2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka.

CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ♦ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii de oameni. – Din bg. granka.

CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. Apucă o creangă de vișin, rupse frunze multe, băgîndu-și-le în gură. CAMILAR, TEM. 254. Prin streșinile casei crengi de tei înflorit atîrnau, înfipte, pînă la pămînt și dădeau un miros dulce și sănătos. BUJOR, S. 34. Veverița pleacă creangă lîngă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea întreagă. GÎRLEANU, L. 18. Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur blînd din mladă-n mladă. ANGHEL, Î. G. 23. După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun. EMINESCU, O. I 144. ◊ E x P r. A umbla creangă (sau creanga) = a umbla razna, fără rost, ca o haimana. Numai un om năuc ca tine-i în stare să-și prăpădească nopțile, amu, așa moșneag cum te vezi, umblînd creangă cu flăcăii. GALAN, Z. R. 377. ♦ (Rar) Tulpină. Măghiran cu creanga-n sus. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. 2. (Învechit) Ramură a unei familii. O creangă din familia sa... locuise cu 160 ani înainte în Moldavia. NEGRUZZI, S. II 139.

creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi

creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi

creángă (créngi), s. f.1. Ramură, cracă. – 2. Braț (de rîu). – 3. Ramificație ( a unui lanț de munți). – Var. crangă, crancă, Trans. de Sud, crambă. Mr. crangă. Origine incertă. Se admite în general că derivă din bg. granka „ramură” (Weigand, Jb., XV, 168; Pascu, II, 188; Candrea; Scriban; DAR); însă, dimpotrivă, bg. poate proveni din rom., atîta vreme cît nu s-a dovedit că este vorba de un cuvînt autentic sl. În bg. este cuvînt izolat, fără familie, în timp ce în rom. a dat naștere la numeroși der. Pe de altă parte, nu pare posibil să despărțim cuvîntul rom. de crîng (DAR citează un exemplu, destul de rar, în care se poate chiar identifica creangă cu crug „firmament”); pare prin urmare mai prudent să se plece, ca în cazul acela, de la sl. krǫgŭ „rotund”. Este posibil să existe o contaminare cu cracă „ramură”. Der. crîngie, s. f. (grămadă de crengi); crengărie, s. f. (mulțime de crengi; frunziș); crengare, s. f. (furcă ce fixează oiștea la căruță); crengos, adj. (rămuros); crînguroasă, s. f. (varietate de struguri); crengurat, adj. (rămuros); crengui, vb. (a tăia crengile, a curăța de crengi); încrengătură, s. f. (grupă, familie, ramură).

CREÁNGĂ crengi f. 1) Ramură de copac; cracă. 2) fig. Ramură a unei familii. [G.-D. crengii] /<bulg. granka

Creangă (Ioan) m. excelent scriitor popular din Moldova, autorul Poveștilor și al Amintirilor din copilărie (1837-1889).

creangă f. Mold. cracă: de asupra-mi teiul sfânt să-și scuture creanga EM. [Și crangă: cf. bulg. KRANKA, creangă].

1) crángă f., pl. ăngĭ (bg. granka, dim. d. grana, crangă. V. gîrneață). Mold. sud. Ramură, cracă. – În nord creangă, pl. crengĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CREÁNGĂ s. cracă, ramură, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) rátină, ráză, (Transilv.) cloámbă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.)

CREANGĂ. Subst. Creangă, crenguță (dim.), crenguliță (pop.), crengurea (rar), cracă, crăculiță (dim.), crăcuță (dim.), crăcană, crăcănuță (dim.), crac, crăcușor (dim.), cloambă (reg.), drughineață (reg.), ramură, ram, rămurea (dim.), rămurel, rămurică; lăstar, lăstăraș (dim.); rămuriș, rămuriște (rar), crengărie (rar), lăstăriș. Vreascuri, uscături, uscățele, găteje, surcele, bețigașe, bețișoare. Crosnă. Vb. A se ramifica, a se râmuri (pop.); a lăstări. A rupe o creangă; a sta pe o creangă. A aduna vreascuri. V. arbori, arbuști, pomi fructiferi.

CREANGĂ subst. 1. – Ioan, scriitorul; V. și S. ardeleni emigrați în Bucovina; Creangă, N. (Isp V1); Cranga, olt. (Hur 91); Stan (IO 88). V. și Crîng.Crep/cea, -șa, -șan v. C r i p a 2, 3.

CREANGĂ 1. Ion (1837 sau 1839-1889, n. Humulești, jud. Neamț), scriitor român. O vreme diacon și institutor. A făcut parte din cercul „Junimii”. Observator jovial și ironic al naturii umane, maestru al stilului oral paremiologic. Basme de factură folclorică, restructurînd la dimensiunile fabulosului conflicte și aspecte fundamentale de ordin etic și social ale umanității rurale („Povestea lui Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Ivan Turbincă”, „Dănilă Prepeleac”, „Punguța cu doi bani”); proză de exploatare umoristică a situațiilor ambigue („Moș Nichifor Coțcariul”) și mai ales de evocare a universului infantil („Amintiri din copilărie”). Autor de manuale școlare. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 2. Horia C. (1893-1943, n. București), arhitect român. Nepotul lui C. (1). Promotor al arhitecturii moderne în România. S-a afirmat între 1932 și 1942 (blocul și cinematograful „Aro”, azi „Patria” din București, hotelul „Aro”, azi „Carpați” din Brașov, halele principale ale uzinelor „Malaxa”, azi „Faur” din București).

ION CREANGĂ, com. în jud. Neamț; 5.463 loc. (1998). Stație de c. f. (Muncelu).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a avea creanga seacă expr. (pop.) a fi impotent

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.

a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat.

Intrare: creangă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creangă creanga
plural crengi crengile
genitiv-dativ singular crengi crengii
plural crengi crengilor
vocativ singular
plural
Intrare: Creangă
Creangă