2 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv).

CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv).

cuget sn [At: COD. VOR. 111/2 / Pl: ~e / E: cuget] 1 Gândire. 2 Ceea ce gândește cineva Si: gând, idee. 3 (Îe) Într-un ~ Foarte repede. 4 Minte. 5 (Îlav) A-i trece (ori a-i da) cuiva prin (ori în) ~ A-i trece prin minte. 6 Rațiune. 7 (Înv; îlav) Cu două ~e Șovăitor. 8 (Îe) A sta pe ~e A sta pe gânduri. 9 (Îae) A sta în cumpănă. 10 Imaginație. 11 Fel de a gândi. 12 (Îlav) Cu (sau într-)un ~ Cu același fel de a gândi. 13 (Îal) În consens. 14 Convingere. 15 Preocupare. 16 (Îvr; îe) Îmi bate ~ul Mă preocupă gândul. 17 (Îe) A-și pune în ~ A intenționa. 18 Intenție. 19 (Șîs ~ul inimii) Conștiință. 20 (Îs) Mustrare (sau, îvr, bătaie) de ~ (ori a ~ului) Remușcare. 21 (Înv) înțeles. 22 (Îe) A-l mustra ~ul sau a avea mustrări de ~ A fi chinuit de remușcări.

CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitatea de a gîndi; gîndire. De-aceea-n al tău cuget orice bun romîn se-ncrede. DAVILA, V. V. 60. 2. Gînd. I-a ascuns Sub aceste vorbe foarte naturale Cugetele triste care l-au cuprins. BOLINTINEANU, O. 50. Dacă vreun cuget de gelozie mă necăjește... NEGRUZZI S. I 75. ◊ Expr. (Învechit) A-i bate (cuiva) cugetul = a-i veni (cuiva) o.idee; a-i bate pe cineva gîndurile să... Zău, cugetul îmi bate Din străin să-mi fac un frate. ALECSANDRI, P. P. 308. ♦ Închipuire, imaginație, fantezie. Vreau prin cuget universul să-l străbat în înălțime. MACEDONSKI, O. T 272. 3. Minte, intelect. Gînduri fără de noroc și fără veselie umpleau cugetul meu. GALACTION, O. I 346. 4. Intenție, plan, proiect. Teama lui era să nu se deștepte voinicul și să-i ghicească cugetele lui cele viclene. ISPIRESCU, L. 128. Mihai... simțise cugetele viclene ale emirului. BĂLCESCU, O. II 45. Iată ce înțelesuri și ce cugete rele Vrăjmașii fără lege dau scrierilor mele. ALEXANDRESCU, P. A. 84. 5. Sentiment al responsabilității morale; conștiință. Îți... încredințez fata, cu cuget împăcat. SBIERA, P. 190. Ne-a exploatat pe amîndoi fără nici un pic de cuget. ALECSANDRI, T. 815. Nu ai cuget, ești un rău. DONICI, F. II 40. Cuget curat = sentiment de îndeplinire a răspunderilor și obligațiilor. Cît mi-a fi cugetul curat, nu-mi pasă de cele ce-ar zice moșul meu și alții. ALECSANDRI, T. I 65. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul = a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul, părerile de rău. Soldații îl priveau lung și unul rosti; Pe domnul colonel îl mustră cugetul. CAMILAR, N. I 291. Acum i s-au deșteptat și mai tare cugetul și o mustra cumplit. SBIERA, P. 111. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45.

CÚGET ~e n. 1) Capacitatea de a gândi; gândire. 2) Sentimentul responsabilității morale; conștiință. * A-l mustra pe cineva ~ul, a avea mustrări de ~ a fi chinuit de remușcări. 3) Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect; minte; rațiune; judecată. /v. a cugeta

cuget n. rezultatul cugetării: 1. părere: plan, scop: cu un cuget viclean; 2. minte, spirit: citesc în cugetul tău; 3. conștiință: mustrare de cuget. [Abstras din cugetà].

1) cúget n., pl. e (d. cuget 2). Rar azĭ. Gînd, minte: citesc în cugetu tăŭ. Gînd, plan, scop: hoțu are cuget răŭ. Conștiință: a avea cugetu curat. Mustrare de cuget, adîncă căință.

2) cúget, a v. tr. (lat. cógito, côgitare, d. agitare, a agita în gînd; vit. coitare, vfr. cuidier, pv. sp. pg. cuidar. V. agit, actor, acțiune, coagulez, reactiv). Sec. 17 ș. a. Proĭectez, plănuĭesc: a cugeta vicleniĭ. Azĭ (maĭ rar de cît gîndesc). V. intr. Mă gîndesc, îmĭ formez în minte ideĭa unuĭ lucru: a cugeta la nemurirea sufletuluĭ. Îmĭ aduc aminte: cuget la țara mea. – În Trans. și refl.

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare.

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare.

cugeta [At: CORESI, EV. 18 / Pzi: cuget și (îvr) ~tez / E: ml cogito, -are] 1 vi A medita. 2 vi A se gândi la ceva. 3 vr (Trs) A chibzui. 4 vi A-și da seama. 5 vi A ține seama de... 6-7 vtr (Înv) A (se) considera. 8 vt (Înv) A născoci. 9 vt (Înv; îe) A ~ sfaturi A unelti. 10 vi A plănui. 11 vi (înv; îe) A ~ (în) bine sau (în) rău (cuiva) A voi binele sau răul cuiva.

CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, învechit, «asupra») A avea gîndurile concentrate asupra unui subiect; a urmări o idee, a medita; a se gîndi. Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285. Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27. ◊ Refl. (Rar) A sta pe gînduri, a chibzui, a cumpăni; a se gîndi. E un moment mare, să mă cuget mai întăi-gîndi el. EMINESCU, N. 58. ♦ (Urmat de o completivă directă) A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. Cugetă că de mă vei părăsi, voi muri negreșit. NEGRUZZI, S.I 19. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și închipui ceva sau pe cineva. Ș-acum, cînd închid ochii și-l cuget, pare că mă uit la dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 145.

A CUGETÁ cúget 1. intranz. 1) A gândi adânc; a chibzui; a medita; a reflecta. 2) rar A sta pe gânduri. 2. tranz. A avea în vedere. Cuget că va trebui să pleci. /<lat. cogitare

cugetá v. 1. a forma în spirit idei, imagini despre un lucru; 2. a chibzui, a-și da seama: cugetă bine; 3. a avea o părere oarecare: el cugetă ca și mine; 4. a avea o intențiune, a-și forma un plan: cuget să plec. [Lat. COGITARE].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cugeta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cuget, 2 sg. cugeți, 3 cugetă; conj. prez. 1 sg. să cuget, 3 să cugete

cugeta (a ~) vb., ind. prez. 3 cugetă

cugetá vb., ind. prez. 1 sg. cugét, 3 sg. și pl. cúgetă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CÚGET s. 1. v. gândire. 2. v. minte.

CÚGET s. v. calcul, gând, idee, intenție, îndemn, îndrumare, învățătură, plan, povață, povățuire, proiect, sfat, socoteală, vorbă.

CUGET s. (FILOZ.) conștiință, gîndire, spirit, suflet, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis.

cuget s. v. CALCUL. GÎND. IDEE. INTENȚIE. ÎNDEMN. ÎNDRUMARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PLAN. POVAȚĂ. POVĂȚUIRE. PROIECT. SFAT. SOCOTEALĂ. VORBĂ.

CUGETÁ vb. v. aprecia, chibzui, considera, crede, găsi, gândi, intenționa, judeca, opina, plănui, proiecta, socoti.

CUGETÁ vb. 1. v. chibzui. 2. v. filozofa.

cugeta vb. v. APRECIA. CHIBZUI. CONSIDERA. CREDE. GĂSI. GÎNDI. INTENȚIONA. JUDECA. OPINA. PLĂNUI. PROIECTA. SOCOTI.

CUGETA vb. 1. a chibzui, a gîndi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a filozofa. (Nu mai ~ întreaga zi!)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cugetá (cugetát, cugetát), vb. – A se gîndi, a reflecta, a medita. Lat. cōgĭtāre (Pușcariu 431; Candrea-Dens., 425; REW 2027; DAR); cf. alb. kuitoń (Meyer 210; Philippide, I, 637), v. it. coitare, v. fr. cuidier, sp., port. cuidar.Der. cuget, s. n. (gîndire, judecată, reflecție; rațiune, spirit; imaginație; judecată; părere; intenție; conștiință), care de asemenea ar putea fi un der. romanic, cf. lec. kúšetu, v. esp. cuita, gal. coita; cugetător, s. m. (gînditor; filozof); cugetăcios (var. cugetăreț), adj. (înv., rezonabil, judicios); cugetare, s. f. (reflecție; meditație; aforism, maximă); necugetat, adj. (nerespectuos); precugeta, vb. (a premedita), format artificial pe baza fr. préméditer.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.

DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cugetV. Cogito, ergo sum.

Intrare: cuget
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuget
  • cugetul
  • cugetu‑
plural
  • cugete
  • cugetele
genitiv-dativ singular
  • cuget
  • cugetului
plural
  • cugete
  • cugetelor
vocativ singular
plural
Intrare: cugeta
verb (V6)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cugeta
  • cugetare
  • cugetat
  • cugetatu‑
  • cugetând
  • cugetându‑
singular plural
  • cugetă
  • cugetați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuget
(să)
  • cuget
  • cugetam
  • cugetai
  • cugetasem
a II-a (tu)
  • cugeți
(să)
  • cugeți
  • cugetai
  • cugetași
  • cugetaseși
a III-a (el, ea)
  • cugetă
(să)
  • cugete
  • cugeta
  • cugetă
  • cugetase
plural I (noi)
  • cugetăm
(să)
  • cugetăm
  • cugetam
  • cugetarăm
  • cugetaserăm
  • cugetasem
a II-a (voi)
  • cugetați
(să)
  • cugetați
  • cugetați
  • cugetarăți
  • cugetaserăți
  • cugetaseți
a III-a (ei, ele)
  • cugetă
(să)
  • cugete
  • cugetau
  • cugeta
  • cugetaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cuget, cugetesubstantiv neutru

  • 1. Capacitate de a gândi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: gândire
    • format_quote De-aceea-n al tău cuget orice bun romîn se-ncrede. DAVILA, V. V. 60. DLRLC
  • 2. Gând, idee, părere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote I-a ascuns Sub aceste vorbe foarte naturale Cugetele triste care l-au cuprins. BOLINTINEANU, O. 50. DLRLC
    • format_quote Dacă vreun cuget de gelozie mă necăjește... NEGRUZZI S. I 75. DLRLC
    • 2.1. Fantezie, imaginație, închipuire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vreau prin cuget universul să-l străbat în înălțime. MACEDONSKI, O. T 272. DLRLC
    • chat_bubble învechit A-i bate (cuiva) cugetul = a-i veni (cuiva) o.idee; a-l bate pe cineva gândurile să... DLRLC
      • format_quote Zău, cugetul îmi bate Din străin să-mi fac un frate. ALECSANDRI, P. P. 308. DLRLC
  • 3. Intelect, minte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Gînduri fără de noroc și fără veselie umpleau cugetul meu. GALACTION, O. I 346.
  • 4. învechit Intenție, plan, proiect. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Teama lui era să nu se deștepte voinicul și să-i ghicească cugetele lui cele viclene. ISPIRESCU, L. 128.
    • format_quote Mihai... simțise cugetele viclene ale emirului. BĂLCESCU, O. II 45.
    • format_quote Iată ce înțelesuri și ce cugete rele Vrăjmașii fără lege dau scrierilor mele. ALEXANDRESCU, P. A. 84.
  • 5. Sentiment al responsabilității morale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: conștiință
    • format_quote Îți... încredințez fata, cu cuget împăcat. SBIERA, P. 190. DLRLC
    • format_quote Ne-a exploatat pe amîndoi fără nici un pic de cuget. ALECSANDRI, T. 815. DLRLC
    • format_quote Nu ai cuget, ești un rău. DONICI, F. II 40. DLRLC
    • 5.1. Cuget curat = sentiment de îndeplinire a răspunderilor și obligațiilor. DLRLC
      • format_quote Cît mi-a fi cugetul curat, nu-mi pasă de cele ce-ar zice moșul meu și alții. ALECSANDRI, T. I 65. DLRLC
    • chat_bubble A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Soldații îl priveau lung și unul rosti: Pe domnul colonel îl mustră cugetul. CAMILAR, N. I 291. DLRLC
      • format_quote Acum i s-au deșteptat și mai tare cugetul și o mustra cumplit. SBIERA, P. 111. DLRLC
      • format_quote Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. DLRLC
etimologie:

cugeta, cugetverb

  • 1. A urmări o idee; a se gândi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7. DLRLC
    • format_quote A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. DLRLC
    • format_quote Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285. DLRLC
    • format_quote Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27. DLRLC
    • 1.1. reflexiv rar A sta pe gânduri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote E un moment mare, să mă cuget mai întăi – gîndi el. EMINESCU, N. 58. DLRLC
    • 1.2. A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cugetă că de mă vei părăsi, voi muri negreșit. NEGRUZZI, S.I 19. DLRLC
    • 1.3. tranzitiv neobișnuit A-și închipui ceva sau pe cineva. DLRLC
      sinonime: închipui
      • format_quote Ș-acum, cînd închid ochii și-l cuget, pare că mă uit la dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 145. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.