3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

costá [At: (a. 1816) IORGA, S. D. XII, 172/31 / V: cus~ / Pzi: cóstă (reg) coástă, ~teáză / E: it costare, ger kosten] 1 vt (D. obiecte) A se putea obține prin plata contravalorii (în bani) Si: a face, a prețui, a ține, a valora, (înv) a costălui (1), a costisi (1). 2 vt (Îe) Ce mă ~ă? De ce să nu încerc (să fac un lucru)? 3 vt (Îae) Nu risc nimic. 4 vi A avea o valoare în bani Si: a prețui, (înv) a costălui (2), a costisi. 5 vi A fi scump. 6 vi A avea un echivalent valoric, altul decât banii Si: (înv) a costălui (5), a costisi (5). 7 vt (a) A se plăti cu ceva Si: (înv) a costălui (6), a costisi. 8 vt A produce o pagubă Si: (înv) a costălui (7), a costisi (7). 9 vt (Fig) A produce o suferință. 10 vt (Fig) A supăra pe cineva. 11 vi A fi greu de făcut. 12 vt (Îe) Nu mă ~ă nimic Nu-mi cere nici un efort.

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare.

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere nici un efort. – Din it. costare.

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. Intranz. 1. (Determinat prin «mult», «puțin», «scump»,«ieftin» etc. sau prin suma de bani care reprezintă costul), A avea un preț, o valoare în bani. V. valora, prețui. Cartea costă trei lei. ◊ (Fără determinări) A se putea obține numai cu contravaloarea în bani. Pentru mătușa Ruxandra, universul se împărțea în lucruri care «costă» și altele care nu. C. PETRESCU, R. DR. 77. ♦ A fi scump. Îi trebuie un picior de lemn, care costă. SAHIA, N. 35. 2. (Măsura valorii e altceva decît banii) A fi plătit cu..., a fi dobîndit cu prețul a... Noi cînd eram în post tăceam ore, ce ore? zile întregi... Trebuie să mă crezi, pentru că vorba în post a costat viața a patru camarazi de-ai mei. SAHIA, N. 56. ◊ Tranz. Sărmanul! Mult l-a costat onorul de a fi tovarășul de nebunii al cuconașului. GHICA, S. 78. ◊ Expr. Ce mă costă? = n-am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu înseamnă nimic.

costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă

COSTÁ vb. a face, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cât ~ metrul de stofă?)

COSTÁ vb. I. 1. intr. A avea un anumit preț, o valoare în bani, a valora. 2. intr., tr. A (se) obține cu prețul a..., a (se) plăti cu... 3. (Fig.) A necesita anumite sforțări, sacrificii, bunuri. / < it. costare, cf. germ. kosten].

COSTÁ vb. intr. 1. a avea un anumit preț, a valora. 2. a se obține cu prețul a..., a se plăti cu... 3. (fig.) a necesita anumite eforturi, sacrificii. (< it. costare)

costá (-t, át), vb. – A avea un preț, o valoare. – Var. costisi, custa, coșt(ăl)ui. Mr. custisire. It. costare. Nu apare în texte anterioare începutului sec. XIX, dar a ajuns repede să fie folosit curent datorită comerțului. Var. costisi (înv.) din ngr. ϰοστίζω; custa este rezultat al confuziei cu dubletul custa; și coștălui (Trans.) se explică prin mag. kostálni, din germ. kosten.Der. cost, s. n. (preț, cost, cheltuială), din it. costo. Var., din Trans. este dublet al lui cuștului, vb. (a gusta), de la același cuvînt mag.

A COSTÁ pers. 3 cóstă 1. intranz. 1) A avea un anumit cost; a reprezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a face; a prețui. 2) A avea un preț mare; a fi scump. 2. tranz. A obliga la anumite eforturi (sau cheltuieli) fizice sau morale. Reîntoarcerea în țară l-a costat mult. ◊ Ce mă costă? nu-mi cere nici un efort; e foarte ușor. /<it. costare

costà v. 1. a fi dobândit pe un preț oarecare: vinul costă scump; 2. a pricinui cheltueli, osteneli: această lucrare m’a costat mult timp.[1]

  1. Costă scump este pleonasm. — cata

cost1 sn [At: LM / Pl: ~uri / E: drr costa] 1 Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. 2 (Îs) ~ul vieții Totalitate a cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare precum și a serviciilor utilizate de o familie într-o perioadă determinată. 3 (Îs) Preț de ~ Total al cheltuielilor necesare în producție pentru fabricarea unui bun oarecare. 4 (Îas) Sumă de bani plătită pentru o marfa în scopul revinderii. 5 (Îe) A vinde o marfă pe ~ sau la prețul de ~ A vinde o marfa fără adaos comercial. 6 (Îe) A vinde sub ~ A vinde o marfa cu un preț mai mic decât prețul de cost1 (3).

cost2 sn [At: STAMATI, D. / Pl: ~uri / E: ger Kost] (Gmî; reg) 1 Hrană. 2 (Îe) A ține pe cineva în ~ A ține pe cineva în pensiune.

Costa-Rica f. mică republică în America centrală: 473.000 loc. Renumită pentru producțiunea de cafea, cu cap. San-Jose.

2) cost, a v. intr. (it. costare, fr. coûter, d. lat. con-stare, a consta. – Cost, coștĭ, costă și coastă, costăm; să coste și să coaste). Am prețu de: cartea costă cincĭ francĭ. Fig. Mă produc, mă fac (c’o perdere, c’o grijă, c’o muncă oare-care): această carte costă multă muncă. V. tr. Această carte m’a costat multă muncă. Cît te costă această lampă? Fig. Vorba asta mă costă, mă doare. – În nord a custa. Maĭ vechĭ (pe la 1800) costisesc (ngr. kostízo, aor. ekóstisa).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

costá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cóstă

COSTA vb. a face, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cît ~ metrul de stofă?)

COSTA, Lúcionda (1902-1998), arhitect și urbanist brazilian. A elaborat planurile de ansamblu ale orașului Brasilia. Studii de teorie a arhitecturii.

Costa, -acea, -ache, -ăcan v. Constantin II 2-4.

cost, costa Tacit sau explicit, majoritatea dicționarelor explică pe cost ca postverbal de la costa, iar pe acesta din it. costare. Scriban și Ciorănescu trimit la italiană (primul și la franceză) și pentru substantiv, DA introduce în discuție, pentru cost, și pe germ. Kosten. Mi se pare mult mai probabil că substantivul e împrumutat din greacă, unde se spune τò ϰόστος, iar verbul e format de noi, paralelă la costisi, împrumutat de asemenea din greacă.

arată toate definițiile

Intrare: costa
verb (VT8)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • costa
  • costare
  • costat
  • costatu‑
  • costând
  • costându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • costă
(să)
  • coste
  • costa
  • costă
  • costase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • costă
(să)
  • coste
  • costau
  • costa
  • costaseră
Intrare: Costa
Costa nume propriu
nume propriu (I3)
  • Costa
Intrare: Costă
Costă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Costă
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)