corda vr [At: DA ms / Pzi: 3 coardă / E: coardă¹] (D. lemne puse în stivă) A cădea grămadă.

COARDĂ¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).

coardă¹ sf [At: VARLAAM, C. 222/2 / V: (îvr) cordă / Pl: ~de, corzi / E: ml chorda] 1 Fir elastic din metal (din intestine de animale etc.) care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete Si: strună. 2 (Înv; fig; îs) ~a (sau ~dele) inimii Sensibilitate. 3 (Fam; îe) A atinge la ~da sensibilă (sau, înv, simțitoare ori subțire) A pune accentul într-o discuție pe un fapt la care interlocutorul este sensibil Si: (înv) a vorbi pe placul cuiva. 4 (Fam; îe) A întinde ~da până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare ~da A depăși limitele îngăduite într-o anumită situație. 5 (Îvr) Mijloc de impresionare a unei persoane. 6 (Înv; îe) A începe (sau a da) pe altă ~ A încerca alte mijloace (de convingere). 7 (Înv; îe) A lucra pe ~da sa A nu se amesteca în afacerile altuia. 8 (Înv; îe) A (o) lăsa în (sau pe ori pre) ~da de (mai) jos sau a muia ~da A (mai) reduce din pretenții. 9 (Înv; îe) A (o) ține în ~da de sus A avea pretenții mari. 10 (Înv; îe) A mișca toată ~da A face tot posibilul pentru a izbuti. 11 (Îlav) Ca o ~ (întinsă) Foarte încordat. 12 (Îvr; îe) Lăutarul ~de vede, ~de visează Fiecare vede viața prin prisma nevoilor lui. 13-14 (Lpl) (Grup de) instrumente muzicale cu coarde (1). 15 (Îs) ~ vocală Fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și care prin vibrare produc sunete. 16 (Îs) ~ dorsală Schelet intern situat în partea dorsală la cefalopode. 17 Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 18 (Îvp; șfg; îe) A ține (drumul) ~ A merge (drept) înainte. 19 (Mat) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 20 (Îvr; la biliard) Linia trasă prin cele două puncte fixate, peste care nu poate pune bila cel care începe jocul. 21 (Bot; reg; îc) ~ de găină Scânteuță (Anagallis arvensis). 22 (Bot; reg; îc) ~da ielelor Silnic (Glechoma hederaceum). 23 (Bot; reg; îae) Silnic (Glechoma hirsutum). 24 (Reg; îc) ~-(h)ălor-din-vânt Planta Salaginella helvetica. 25 (Bot; reg; îc) ~da-vântorului Buruiană nedefinită mai îndeaproape. 26 (Bot; reg; îf ~de) Fluturei (Gaillardia picta). 27 Sfoară care leagă brațele unui ferăstrău și care, prin întindere cu o pană, întinde lama ferăstrăului. 28 Ramură (tânără și elastică) a butucului de viță-de-vie. 29 Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 30 (Îvp) Funie de ceapă. 31 (Lpl) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a-i împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 32 Frânghie sau sfoară mai groasă de care se folosesc gimnaștii pentru diverse exerciții. 33 Frânghie folosită la exerciții sportive sau jocuri de copii, peste care se sare ritmic. 34 Frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 35 Funie, frânghie sau sârmă pe care merg acrobații. 36 (Spt) Partea interioară a curbei unei piste de alergări. 37 Funie sau sfoară cu care legi sau încingi ceva. 38-39 (Înv) Funie (sau lanț) petrecută peste încărcătura unei căruțe sau sănii, care se strânge prin răsucirea unei prăjini. 40 Dispozitiv din lemne sau nuiele care fixează lemnele plutei. 41 (D. cai; îe) A da la ~ A alerga în cerc un cal legat de gât cu o frânghie. 42 Sfoară cu care se aliniază ceva. 43 Sfoară cu care se întind diferite părți ale uneltelor de pescuit. 44 (Țes) Firele care formează urzeala. 45 (Pop) Vână, nerv, mușhi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 46 (Pop; spc) Ligament de la gâtul animalelor mari. 47 (Pop) Partea de la umeri la coadă la animale. 48 (Pop) Vinele de la burta calului. 49 (Pop) Rădăcină aeriană. 50 (Reg; la minele de aur; îs) ~ stearpă Partea de steril a unei vâne. 51 (Reg) Fân adunat într-un șir lung Si: vândălag. 52 (Pop) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). 53 (Înv; îs) ~ de boltă Arcuirea unei boite. 54 Arc de oțel. 55 (Pop) Muchia de sus a fierului de la coasă. 56 (Reg) Legăturile de dedesubt ale căruței sau carului. 57 (Reg) Bârsa plugului. 58 (Îvp) Arcul ce ține despărțite cele două picioare ale compasului. 59 (Reg) Funie care leagă proțapul de sanie. 60 (Reg; pex) Lemne de care este prinsă coarda (59). 61 (Reg) Lemnele care formează laturile scocului. 62 (Reg) Lemnele orizontale care fixează podul coșului de la moară. 63 (Înv) Șuviță desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și e prea vâscos. 64 (Îrg) Scândurică la coșul vetrei. 65 (Îrg) Om leneș. 66 (Arg) Tânără (ușuratică). 67 (Arg) Prostituată.

cordă sf vz coardă¹

COARDĂ¹ (pl. -de, corzi) sf. 1 Frînghie, funie, sfoară întinsă; (P): nu întinde (prea mult) coarda, că se rupe ¶ 2 Sfoara răsucită care întinde ferestrăul, strună ¶ 3 Sfoara întinsă la un arc: Sbîrnăe coarda din arcu-i, fulgeră săgeata ’n vînt (ALECS.); Ⓕ: a avea și alte coarde la arc, a avea mai multe mijloace spre a izbuti ¶ 4 🎼 Fir (făcut dintr’o fășie îngustă și răsucită de maț de oaie sau din păr de cal, de mătase, de metal) întins pe anumite instrumente muzicale și care produce sunete prin vibrațiune, strună: arcușul lui luneca așa de bine pe coarde (GN.); o ~ lovită într’un clavir, și tot vibrează mai mult (VLAH.): instrumente cu coarde, toate instrumentele de muzică la care se întrebuințează strune sau coarde, făcîndu-le să vibreze prin frecare (cu arcușul), prin lovire (cu ciocănașul) sau prin pișcare cu degetele (vioara, violoncelul, contrabasul, ghitara, mandolina, cobza, țimbalul, clavirul, harpa, lira, etc.); Ⓕ: a atinge coarda simțitoare, a vorbi de un lucru care atinge pe cineva mai de aproape, care-i pricinuește mai multă plăcere sau supărare: a o lua (sau a începe) pe altă ~, a încerca alte mijloace (de persuasiune, de constrîngere, etc.) ¶ 5 🫀 * Coarde vocale, ligamentele inferioare ale glotei (🖼 1328) ¶ 6 🫀 🐕 - TENDON; Ⓕ: coardele puterii sale s’au rupt (NEGR.); Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! (ALX.) ¶ 7 📐 Linia dreaptă ce unește capetele unui arc (🖼 1327) ¶ 8 * Ștreang lung ce se leagă de gîtul calului cînd voim să-l facem să alerge împrejur ¶ 9 * Frînghie cu care se joacă copiii sărind peste ea (🖼 1329) ¶ 10 Arc de oțel la broasca ușii, la o armă de foc, la un ceasornic, etc. ¶ 11 🍽 Însușirea de a se întinde (vorb. de șerbeturi, dulcețuri etc.): nu-s destul de legate dulcețile... nu au ~ nicidecum (ALECS.) ¶ 12 💒 Grindă mare și groasă așezată de-a curmezișul casei pe care se sprijinesc celelalte grinzi și greutatea podului casei: și iar lua mama nănașa (= varga) din ~ și iar ne jnăpăia (CRG.); pr. ext. grindă: Și de ger s’aud într’una în pod corzile troznind (VLAH.) ¶ 13 🐕 poet. Grumazul calului, îndoitura de la gîtul calului: se culcă pe coarda armăsarilor, și, așa plecați, împușcă în urma lor (ALECS.) ¶ 14 Tulpină de Viță ¶ 15 🌿 Coarda-ielelor = SILNIC ¶ 16 🏚 Corzi, pl. Două stinghii curmezișe la stratul coșului morii, numite și „brațe”, „speteze”, „chingi” sau „curmozișuri”: moara își ridică și lasă în jos corzile (LUNG.) ¶ 17 Corzi. pl. Niște funii din nuiele împletite întrebuințate la car și la sanie ¶ 18 🐟 Corzi pl. Sforile groase ce trec de o parte și de alta prin ochiurile volocului de pescuit [lat. chorda, în parte (cele însemnate cu) cu accepțiunile fr. corde].

COARDĂ² (pl. corzi) sf. Băn. Maram. ⚔️ Sabie: Ofițiri cu corzile Și dobași cu dobele (BRL.) [vsl.].

COARDĂ¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).

COARDĂ, coarde și (rar) corzi, s. f. I. 1. Fir elastic confecționat din metal sau din intestine de animale care, întins pe anumite instrumente, produce, prin vibrare, sunete muzicale; strună. Coarde de vioară. ▭ Picăturile de ploaie cad ca niște note din coarde obosite. DEMETRESCU, O. 112. Mi-aruncă... floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fig. Ai atins coarda cea mai zbîrnîitoare a inimii mele. ALECSANDRI, T. 1300. Nu ai nici o coardă a inimii izbită De viscolele lumii și de nenorociri. ALEXANDRESCU, M. 127. ◊ Expr. (Familiar) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punînd accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil, a-i aminti ceva care-i produce mai multă plăcere sau supărare; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda pînă se rupe (sau plesnește) = a împinge lucrurile prea departe, pînă la extrem. ◊ (La pl.) Instrumente cu coarde. Concert pentru orgă și orchestră de coarde. ♦ Coardele vocale = cei doi mușchi paraleli din interiorul laringelui, înveliți într-o mucoasă fină, prin vibrația cărora, la expirarea aerului din plămîni, se formează vocea. Timbrul vocii omenești variază după grosimea, lungimea și extensibilitatea coardelor vocale. 2. Fir împletit (din cînepă, păr, intestine de animale sau sfoară) care ține întinse capetele unui arc. Zbîrnîie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vînt. ALECSANDRI, P. A. 46. Mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I 42. 3. Dreapta care unește două puncte ale unei linii curbe sau, în particular, extremitățile unui arc de cerc. În același cerc sau în două cercuri egale, unghiurilor la centru egale le corespund arce și coarde egale. II. 1. Sfoară care, prin învîrtirea penei, se răsucește, apropiind brațele și întinzînd pînza ferăstrăului; strună. 2. (Numai la pl.) Cele trei frînghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. Boxerii intră pe ring trecînd printre corzi. ♦ Frînghie sau sfoară mai groasă de care se servesc sportivii pentru a executa diverse exerciții; frînghie cu care se joacă copiii sărind peste ea. III. 1. (Popular; prin asemănare cu o funie întinsă) Vînă, arteră; nerv; mușchi; tendon, ligament care se încordează la anumite mișcări. Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172. Apoi se spală cu oțet, trăgîndu-l peste frunte, între ochi, între tîmple și coardele gîtului. ȘEZ. XXIII 2. Partea superioară a gîtului la cal, la bou sau la bivol, acoperită de coamă. Daleu! dragă primăvară, De-ai veni cînd aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară... Și pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dezmierd murgul voinic. ALECSANDRI, P. A. 57. Briar... Se puse drept în cale-i... Și-i frînse [ bivolului] coarda-n luptă. ALECSANDRI, P. A. 195. ◊ Fig. Frîntă e coarda puterii În trupul sărmanelor vite. NECULUȚĂ, Ț. D. 62. 3. Fiecare dintre vițele, șuvițele sau nuielele unei împletituri. Lică stătea înaintea ei și, împărțind fuiorul în opt șuvițe, începu să împletească în opt coarde, cum ea- nu mai văzuse mai-nainte. SLAVICI, O. I 187. 4. Curmeiul sau lăstarul viței de vie, care se întinde ca o sfoară groasă. La sosirea lui Costandin, se aplecă și-i arătă coardele tăiate de la butuc. DUMITRIU, N. 249. 5. Șuviță de dulceață desprinsă din masa de sirop care s-a întărit prin fierbere. Nu-s destul de legate dulcețile... Privește, nu au coardă nicidecum. ALECSANDRI, T. I 31. IV. 1. (Mold.) Bîrnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei și pe care se păstrează sau de care se atîrnă diferite lucruri din casă; culme. De ger, s-aud într-una în pod corzile trosnind. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Acuși iau varga din coardă, și vă croiesc, de vă merg petecile! CREANGĂ, A. 38. Pe coardă stăteau aruncate niște straie. CONTEMPORANUL, IV 392. 2. Piesă elastică de oțel special care, prin destindere, pune în mișcare un mecanism; arc.

COARDĂ¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioară, pian etc.), produce oscilații acustice; strună. ~ de chitară. ◊ Orchestră de ~e orchestră alcătuită din instrumente muzicale cu coarde. A întinde ~a până se rupe a întrece măsura în ceva. 2) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe plane, fără a o intersecta. 3) Sfoară care leagă brațele unui ferăstrău cu rama, pentru a ține întinsă pânza. 4) Sfoară având la capete două mânere, cu care se joacă copiii sărind peste ea sau se folosește în unele exerciții sportive. 5) pop. Țesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leagă mușchii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele două membrane simetrice ale laringelui, a căror vibrație produce vocea. 6) Curbura gâtului la cal (acoperită de coamă). 7) Ramură din tulpina viței de vie. 8) Șuviță de sirop de zahăr sau de dulceață prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-dă] /<lat. chorda

COARDĂ² corzi f. 1) Grindă de susținere a tavanului la o casă țărănească. 2) pl. Cele trei frânghii întinse pe laturile ringului de box. [G.-D. corzii; Sil. coar-dă] /<lat. chorda

coardă f. 1. sucitură de fire ce ține întinse căpătâiele unui arc; 2. fir de maț sau de metal întins pe unele instrumente: fig. a atinge coarda simțitoare; 3. Anat. nerv, tendon: mă dor a pieptului meu coarde EM. fig. coardele puterii sale s’au rupt OD.; 4. suprafață vârtoasă, tărie: dulcețile nu au coardă AL.; 5. îndoitura la gâtul calului: pe coarda-i cea pletoasă să desmierd murgul voinic AL.; 6. curmeiu de viță; 7. arc la broasca ușii; 8. funie de nuiele împletite (la car și la sanie); 9. grindă de acoperiș la o casă țărănească: se aud în pod corzile trosnind. [Lat. CHORDA].

coárdă f., pl. e și corzĭ (lat. chŏrda, d. vgr. hordé; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] kórda; vsl. korŭda, bg. sîrb. rus. kórda; alb. kórdă; ung. kard). Strună, fir sonor la instrumentele muzicale. Pînză (lamă dințată) la feresteŭ. Resort, cordea de oțel la ceasornic. Arc elastic la încuĭetorĭ și lacăte. Ramură de viță: se rupeaŭ coardele de greutatea roduluĭ (Sov. 215). Cheriș, traversă, grindă transversală pe care se sprijină dușameaŭa. Îndoitura gîtuluĭ caluluĭ. Tăria pelteleĭ și a șerbetuluĭ cînd îl facĭ și, amestecîndu-l, se ține de făcăleț ca o ață. Geom. Secanta considerată ca dreaptă care unește extremitățile unuĭ arc. Anat. Coardele vocale, niște tendoane în gît care vibrează și produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simțitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe altă coardă, a schimba tonu saŭ procedura. A o lăsa pe o coardă maĭ joasă, a o lăsa maĭ moale, a te modera. Adv. A o ținea coardă, a nu te întrerupe, a nu te opri. A ținea drumu coardă, a-l urma mereŭ.

coardă¹ (fir) s. f., g.-d. art. coardei/corzii; pl. coarde (coardele vocale, cvartet de ~, orchestră de ~)/corzi (~ de contravântuire, ~ de vioară, teorema corzii, a băga în corzi; La un semn al dirijorului intră corzile.)

!coardă s. f., g.-d. art. coardei/corzii; pl. coarde/corzi

coardă (strună, parte a năvodului, spadă) s. f., g.-d. art. coardei; pl. coarde

coardă (anat., bot., constr., fiz., geom., industria lemnului, zootehnie, fir, funie) s. f., g.-d. art. coardei; pl. coarde

coardă (frânghie la ringul de box, bârnă la casă) s. f., g.-d. art. corzii, pl. corzi

coardă, pl. coarde

coardă (coarde), s. f. – 1. Fir elastic care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. – 2. Funie, frînghie, sfoară groasă. – 3. Sfoară. – 4. Șiret, legătură. – 5. Strună de chitară. – 6. Urzeală, bătătură. – 7. Tendon sau ligament care se încordează la anumite mișcări. – 8. Lăstar. – 9. Rădăcină aeriană. – 10. Arc, resort. – 11. Bîrnă sau grindă mare care susține tavanul. – 12. Grindă diagonală, tirant. – 13. La jocul de biliard, punct cîștigat prin trei lovituri. – 14. Viscozitate, întărire caracteristică marmeladei sau jeleului. – Var. (înv.) cord. Mr. coardă, megl. coardă „grajd”. Lat. chŏrda (Pușcariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR); cf. alb. kordëzë, it., prov., cat., port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare în doc. slavo-rom. începînd cu 1408. La sensul 13, Graur, BL, V, 58, vede o confuzie a lui coardă „strună” cu fr. cuarte; însăși fr. corde se folosește ca termen de biliard. Sensul de „bîrnă” ar fi balcanic, după Jud, ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai puțin probabil să fie deja lat., cf. sard. kordáu „bîrnă” (Wagner 115). – Der. cordiș, adv. (pieziș, oblic); cordui, vb. (a strînge cu putere); cordar, s. m. (sforar, frînghier; la vioară, căluș, scaun; măciucă, bîtă; ferăstrău de mînă), la care sensul de „căluș” pare a fi împrumutat din fr. cordier; corda, vb. refl. (a se nărui, mai ales o grămadă de lemne); cordaj, s. n., din fr. cordage; încorda, vb. (a contracta mușchii, a întări; a întinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legătură; a lega vița de vie; a îndrepta, a ridica, a așeza; a lupta, a asuda, a (se) strădui, a face eforturi); încordător, s. m. rar, (diavolul); încordătură, s. f. (tensiune; efort; spasm) descorda, vb. (a slăbi, a diminua tensiunea; a modera). Din rom. provine bg. korda (Capidan, Raporturile, 206).

corda (cuv. it. „coardă”; fr. corde) 1. În muzica pentru pian, prin indicația una c. („o coardă”) se cere utilizarea pedalei* stângi (de surdină*) care determină ca acțiunea ciocănelelor să se producă, printr-o dislocare, asupra unei singure coarde în loc de trei; due corde („două coarde”), rar utilizată, indică apăsarea pe jumătate a aceleiași pedale, determinând lovirea a câte două coarde. Revenirea la normal se indică prin tre corde* sau tutte le corde. 2. În partida* instr. cu coarde, una c. indică executarea unui pasaj pe o singură coardă, spre a se obține o maximă omogenitate a sunetelor. V. sul (și sulla); poziție (2).

COARDĂ împletitură rezistentă confecționată din fire textile sau metalice, utilizată în mod deosebit la construcția deltaplanului. Există: coarda flatter, fir elastic care leagă bordul de fugă al voalurii unui deltaplan de vârful catargului. În poziție întinsă corzile curbează în sus bordul de fugă, dând naștere unor forțe care duc la creșterea unghiului de incidență și la ieșirea deltaplanului din picaj.; corzi de contravântuire, cabluri ce previn deformările tuburilor laterale ale deltaplanului, a cărei voalură e umflată în zbor de presiunea aerodinamică; corzi de susținere statică, hobane superioare ale deltaplanului aparținând structurii de rezistență, împiedicând deformarea geometrică a aripii când este sprijinit pe sol pe trapez și pe bot; corzi zburătoare, hobane inferioare care susțin structura de rezistență a deltaplanului și geometria aripii în timpul zborului etc.

coardă (it. corda*; fr. corde; germ. Saite; engl. string; rus. струна [strunà]), fir dintr-o materie flexibilă care, dacă este întins între două puncte fixe, poate fi pus în vibrație (prin ciupire, prin frecare sau lovire). Element fundamental al unei mari familii de instr., coarda a evoluat ca material de fabricație, de la mațele de animale, la mătase, metal și, în epoca noastră, la nylon. Cercetările întreprinse de Pitagora, de Galilei, de Mersenne asupra proprietăților coardelor vibrante au fost esențiale pentru acustică* și pentru evoluția facturii instr. ♦ C. liberă, expresie pentru punerea în vibrație a c., la instrumentele cu c. și arcuș, fără călcarea acesteia cu degetele mâinii stângi, obținându-se sunetul fundamental; echiv. it. a vide. V. dublă (I).

coarde, expresie eliptică desemnând grupul instr. cu coarde și arcuș din orch. simf.

coarde de rezonanță v. coarde simpatice.

coarde simpatice, coarde suplimentare așezate sub coardele principale acționate de instrumentist și care vibrează prin rezonanță naturală, amplificând sunetele coardelor principale. La viola d’amore*, de ex., sonoritatea era asigurată de 14 coarde, șapte puse în vibrație prin frecare cu arcușul* și șapte vibrând „prin simpatie”. Sin.: C. de rezonanță; aliquote (2).

una corda (loc it. „o coardă”; fr. pèdale douce; germ. mit Verschiebung). V. coarda.

CORDA cf. subst. coardă. 1. Corda b. (Mar; Hur 254). 2. Cordea (Moț); din Călinești (16 B V 3); Cord/ești, -eni ss. 3. Cordaru (DR I); Cordăreni s. 4. Cordaș, act.; Cordăși, Drag. (RI X 274). 5. Cordanca f. (AO XII 46). 6. Cordeiu (D Cpol); Cordiș Ioan și Cordiuș, Șt., mold. (Băl III). 7. Cordilă, diac, olt. (RI VIII 21). 8. Cordele, V., mold.

STARE SULLA CORDA (lat.) a sta pe frânghie – A se afla într-o situație nesigură.

SURSUM CORDA! (lat.) sus inimile! – „Plângerile lui Ieremia”, 3, 41. Ulterior, formulă în liturghia catolică. În genere, îndemn la sentimente înălțătoare și acțiuni mari.

a arunca în corzi expr. (pub.) a pune în dificultate

a întinde coarda prea mult expr. 1. a abuza în mod exagerat de răbdarea cuiva. 2. a risca prea mult.

a lua (pe cineva) pe coarda razachie expr. a apela la sensibilitatea cuiva, a înduioșa (pe cineva).

a lua (pe cineva) la coarda sensibilă expr. 1. a înduioșa (pe cineva), a impresiona (pe cineva). 2. a lua cu liru-liru.

a sări coarda expr. (er., eufem.) a avea contact sexual, a face dragoste.

coardă, corzi s. f. (peior.) 1. prostituată. 2. nimfomană. 3. om ipocrit / fățarnic.

coardă penală expr. (peior.) 1. prostituată luată în vizorul poliției. 2. (deț.) homosexual pasiv.

COARDĂ s. 1. (MUZ.) strună. (~ a unei viori.) 2. (TEHN.) sfoară, strună. (~ a ferăstrăului.) 3. (prin Mold. și Olt.) săgeată. (~ a unui arc de vânătoare.) 4. (TEHN.) arc. (~ la un mecanism.) 5. (TEHN.) (reg.) crac, punte. (~ la compasul dogarului.) 6. (reg.) coadă, rână, strună. (~ la crâsnicul de pescuit.) 7. (TEHN.) (reg.) apărătoare, ceatlău, gânj, lambă, legătură, prăjină. (~ la proțapul saniei.) 8. v. braț. 9. (BOT.) viță. (Buciumul de vie are mai multe ~e.) 10. (ANAT.) coardă dorsală v. notocordă.

COARDĂ s. 1. (MUZ.) strună (~ a unei viori) 2. (TEHN.) sfoară, strună (~ a ferăstrăului) 3. (prin Mold. și Olt.) săgeată (~ a unui arc de vînătoare) 4. (TEHN.) arc. (~ la un mecanism.) 5. (TEHN.) (reg) crac, punte. (~ la compasul dogarului.) 6. (reg.) coadă, rînă, strună. (~ la crîsnicul de pescuit.) 7. (TEHN.) (reg.) apărătoare ceatlău, gînj, lambă, legătură, prăjină. (~ la proțapul săniei.) 8. (TEHN.) braț, chingă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziș (~ la podul coșului morii.) 9. (BOT.) viță. (Buciumul de vie are mai multe ~.) 10. (ANAT.) coardă dorsală = notocordă.

corda, pers. 3 sg. coardă, vb. I refl. (reg.; despre lemnele din stivă) a cădea grămadă.

coárdă¹, coarde, s.f. 1. Strună. 2 Șiret, legătură. 3. Lăstar de viță-de-vie. 4. Bârnă, grindă. – Lat. chorda „coardă, funie” (DEX, MDA).

coardă¹, coarde, s.f. – 1. Strună. 2 Șiret, legătură. 3. Lăstar de viță-de-vie. 4. Bârnă, grindă. – Lat. chorda „coardă, funie” (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).