparagii... din toată lumea, cuibăriți prin mînăstire. CREANGĂ, A. 120.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv rar A așeza găinile în cuibar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Da [găinilor] de mîncare, apoi le cuibărea, punea cloștile. ISPIRESCU, L. 309.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A mușuroi porumbul, cartofii etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: mușuroi (vb.)

etimologie:

  • cuibar
    surse: DEX '98 DEX '09