2 intrări

7 definiții

cotelí, cotelésc, vb. IV (reg.) 1. a căuta cu de-amănuntul; a scotoci, a scobeli, a cotrobăi, a coleși. 2. a umbla prin casă după treburi. 3. a linge farfuriile, a linchi din oale. 4. a fura. 5. a încerca vasele de lut dacă sunt bune. 6. a coti. 7. (refl.) a se rostogoli.

cotelì v. a căuta cu de amănuntul: mirosiră, coteliră din taler în taleraș PANN. [Origină necunoscută].

COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se).

coteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a coti. Acțiunea de a-țĭ da coate cu cineva. Nu-țĭ face coteală cu el, nu căuta societate, vorbă cu el.

cotelésc și cotilésc v. intr. și tr. (cp. cu bg. kotílo, cuĭb, culcuș, ascunzătoare, cu ung. kótologni, a hoĭnări, și cu rom. cotoc, motan, pin [!] aluz. la cotelitu luĭ în perioada goaneĭ). Fam. Scotocesc, cercetez pin toate locurile. V. mușluĭesc.

Intrare: coteli
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) coteli cotelire cotelit cotelind singular plural
cotelește coteliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cotelesc (să) cotelesc coteleam cotelii cotelisem
a II-a (tu) cotelești (să) cotelești coteleai coteliși coteliseși
a III-a (el, ea) cotelește (să) cotelească cotelea coteli cotelise
plural I (noi) cotelim (să) cotelim coteleam cotelirăm coteliserăm, cotelisem*
a II-a (voi) coteliți (să) coteliți coteleați cotelirăți coteliserăți, coteliseți*
a III-a (ei, ele) cotelesc (să) cotelească coteleau coteli coteliseră
Intrare: coteală
coteală
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotea coteala
plural coteli cotelile
genitiv-dativ singular coteli cotelii
plural coteli cotelilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)