2 intrări

31 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda.

CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda.

CUFUNDÁRE, afundări, s. f. Acțiunea de a (s e) c u f u n d a; scufundare, adîncire.

cufundáre s. f., g.-d. art. cufundắrii; pl. cufundắri

cufundáre s. f., g.-d. art. cufundării, pl. cufundări

CUFUNDÁRE s. v. afundare.

acufundá vtr vz cufunda

CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare.

CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare.

ACUFUNDÁ vb. I v. cufunda.

CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la obiecte sau la ființe) A face să intre (cu totul) într-un lichid, a afunda, a adînci; a scufunda. Șlepul era cufundat pe sfert în apă. DUMITRIU, N. 135. Se urcă pe o buturugă zbîrlită de salcie înecată și cufundă căldarea în apa galbenă și rece. DUMITRIU, N. 277. ◊ Fig. Pădurile, cufundate în liniștea de iarnă bogată, țineau pe vîrfurile arămii pete mari de ceață fumurie. SADOVEANU, O. III 113. Noaptea, cînd toată natura era afundată în tăcere, Zamfira începea a cînta. ALECSANDRI, C. 83. ◊ Refl. Mă cufundam [în apă] de trei ori în rînd. CREANGĂ, A. 65. Azvîrle-o, maică, [inima] pe apă. De-a sta și s-a cufunda, Maică, nu mai aștepta! ȘEZ. I 46. ♦ A înfige într-o materie moale. N-a auzit alt răspuns decît foșnetul opincilor cufundate în zăpadă. GALAN, Z. R. 211. ♦ A scufunda în adînc (pentru a îneca). Unii zicea să-l omoare Cu laț de spînzurătoare, Alțiisă-l cufunde-n apă, Alțiisă-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136. 2. Refl. A intra în adînc, a se adînci, a dispărea. Fierul strălucitor se cufundă în pămînt și începu să-l taie statornic. DUMITRIU, V. L. 6. Curțile zînelor se cufundaseră în pămînt cu zîne cu tot. RETEGANUL, P. II 17. Cotoșmanul făcu un culcuș stăpînului său... numai din fulgi... de se cufunda în puf cînd se culca. ISPIRESCU, L. 287. Mi-ar fi părut mai bine-n pămînt să mă cufund. EMINESCU, O. I 91. ♦ A prezenta o adîncitură. Șoseaua se cufunda puțin. DUMITRIU, N. 57. ♦ (Despre ochi) A fi (sau a părea) înfundat în orbite. Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. EMINESCU, O. I 50. ♦ (Poetic) A se pierde. Trăsura se cufunda în ceasurile tîrzii ale nopții. DUMITRIU, N. 53. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr, în care razele se cufundau pline de taină. SADOVEANU, O. I 228. Privirile i se cufundară în negurile cenușii, pe păduri. SADOVEANU, O. III 104. ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont, a apune. Soarele se cufundase după cîmpiile depărtate și în văzduhul înalt mai plutea ca o pulbere de aur. SADOVEANU, D. P. 127. [Soarele] se lăsa tot spre apus, Și-n mare se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 28. ♦ (Despre pămînt) A se prăbuși, a crăpa. Cum nu se cufundă pămintu sub el! ȘEZ. III 100. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit (de o activitate, de somn etc.), a se adînci, a se pierde. M-am cufundat în lectură.Se cufundase în gîndurile lui amare și părea că nu mai vede și nu mai aude nimic. V. ROM. noiembrie 1953, 118. La beut ei se-ntrecea... Și-n somn greu se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ (Poetic) Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalțe, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I 54. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Faptele] au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADOVEANU, D. P. 19. Gheorghe Bibescu... a publicat... o broșură... al cărei scop era d-a cufunda pe Ghica. GHICA, S. 691. – Variantă: acufundá (RUSSO, S. 16) vb. I.

ACUFUNDÁ vb. I. v. cufunda.

cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă

cufundá vb., ind. prez. 1 sg. cufúnd, 3 sg. și pl. cufúndă

ACUFUNDÁ vb. v. afunda, cufunda.

CUFUNDÁ vb. 1. v. afunda. 2. a afunda, (reg.) a acufunda. (A ~ un obiect într-un lichid.) 3. v. înfunda. 4. a(-și) afunda, a(-și) înfunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

cufundá (-d, -át), vb.1. A afunda, a face să intre în apă, a arunca în apă. – 2. A strica, a nărui, a duce de rîpă. – 3. A împlînta, a înfige, a îngropa. – 4. A se lăsa absorbit de ceva. – Var. (Mold.) acufunda, scufunda. Lat. *confundāre (Pușcariu 429; Candrea-Dens., 682; REW 2140; DAR); cf. calabr. skuffundare. Este dublet al lui confunda, vb., din fr. confondre.Der. (s)cufundător, adj. (care se scufundă; s. m., scafandru); cufundos, adj. (Trans., adînc); cufundătură, s. f. (scufundare; adîncitură a solului, groapă); cufundiș, s. n. (groapă sub apă); cufunzime, s. f. (adîncime); cufundaci, s. m. (pasăre ce se scufundă, Colymbus glacialis); cufundar, s. m. (nume de păsări, Colymbus glacialis, Podiceps cristatus). – Der. neol. confuz, adj., pe baza fr. f. confuse, ca amorezamoureuse; confuzi(un)e, s. f., din fr.

A CUFUNDÁ cufúnd tranz. A face să se cufunde. /<lat. confundare

Intrare: cufunda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cufunda cufundare cufundat cufundând singular plural
cufundă cufundați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cufund (să) cufund cufundam cufundai cufundasem
a II-a (tu) cufunzi (să) cufunzi cufundai cufundași cufundaseși
a III-a (el, ea) cufundă (să) cufunde cufunda cufundă cufundase
plural I (noi) cufundăm (să) cufundăm cufundam cufundarăm cufundaserăm, cufundasem*
a II-a (voi) cufundați (să) cufundați cufundați cufundarăți cufundaserăți, cufundaseți*
a III-a (ei, ele) cufundă (să) cufunde cufundau cufunda cufundaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acufunda acufundare acufundat acufundând singular plural
acufundă acufundați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acufund (să) acufund acufundam acufundai acufundasem
a II-a (tu) acufunzi (să) acufunzi acufundai acufundași acufundaseși
a III-a (el, ea) acufundă (să) acufunde acufunda acufundă acufundase
plural I (noi) acufundăm (să) acufundăm acufundam acufundarăm acufundaserăm, acufundasem*
a II-a (voi) acufundați (să) acufundați acufundați acufundarăți acufundaserăți, acufundaseți*
a III-a (ei, ele) acufundă (să) acufunde acufundau acufunda acufundaseră
Intrare: cufundare
cufundare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cufundare cufundarea
plural cufundări cufundările
genitiv-dativ singular cufundări cufundării
plural cufundări cufundărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)