CUIBĂRI (-ăresc) I. vb. tr. 1 A face cuibar: deschidea cotețele ... le cuibărea, și punea cloștile (ISP.) ¶ 2 A face un culcuș: Într’un pantof i-așterne cîrpe, Îi face loc și o cuibărește (VLAH.) ¶ 3 🚜 A prăși porumbul sau fasolea făcîndu-le moșoroiu la rădăcină ¶ 4 A strînge grămadă, a face grămezi ¶ 5 Trans. (BUD.) A căuta cu deamănuntul, a scotoci. II. vb. refl. 1 A se pune pe cuibar (vorb. de găini sau de alte păsări) ¶ 2 A-și face un culcuș; a-și așeza un loc de culcare: se coboară cam greoi de pe divanul în colțul căruia se cuibărise (GRL.) ¶ 3 A-și face sălașul, a se așeza într’un loc, a se sălășlui.