corda vr [At: DA ms / Pzi: 3 coardă / E: coardă¹] (D. lemne puse în stivă) A cădea grămadă.

córdă sf vz coardă¹

cordá, pers. 3 sg. coárdă, vb. I refl. (reg.; despre lemnele din stivă) a cădea grămadă.

corda (cuv. it. „coardă”; fr. corde) 1. În muzica pentru pian, prin indicația una c. („o coardă”) se cere utilizarea pedalei* stângi (de surdină*) care determină ca acțiunea ciocănelelor să se producă, printr-o dislocare, asupra unei singure coarde în loc de trei; due corde („două coarde”), rar utilizată, indică apăsarea pe jumătate a aceleiași pedale, determinând lovirea a câte două coarde. Revenirea la normal se indică prin tre corde* sau tutte le corde. 2. În partida* instr. cu coarde, una c. indică executarea unui pasaj pe o singură coardă, spre a se obține o maximă omogenitate a sunetelor. V. sul (și sulla); poziție (2).

una corda (loc it. „o coardă”; fr. pèdale douce; germ. mit Verschiebung). V. coarda.

CORDA cf. subst. coardă. 1. Corda b. (Mar; Hur 254). 2. Cordea (Moț); din Călinești (16 B V 3); Cord/ești, -eni ss. 3. Cordaru (DR I); Cordăreni s. 4. Cordaș, act.; Cordăși, Drag. (RI X 274). 5. Cordanca f. (AO XII 46). 6. Cordeiu (D Cpol); Cordiș Ioan și Cordiuș, Șt., mold. (Băl III). 7. Cordilă, diac, olt. (RI VIII 21). 8. Cordele, V., mold.

STARE SULLA CORDA (lat.) a sta pe frânghie – A se afla într-o situație nesigură.

SURSUM CORDA! (lat.) sus inimile! – „Plângerile lui Ieremia”, 3, 41. Ulterior, formulă în liturghia catolică. În genere, îndemn la sentimente înălțătoare și acțiuni mari.