2) cránga adv. (din craĭna). Mold. sud. A umbla cranga, a umbla craĭna (haĭmana)).

CREANGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka.

crancă sf vz creangă

crangă sf vz creangă

creang sn vz creangă

creangă sf [At: PRAV. 70 / V: cleancă, cle~, crancă, cra~, ~creng / Pl: ~engi, (rar) crăngi, ~enge, (nob) crenguri / E: bg гранка] 1 Ramură de copac sau de pom Si: cracă (1). 2 (Rar; d. grâne) Ramificație de pai. 3 (Rar; d. flori) Ramificație de tijă. 4 (Rar; d. flori) Fir. 5 (Gms; îe) A ajunge la ~ verde A reuși în afaceri. 6 (Gms; îae) A se îmbogăți. 7 (Îf cleancă, cle~) Lemn strâmb. 8 (Rar) Braț de apă curgătoare. 9 (Reg) Pantă a unui munte. 10 (îvr; liv) încrengătură a unei familii. 11 (îvp; rar) Văzduh. 12 (Îf cranga) Dans popular oltenesc. 13 (Îf cranga) Melodie după care se joacă creanga (12). 14 (Pfm; îe) A umbla ~ga A umbla mult și fără rost. 15 (Reg) Crengare (2). 16 Crăcană (20).

CREANGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ♦ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii de oameni. – Din bg. granka.

CREANGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. Apucă o creangă de vișin, rupse frunze multe, băgîndu-și-le în gură. CAMILAR, TEM. 254. Prin streșinile casei crengi de tei înflorit atîrnau, înfipte, pînă la pămînt și dădeau un miros dulce și sănătos. BUJOR, S. 34. Veverița pleacă creangă lîngă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea întreagă. GÎRLEANU, L. 18. Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur blînd din mladă-n mladă. ANGHEL, Î. G. 23. După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun. EMINESCU, O. I 144. ◊ Expr. A umbla creangă (sau creanga) = a umbla razna, fără rost, ca o haimana. Numai un om năuc ca tine-i în stare să-și prăpădească nopțile, amu, așa moșneag cum te vezi, umblînd creangă cu flăcăii. GALAN, Z. R. 377. ♦ (Rar) Tulpină. Măghiran cu creanga-n sus. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. 2. (Învechit) Ramură a unei familii. O creangă din familia sa... locuise cu 160 ani înainte în Moldavia. NEGRUZZI, S. II 139.

CREANGĂ crengi f. 1) Ramură de copac; cracă. 2) fig. Ramură a unei familii. [G.-D. crengii] /<bulg. granka

creangă f. Mold. cracă: de asupra-mi teiul sfânt să-și scuture creanga EM. [Și crangă: cf. bulg. KRANKA, creangă].

1) crángă f., pl. ăngĭ (bg. granka, dim. d. grana, crangă. V. gîrneață). Mold. sud. Ramură, cracă. – În nord creangă, pl. crengĭ.

creángă, V. crangă.

creangă s. f., g.-d. art. crengii; pl. crengi

creangă s. f., g.-d. art. crengii; pl. crengi

creangă s. f., g.-d. art. crengii; pl. crengi

creangă, crengi.

CREANGĂ s. v. ramură.

CREANGĂ s. cracă, ramură, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.)

creangă (crengi), s. f. – 1. Ramură, cracă. – 2. Braț (de rîu). – 3. Ramificație ( a unui lanț de munți). – Var. crangă, crancă, Trans. de Sud, crambă. Mr. crangă. Origine incertă. Se admite în general că derivă din bg. granka „ramură” (Weigand, Jb., XV, 168; Pascu, II, 188; Candrea; Scriban; DAR); însă, dimpotrivă, bg. poate proveni din rom., atîta vreme cît nu s-a dovedit că este vorba de un cuvînt autentic sl. În bg. este cuvînt izolat, fără familie, în timp ce în rom. a dat naștere la numeroși der. Pe de altă parte, nu pare posibil să despărțim cuvîntul rom. de crîng (DAR citează un exemplu, destul de rar, în care se poate chiar identifica creangă cu crug „firmament”); pare prin urmare mai prudent să se plece, ca în cazul acela, de la sl. krǫgŭ „rotund”. Este posibil să existe o contaminare cu cracă „ramură”. Der. crîngie, s. f. (grămadă de crengi); crengărie, s. f. (mulțime de crengi; frunziș); crengare, s. f. (furcă ce fixează oiștea la căruță); crengos, adj. (rămuros); crînguroasă, s. f. (varietate de struguri); crengurat, adj. (rămuros); crengui, vb. (a tăia crengile, a curăța de crengi); încrengătură, s. f. (grupă, familie, ramură).

CREANGĂ. Subst. Creangă, crenguță (dim.), crenguliță (pop.), crengurea (rar), cracă, crăculiță (dim.), crăcuță (dim.), crăcană, crăcănuță (dim.), crac, crăcușor (dim.), cloambă (reg.), drughineață (reg.), ramură, ram, rămurea (dim.), rămurel, rămurică; lăstar, lăstăraș (dim.); rămuriș, rămuriște (rar), crengărie (rar), lăstăriș. Vreascuri, uscături, uscățele, găteje, surcele, bețigașe, bețișoare. Crosnă. Vb. A se ramifica, a se râmuri (pop.); a lăstări. A rupe o creangă; a sta pe o creangă. A aduna vreascuri. V. arbori, arbuști, pomi fructiferi.

Crang/a, -ă v. Creangă 1.

a avea creanga seacă expr. (pop.) a fi impotent

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea.

a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat.

creangă uscată expr. (pop.) impotență.