contare sf [At: DN³ / Pl: ~tări / E: conta] Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice Si: contat¹.

CONTÁRE s.f. (Cont.) Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice la care se referă. [Cf. it. contare, fr. compter].

CONTÁRE s. f. (cont.) notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile la care se referă. (< it. contare)

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare.

compta v vz conta

contá [At: GHICA, S. 457 / V: (înv) comptá / Pzi: ~téz / E: fr compter, it contare] 1-2 vtr A (se) număra. 3 vt A se bizui pe ceva sau pe cineva. 4 vt A spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 5 vi A avea valoare, însemnătate. 6 vi (Înv; cu determinări introduse prin prepoziția cu) A ține seama de cineva.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (Înv.; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A ține seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul sau sprijinul cuiva sau a ceva. Agitatorul care vorbește numai el singur și nu dă voie oamenilor să spună ce au de spus, care nu se interesează de părerile acestora, nu poate conta pe succes. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Biata Raluca! auzi, biata fată! să-i strice... tocmai monologul!... [Raluca:] Închipuiește-ți, dragă, tocmai scena pe care contam! CARAGIALE, O. III 8. 2. A reprezenta o valoare, a prezenta o importanță, a avea însemnătate, a intra în calcul. În regimul capitalist omul nu contează. 3. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ține seamă de cineva. Să-l silim de a conta cu noi. ALECSANDRI, T. 1735.

COMPTÁ vb. I. v. conta.

CONTÁ vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva). 2. A avea valoare, importanță, însemnătate. [Var. compta vb. I. / < it. contare, fr. compter].

CONTÁ vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (< it. contare, fr. compter)

A CONTÁ ~éz intranz. 1) A pune temei; a se sprijini; a se fonda; a se baza. 2) A reprezenta o anumită valoare; a se impune prin calitățile sale; a valora; a prețui; a face; a consta. /<fr. compter, it. contare

contà v. 1. a socoti; 2. fig. a-și propune: contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva: contez pe tine.

*contéz v. intr. (fr. compter. V. compút). Barb. Mă bazez, mă încred: contez pe tine. Îs luat în seamă, îs numărat, îs considerat: în socotelile marĭ sumele micĭ nu contează. Socotesc, sper, cred: contez să vin mîne.

contáre s. f., g.-d. art. contării

conta¹ (a ~) (a avea importanță) vb., ind. prez. 3 contează, imperf. 3 pl. contau; conj. prez. 3 să conteze

conta² (a ~) (a se bizui) vb., ind. prez. 1 sg. contez, 3 contează; conj. prez. 1 sg. să contez, 3 să conteze

conta (a ~) vb., ind. prez. 3 contează

contá vb., ind. prez. 1 sg. contéz, 3 sg. și pl. conteáză

contez.

CONTÁ vb. 1. v. baza. 2. v. bizui. 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lângă altele mai importante?)

CONTA vb. 1. a se baza, a se bizui, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce ~ el ?) 2. a se baza, a se bizui, a se încrede, a se lăsa, a se sprijini. (Pot să ~ pe tine?) 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lîngă altele mai importante?)

nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește expr. nu-i nimic, n-are importanță.