consistanță sf vz consistență

consistent, ~ă a [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 81/ Pl: ~nți, ~e / E: fr consistant] 1 Care are consistență (2) Si: rezistent, tare, vârtos. 2 (D. hrană) Substanțial. 3 (D. fum) Gros.

consistență a [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~tan~ / Pl: ~țe / E: fr consistance] 1 Stare a unui corp lichid care începe a se îngroșa Si: consolidare (1). 2 Grad de soliditate a unui corp, a unei materii etc. 3 Rezistență opusă de un corp sau de un material la deformare sau sfărâmare Si: soliditate, tărie. 4 (Fig) Tărie de caracter Si: fermitate. 5 (Fig) Statornicie. 6 Raport dintre desimea perfectă a arborelui și cea reală. 7 (Log) Calitate a unui sistem axiomatic de a nu conține o formulă oarecare în același timp cu negația ei.

consistént, -ă adj. 1 Cu consistență (1); vîrtos, tare, dens. ◊ Unsoare consistentă v. unsoare. 2 (despre alimente) Substanțial, hrănitor, sățios. ♦ fig. (despre sume de bani, cîștiguri etc.) Considerabil (de mare). Premiul a fost consistent. 3 (despre fum) Gros. 4 (despre discursuri, texte etc.) Bogat în idei, în semnificații, în rezultate. • pl. -ți, -te./ <fr. consistant, lat. consistens, -entis.

consisténță s.f. 1 Stare a unui corp (lichid) care are un anumit grad de densitate, de tărie, de soliditate. ◊ fig. Umbră fără consistență. ♦ Rezistență relativă a unui corp la deformare, la sfărîmare. ♦ fig. Fundament, soliditate, tărie; fermitate. Inițiativă de o certă consistență. 2 (mat.) Coerență (4). 3 (log.) Însușire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu. 4 (silv.) Raport dintre desimea perfectă a arborelui și cea reală. 5 (econ.) Proprietate dezirabilă a estimatorilor econometrici. • pl. -e și (înv.) consistanță s.f./ <fr. consistance, it. consistenza.

CONSISTENT, -Ă, consistenți, -fe, adj. 1. Care are consistență, soliditate; vîrtos, tare. Pastă. consistentă. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. Masă consistentă.

CONSISTENȚĂ s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp la sfărîmare; tărie, soliditate. Consistență cimentului.

CONSISTENT, -Ă adj. 1. Cu consistență; vîrtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial. [Cf. fr. consistant, lat. consistens].

CONSISTENȚĂ s.f. 1. Stare a unui corp (mai ales a unui lichid) care are un anumit grad de densitate, de soliditate. ♦ Rezistență opusă de un corp la deformare, la sfărîmare; soliditate, tărie. 2. Calitate a unui sistem axiomatic de a nu conține o formulă oarecare în același timp cu negația ei. [Cf. it. consistenza, fr. consistance].

CONSISTENT, -Ă adj. 1. cu consistență; vârtos, tare. 2. (despre hrană) substanțial. (< fr. consistant)

CONSISTENȚĂ s. f. 1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate. ◊ rezistență opusă de un corp la deformare, la sfărâmare. ◊ (fig.) soliditate, tărie; fermitate. 2. (mat.) coerență (2). 3. (log.) însușire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu. (< fr. consistance, it. consistenza)

CONSISTENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre corpuri) Care este în stare de pastă; cu fluiditate redusă; solid; vârtos. 2) (despre hrană) Care conține multe substanțe nutritive; bogat în substanțe nutritive; substanțial. /<fr. consistant

CONSISTENȚĂ f. 1) Caracter consistent; soliditate; densitate. 2) fig. Spirit ferm; fermitate. /<fr. consistance

consistent a. care are consistență: opiniune consistentă.

consistență f. 1. starea unui lichid ce capătă un grad oarecare de soliditate; 2. rezistență ce oferă un corp: ceara are puțină consistență; 3. fig. stabilitate, tărie de caracter: e un om fără consistență.

*consistént, -ă adj. (lat. consístens, -éntis; fr. consistant). Care consistă: proprietate consistentă din (sau în) pădurĭ. Solid, vîrtos: ouăle, ferbînd, se fac consistente.

*consisténță f., pl. e (nlat. consistentia, fr. consistance. V. subsistență). Soliditate, rezistență: consistența ceriĭ e mică. Fig. Stabilitate, fixitate: spirit fără consistență.

consistent adj. m., pl. consistenți; f. consistentă, pl. consistente

consistență s. f., g.-d. art. consistenței; pl. consistențe

consistent adj. m., pl. consistenți; f. consistentă, pl. consistente

consistență s. f., g.-d. art. consistenței; pl. consistențe

consistent adj. m., pl. consistenți; f. sg. consistentă, pl. consistente

consistență s. f., g.-d. art. consistenței; pl. consistențe

consistent

consistență, -țe.

CONSISTENT adj. v. deosebit, important, însemnat, mare, notabil, prețios, remarcabil, serios, substanțial, temeinic, valoros.

CONSISTENT adj. 1. dens, solid, tare, vârtos. (O mămăligă ~.) 2. v. hrănitor.

CONSISTENȚĂ s. 1. soliditate, tărie, (înv.) vârtoșie. (~ unei substanțe.) 2. v. coerență.

consistent adj. v. DEOSEBIT. IMPORTANT. ÎNSEMNAT. MARE. NOTABIL. PREȚIOS. REMARCABIL. SERIOS. SUBSTANȚIAL. TEMEINIC. VALOROS.

CONSISTENT adj. 1. dens, solid, tare, vîrtos. (O mămăligă ~.) 2. hrănitor, nutritiv, sățios, suculent, (livr.) feculent, (astăzi rar) substanțial, (înv.) mistuitor, nutritor, săturăcios. (Alimente, substanțe ~.)

CONSISTENȚĂ s. soliditate, tărie, (înv.) vîrtoșie. (~ unei substanțe.)

Consistent ≠ inconsistent, neconsistent