*constát, a -á v. tr. (fr. constater, it. constatáre, d. lat. constat, se știe, care vine d. con-stare, a fi cert, a se ști că e așa). Stabilesc existența unuĭ fapt: Pasteur a constatat existența microbilor.

consta vi [At: LM / Pzi: 3 ~stă / E: lat constare] 1 A fi alcătuit din... Si: a consista (1). 2 A se baza pe... Si: a consista (2). 3 A se defini prin... Si: a consista (3).

constata vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 373 / Pzi: constat / E: fr constater] 1 A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt etc. 2 A consemna într-un act scris. 3 A remarca.

CONSTA pers. 3 constă, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. «din» sau «în») A fi compus din..., a fi format din..., a consista. Țesutul osos constă din două feluri de substanțe: dintr-o substanță organică elastică, așa numita oseină, și dintr-o masă dură, rigidă, calcaroasă. ANATOMIA 133.

CONSTATA, constat, vb. I. Tranz. A stabili starea unui lucru, realitatea, adevărul unui fapt. Pînă să mă-nvrednicesc a primi o vizită a d-tale (pe care...constat că o cam prea întîrzii), rogu-te... CARAGIALE, O.VII 182. Voi... cătați defecte în scrierile mele și intonați fanfare cînd constatați în ele greșeli, imagini slabe. ALECSANDRI, O. 264.

CONSTA vb. I. intr. A se compune din..., a consista. [P.i. 3 constă, 6 -stau, conj. -tea. / < lat. constare].

CONSTATA vb. I. tr. A stabili realitatea, adevărul unui fapt, starea unui lucru. [P.i. constat. / < fr. constater, cf. it. constatare, lat. constat – este sigur].

CONSTA vb. intr. a se compune din...; a consista. (< lat. constare)

CONSTATA vb. tr. a stabili realitatea, adevărul unui fapt, starea unui lucru; a remarca, a sesiza. (< fr. constater, it. constatare)

A CONSTA pers. 3 constă intranz. 1) A fi format; a consista; a se compune; a se alcătui. 2) A se manifesta ca esență; a consista; a rezida. /<lat. constare

A CONSTATA constat tranz. (adevărul, realitatea) A identifica prin experiență directă ca fiind real sau adevărat; a stabili. /<fr. constater

constà v. 1. a consista; 2. a se compune din: casa-i constă din cinci camere.

constatà v. 1. a stabili adevărul unui fapt; 2. a consemna într’un act.

*constáŭ, a -á v. intr. (lat. con-stare. V. cost). Consist, sînt: fericirea constă în moderațiune. Consist, îs compus: casa constă din cincĭ camere.

constat.

consta (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constă, 3 pl. constau, imperf. 3 sg. consta; conj. prez. 3 să constea (a consta din/în)

constata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. constat, 2 sg. constați, 3 constată; conj. prez. 1 sg. să constat, 3 să constate

consta (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constă, 3 pl. constau; imperf. 3 sg. consta, perf. s. 3 sg. constă, m.m.c.p. 3 sg. constase; conj. prez. 3 să constea

constata (a ~) vb., ind. prez. 3 constată

consta vb., ind. prez. 3 sg. constă/constă, 3 pl. constau/constă; conj. prez. 3 sg. și pl. constea/conste

constata vb., ind. prez. 1 sg. constat, 3 sg. și pl. constată

consta (ind. prez. 3 sg. constă, 3 pl. constau, conj. constea)

constau, -tea 3 conj., -stătător adj. v.

CONSTA vb. 1. a consista, a rezida, a sta, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?) 2. a se afla, a exista, a rezida. (Tot secretul ~ în aceea că...) 3. v. compune.

CONSTATA vb. 1. a observa, a remarca, a sesiza, a vedea, (Mold., Transilv. și Ban.) a zăpsi. (A ~ că e supărată.) 2. a stabili. (Ce a ~ ancheta?)

CONSTA vb. 1. a consista, a rezida, a sta, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?) 2. a se afla, a exista, a rezida. (Tot secretul ~ în aceea că... ) 3. a (se) alcătui, a avea, a se compune, (Blocul ~ din două corpuri.)

CONSTATA vb. 1. a observa, a remarca, a sesiza, a vedea, (Mold., Transilv. și Ban.) a zăpsi. (A ~ că e supărată.) 2. a stabili. (Ce a ~ ancheta?)