CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRARIA, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

contrar, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 247 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~e / E: fr contraire, lat contrarius] 1 a Opus. 2 a Deosebit. 3 a Vătămător. 4 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună acceptarea celeilalte. 5 av Împotrivă. 6 av Neconform cu... 7 a Potrivnic. 8 a Nefavorabil. 9 sn (Lpl; îf contrarii] Noțiune care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acestui obiect sau proces. 10 sn Fiecare dintre termenii unei contradicții. 11 sm (Trs; Buc; rar; după ger Gegner) Adversar. 12 pp Contra (3).

contraria vt [At: STAMATI, D. / P: ~ri-a / Pzi: ~iez / E: fr contrarier] 1 A face sau a spune contrariul a ceea ce spune sau face altul. 2 A se împotrivi cuiva. 3 A pune piedică. 4 A surprinde pe cineva în mod neplăcut. 5 A supăra pe cineva.

contrariu a, av, smf vz contrar

CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRARIA, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRAR², -Ă, contrari, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în dativ) Opus, potrivnic. V. deosebit. În caz contrar... ▭ (În forma contrariu) Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atunci – lucru caracteristic – l-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118. Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260. ◊ (Logică) Noțiuni contrare = noțiuni care se află în raport de contrarietate, acceptarea uneia presupunînd înlăturarea celeilalte, fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. «Dulce» și «acru» sînt noțiuni contrare. ◊ (Substantivat) «Bun» e contrarul lui «rău». – Variantă: contrariu, -ie, contrarii, adj.

CONTRARIA, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde în mod neplăcut pe cineva, făcînd sau spunîndu-i ceva care se opune convingerilor, dorinței sau intențiilor sale. Vestea aceasta mă contrariază. ▭ Luminița trecuse de la durerea pe care voia s-o aline altuia, la nerăbdarea să nu fie contrariată ea. C. PETRESCU, Î. I 242. Ceva-ceva să-l fi contrariat, apoi striga [furios]. GHICA, S. 518. – Pronunțat: -ri-a.

CONTRARIU², -IE adj. v. contrar.

CONTRAR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

CONTRARIA vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcînd sau spunînd ceva în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). [Pron. -ri-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. contrarier].

CONTRARIU s.n. Fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor și proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].

CONTRAR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

CONTRARIA vb. tr. a șoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). (< fr. contrarier)

CONTRAR¹ ~ă (~i, ~e) Care se află în opoziție totală; advers; opus. Afirmație ~ă. /<fr. contraire, lat. contrarius

A CONTRARIA ~ez tranz. (persoane) A surprinde neplăcut prin vorbe și prin fapte neașteptate și nedorite. [Sil. -ri-a] /<fr. contrarier

contrar a. 1. care e contra sau în opozițiune cu altul: ziua și noaptea sunt contrare; 2. nefavorabil: climă contrară sănătății.

contrarià v. 1. a zice sau a face contrar altora; 2. a împiedica, a se opune: a contraria un proiect.

*contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.

*contrariéz v. tr. (lat. contrariare, d. contrarius, contrar; fr. contrarier). Mă opun vorbelor, actelor, voințeĭ cuĭva. Cauzez neplăcere: vorba ta mă contrariază. Împedec: vînturile contrariază mersu corăbiiĭ.

contrar² (opus) adj. m., pl. contrari; f. contrară, pl. contrare

contraria (a ~) (desp. -ri-a) vb., ind. prez. 1 sg. contrariez (desp. -ri-ez), 3 contrariază, 1 pl. contrariem; conj. prez. 1 sg. să contrariez, 3 să contrarieze; ger. contrariind (desp. -ri-ind)

contrar³ (ceea ce este opus) s. n.

contrar¹ (opus) adj. m., pl. contrari; f. contrară, pl. contrare

contraria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariază, 1 pl. contrariem (-ri-em); conj. prez. 3 să contrarieze; ger. contrariind (-ri-ind)

contrar (ceea ce e opus) s. n.

contrar adj. m., pl. contrari; f. sg. contrară, pl. contrare

contraria vb. (sil. -ri-a-), ind. prez. 1 sg. contrariez, 3 sg. și pl. contrariază, 1 pl. contrariem (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. contrarieze; ger. contrariind (sil. -ri-ind)

contrar s. n., pl. contrarii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare

contraria (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. contrariază, 1 pl. contrariem, ger. contrariind)

contrar.

contrariez, -riază 3, -rieze 3 conj., -riam 1 imp., -riat prt., -riind ger., -riere inf. s.

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

CONTRARIA vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

CONTRARIA vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)