TULPINĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina.

tulpină¹ sf [At: DOSOFTEI, PS. 87/10 / V: (reg) strup~, tâlp~, trop~, trup~, trupli~, turp~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: vsl *троупина cf bg трупина, srb trupina] 1 Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile și prin care trece seva la diverse părți ale plantei Si: trunchi² (1). 2 Parte a unei plante erbacee din care pornesc ramurile și franzele. 3 (Reg; îs) ~na cozii Rădăcina cozii. 4 (Reg; îs) ~na cornului Partea mai groasă, de la baza cornului unui animal. 5 (Reg; îs) ~na morii Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 6 (Olt; îf trupina) Butuc de vie. 7 (Reg; șîs ~ sălbatică) Portaltoi. 8 (Pfm; fig) Corp omenesc. 9 (Înv; fig) Corp de moșie. 10 (Îvp) Parte a tulpinii (1) unui copac rămasă (în pământ) după tăiere Si: buștean. 11 (Reg) Butucul rotarului. 12 (Pop) Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fân etc. dintre podină și vârf. 13 (Reg) Scorbură. 14 (Înv; fig) Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane Si: neam, spiță, viță. 15 (Înv; fig) Limbă care stă la baza unei familii de limbi. 16 (Lin; înv; fig) Temă¹ (7).

TULPINĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., scr. turpina.

TULPINĂ, tulpini, s. f. 1. Partea unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană (v. trunchi); parte a unor plante erbacee din care dau ramurile și frunzele (v. lujer, vrej, fir). Era o tulpină ierboasă, plină de boboci galbeni și care semănau surprinzător cu florile trandafirului. GALACTION, O. I 349. Un om care se ascundea într-o tulpină Scorburoasă. DAVILA, V. V. 40. Iaca mătușa Mărioara c-o jordie în mînă la tulpina cireșului. CREANGĂ, A. 48. Două flori dintr-o grădină, Amîndouă-ntr-o tulpină, Crescute din rădăcină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73. ◊ Fig. Fiecare voia parcă să primească ziua aniversării Marii Revoluții, tulpină a lumii noi socialiste, cu mai multă bucurie, cu mai mult fast. STANCU, U.R.S.S. 45. ♦ (Rar) Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fîn. Aici era un băiat pe-o tulpină de fîn și se juca cu ouă roșii în mînă. ȘEZ. II 26. 2. Fig. Origine a unui popor, a unei familii. – Pl. și: tulpine (TOPÎRCEANU, B. 44).

TULPINĂ ~i f. Parte a unei plante de la rădăcină în sus, din care pornesc ramurile și frunzele. [G.-D. tulpinii] /<sl. trupina

tulpină f. 1. partea arborelui care iese din pământ și face ramuri; 2. fig. trunchiu genealogic: tulpina Basarabilor; 3. Bot. tulipină. [Formă paralelă cu trupină = serb. TRUPINA, trunchiu].

tulpínă și (nord) turpínă și trupínă f., pl. ĭ și e (bg. sîrb. trupina, trunchĭ [d. trup, trunchĭ, trup], de unde s’a făcut turpină, tulpină). Trunchĭ, cotor: ca doĭ brazĭ dintr’o tulpină (Hora Uniriĭ). Fig. Linie genealogică: tulpina Basarabilor. Rădăcină gramaticală: doŭă cuvinte tot dintr’o tulpină. Mijlocu stoguluĭ, partea dintre podină și vîrf (nord). – În est pop. truchínă. V. vlăstar.

tâlpină sf vz tulpină¹

tropină sf vz tulpină¹

truchină sf vz tulpină

trupchină sf vz tulpină

trupină sf vz tulpină¹

truplină sf vz tulpină¹

turpină sf vz tulpină¹

trupină f. Mold. V. tulpină.

tulipină (tulichină) f. mic arbust veninos ale cărui fructe sunt niște boabe de mărimea mazării (Daphne mezereum). [Și tulpină, după lemnu-i frumos].

trupínă, V. tulpină.

turpínă, V. tulpínă.

tulpină s. f., g.-d. art. tulpinii; pl. tulpini

tulpină s. f., g.-d. art. tulpinii; pl. tulpini

tulpină s. f., g.-d. art. tulpinii; pl. tulpini

tulpină, pl. tulpini

tulpină, -ni.

TULPINĂ s. I. 1. v. trunchi. 2. tulpină târâtoare = stolon. 3. v. lujer. 4. (BOT.) cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.) 4. tulpină târâtoare v. stolon. II. v. spiță.

TULPINĂ s. v. matcă, talon, temă.

tulpină s. v. MATCĂ. TALON. TEMĂ.

TULPINĂ s. (BOT.) 1. trunchi, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. lujer. (~ de iris.) 3. cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.)

tulpină (-ni), s. f. – 1. Trunchi de copac. – 2. Tijă centrală a unei plante. – Var. trupină, turpină. Bg., sb. trupina, de la trupŭ, cf. trup (Cihac, II, 425; Tiktin). Forma înv. este trupină, din care pare să se fi dezvoltat *trulpină, cu l expresiv; r s-ar fi disimilat într-o fază posterioară.

TULPINĂ. Subst. Tulpină, tulpiniță (dim.), trunchi, trunchiuleț (dim.), truchină (reg.), lujan (reg.). Tulpină lemnoasă; tulpină păioasă; tulpină tîrîtoare; tulpină agățătoare; tulpină subterană. Cocean, tuleu, strujan, tujlean (reg.), turjan (reg.), hlujan (reg.). Steblă (pop.), stebluță (dim., pop.), lujer, vrej, tijă; curpen, fir, strug (reg.), mustăți (pop.). Pai. Bulb, rizom, tubercul. V. arbori, arbuști.