coteț [At: ANON. CAR. / V: ~eață sf / Pl: ~e, ~uri / E: vsl котець „cuib”] 1 sn Adăpost mic din nuiele sau scânduri pentru păsări de curte. 2 sn Porumbar. 3 sn Cocină. 4 sn (Irn; îe) A pune pe cineva la ~ A pune la îngrășat. 5 sn Adăpost pentru câini. 6 sn Adăpost pentru viței. 7 i (Rep) Strigăt cu care se alungă animalele la coteț (5-6). 8 sn Construcție zidită pentru animale. 9 sn Cușcă mică pentru animale captive. 10 sn (Fig) Închisoare. 11 sn (Arg; fig) Ascunzătoare pentru cei urmăriți. 12 sn (Pex) Colibă ciobănească. 13 (Pex) Umbrar al ciobanilor. 14 (Pex) Despărțitură a strungii. 15 (Pan) Cameră dezordonată. 16 (Pes; șîs) ~ cu o aripă, ~ cu două aripi, ~ bulgăresc, ~ de chejali, ~ cu sfârțai, ~ țesut Capcană din nuiele, stuf sau trestie, pentru prins pește. 17 (Reg) Dig din nuiele spre a abate apa de la mal, ca să nu-l surpe. 18 (Reg) Grătar de nuiele în care se bat știuleții de porumb, spre a desface boabele. 19 (Reg) Ghizd. 20 (Reg) Lemne puse la capetele ulucului, ca să nu stea pe pământ. 21 (Reg) Loc în care se învârtește coaca joagărului. 22 (Reg) Gaură în pământ, la jocul numit „de-a poarca”. 23 (Prt) Cal mare și slab.

COTEȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau cîini, făcut din scînduri sau zid; coteneață. V. poiată, găinărie, cușcă. Cîinele se trăsese îndărăt în cotețul lui. DUMITRIU, V. L. 24. Buna îngrijire ce da găinilor și tutulor paserilor de la cotețele împărătești ăjunse de poveste. ISPIRESCU, L. 184. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat. Te-a pune la coteț, într-un hambar cu posmagi. CREANGĂ, P. 330. ◊ Fig. închisoare. Căpitane de județ, Nu mă mai ținea-n coteț Pentr-un pui de murguleț. TEODORESCU, P. P. 299. 2. Îngrăditură rotundă, servind drept capcană de pescuit, făcută din nuiele sau din bețe de stuf împletite cu papură și avînd o deschidere îngustă, întoarsă înăuntru (astfel ca peștele, o dată intrat în ea, să nu mai poată ieși). Pescarii puneau cotețe pentru pește pe care le întăreau cu saci de pămînt puși la fund. SANDU-ALDEA, U. P. 43. Aprinde pește cu cotețe, coșuri. I. IONESCU, D. 56. – Pl. și: (rar) cotețuri (CAMILAR, N. I 26). – Variantă: coteață (ALECSANDRI, T. 264) s. f.

COTEȚ ~e n. 1) Adăpost, din scânduri sau din piatră, pentru păsări, porci etc. 2) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește. /<sl. kotici

coteț n. 1. adăpost de găini și porumbei; 2. cocină: cotețe pentru porci Cr.; 3. gard de papură sau trestie pentru a ținea peștele închis într’un eleșteu; 4. grătar de nuiele în care se bate porumb. [Slav. KOTĬȚĬ].

cotéț n., pl. e (vsl. kotĭcĭ, d. germ. kote, colibă; sîrb. kòtac [și, probabil, și bg. kotéc], coteț; rus. kotéc, sac de plasă; ung. kotec, alb. kotéts, ngr. kotétsi. V. cocină). Cotineață. Cocină. Îngrăditură de păstrat peștele viŭ (juvelnic, horeț, mandră). – În Munt. est și -eață, f., pl. ețe.

coteață sf vz coteț

coteáță, V. coteț.

coteț s. n., pl. cotețe

coteț s. n., pl. cotețe

coteț s. n., pl. cotețe

coteț, -țe.

coteț (cotețe), s. f. – 1. Adăpost, cușcă pentru cîini, găini, porci sau porumbei. – 2. Colibă în general. – 3. Ostreț, juvalnic. – 4. Coș mare, gabion. – 5. Coș (de nuiele). – 6. (Arg.) Celulă, închisoare. – Megl. cuteț. Sl. kotĭcĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Meyer 202; Conev 81; Berneker 589; DAR), cf. bg. kotec, sb. kòtak, pol. kociec, ceh. kotec, ngr. ϰοτέτσι, alb. kotec. Este fundamental identic cu cocină, și dublet al lui cătreț sau cotreț, s. n. (Trans., poiată), din mag. ketrec. – Der. coteneață, s. f. (cocină; poiată); cotecer, s. m. (paznic de dig; pescar cu juvelnic). Cf. cocină, cotruță.

COTEȚ subst. 1. – Costina (Met 48). 2. Cotecioiul (17 B I 417).

coteț, cotețe s. n. (peior.) garsonieră.

COTEȚ s. v. leasă, ostreț.

COTEȚ s. (Mold. și Bucov.) coștereață, (Mold., Transilv. și Olt.) poiată. (~ de porci, de păsări.)

coteț s. v. LEASĂ. OSTREȚ.

COTEȚ s. (Mold. și Bucov.) coștereață, (Mold., Transilv. și Olt.) poiată. (~ de porci, de păsări.)

coteț, -e, s.n. – Adăpost pentru porci sau păsările de curte. – Din sl. kotĭcĭ.