consecinte a vz consecvent

CONSECVENT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis.

consecință sf [At: (a. 1876) URICARIUL I, 130 / V: (înv) ~cvenție, ~cuen~^[1], ~cuin~, ~cvin~ / Pl: ~țe / E: lat consequentia, fr conséquence] 1 Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu Si: urmare. 2 (Îe) A trage ~țele A suporta urmările. 3 (Îlc) În ~ Prin urmare. 4 (Îlav) În ~ Conform dispozițiilor, situației etc.

consecuent, ~ă a vz consecvent

consecuință sf vz consecință

consecvent, ~ă [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) ~cinte, ~cuent / Pl: ~nți, ~e / E: fr conséquent, lat consequens, -ntis] 1-2 a, av (Dpl) (Care acționează) conform propriilor idei și principii. 3 a (D. o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3 a (Flz; d. fenomene) Care urmează unui alt fenomen. ^[1] 4 sn (Log) Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. 5 a Care urmează desfășurarea firească și logică.

consecvenție sf vz consecință

consecvință sf vz consecință

cuensecință sf vz consecință

cuinsecință sf vz consecință

CONSECVENT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. S. n. (Log.) Propoziție care decurge dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis.

CONSECINȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei acțiuni, al unei fapte, al unui principiu etc.; urmare. Sentimentul de prietenie mă silește să te povățuiesc a- medita serios la toate consecințele. C. PETRESCU, A. 374. ◊ În consecință = a) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. Veți proceda în consecință; b) (loc. conj.) prin urmare, deci. ◊ Expr. A trage (sau a suporta) consecințele = a avea de suportat ceea ce rezultă (sau poate rezulta) dintr-o acțiune sau o situație oarecare.

CONSECVENT, -Ă, consecvenți, -te, adj. Care acționează conform cu principiile sale, care nu se contrazice în acțiunile sale, credincios ideilor sale. În Romînia burghezo-moșierească, Partidul Comunist Romîn a fost singurul partid care a dus o luptă consecventă pentru soluționarea democratică a chestiunii naționale. REZ. HOT. I 33. Bine, înțeleg, ați refuzat un scriitor, sînteți oarecum, consecvenți cu d-voastră. CAMIL PETRESCU, P. 410. Dacă i-am văzut că sînt de aceleași principii și consecvenți, nu m-am despărțit de dînșii. GHICA, A. 703. ◊ (Adverbial) Uniunea Sovietică... a susținut consecvent interesele noastre, afirmînd alături de noi și în numele nostru independența și suveranitatea noastră ca popor și ca stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 33. Proletariatul, fiind singura clasă consecvent revoluționară pînă la capăt, are chemarea să conducă lupta tuturor celor exploatați și asupriți împotriva tuturor formelor de exploatare și asuprire. DOC. PART. 123.

CONSECINȚĂ s.f. Ceea ce rezultă dintr-un fapt, dintr-un principiu; rezultat al unui fapt, al unei acțiuni; urmare. [Cf. fr. conséquence, lat. consequentia].

CONSECUENT, -Ă adj. v. consecvent.

CONSECVENT, -Ă adj. (adesea adv.) Care acționează potrivit cu principiile sale; care nu se contrazice cu sine însuși. // s.n. 1. Orice fenomen care urmează altui fenomen. 2. Al doilea element al unei judecăți ipotetice. ♦ A doua parte a unei fraze muzicale. [Var. consecuent, -ă adj. / < fr. conséquent, cf. lat. consequens – care urmează].

CONSECINȚĂ s. f. 1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei acțiuni; efect, urmare. ♦ în ~ = a) prin urmare, deci; b) conform situației, împrejurărilor. 2. (log.) consecvent. (II, 2). (după fr. conséquence, lat. consequentia)

CONSECVENT, -Ă I. adj., adv. 1. (despre oameni) care acționează potrivit cu principiile sale; credincios ideilor sale. 2. (despre o vale) orientată pe direcția înclinării straturilor. II. s. n. 1. (fil.) orice fenomen care urmează altui fenomen. 2. (log.) al doilea element al unei judecăți ipotetice; consecință (2). 3. a doua secțiune a unei fraze muzicale. (< fr. conséquent, lat. consequens)

CONSECINȚĂ ~e f. Fapt ce rezultă dintr-o acțiune; urmare; rezultat; efect ◊ În ~ a) reieșind din situație; în conformitate cu circumstanțele; b) prin urmare; așadar. [G.-D. consecinței] /<fr. consequence, lat. consequentia

CONSECVENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care acționează în conformitate cu principiile proprii; credincios convingerilor sale. 2) (despre fenomene) Care se produce în mod logic; produs ca urmare firească. /<fr. conséquent, lat. consequense, ~ntis

consecință f. V. consecvență.

consecvent a. care lucrează sau raționează cu șir, cu ordine sau logicește. ║ n. 1. a doua propozițiune a unui raționament; 2. al doilea termen al unui raport matematic.

*consecŭént, -ă adj. (lat. cónsequens, -éntis, următor). Care se potrivește cu cele zise orĭ făcute în ainte: omu onest e consecŭent promisiuniĭ. Următor. S. n., pl. e. Log. A doŭa propozițiune a uneĭ entimene. Mat. Al doilea termin al unuĭ raport. În mod consecŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte.

*consecŭénță f., pl. e (lat. consequentia. V. secŭență). Urmare, rezultat. Concluziune, deducțiune. Importanță: lucru fără consecŭență. În consecŭență, conform celor precedente: fiind-că te-aĭ purtat răŭ, veĭ fi tratat în consecŭență. – Fals -cvență orĭ -cință.

+consecință (în ~) loc. adv., loc. conjcț. (a acționa în consecință; E pandemie, în consecință stăm în casă.)

consecință s. f., g.-d. art. consecinței; pl. consecințe

consecvent¹ adj. m., pl. consecvenți; f. consecventă, pl. consecvente

consecință s. f., g.-d. art. consecinței; pl. consecințe

consecvent¹ adj. m., pl. consecvenți; f. consecventă, pl. consecvente

consecință s. f., g.-d. art. consecinței; pl. consecințe

consecvent adj. m., pl. consecvenți; f. sg. consecventă, pl. consecvente

consecvent

consecință (în consecință; consecințele acestui fapt).

consecvent, -tă.

consecință (consecințe), s. f. – Rezultat, urmare. Var. consecvență. Lat. consequentia (sec. XIX). Sensul s-a specializat în consecință „efect, rezultat” și consecvență „corespondență între principii și aplicarea lor”. – Der. consecvent, adj.

CONSECINȚĂ s. 1. efect, repercusiune, rezultat, urmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.) 2. v. consecvent.

CONSECVENT adj., s. 1. adj. constant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic. (~ în sentimente.) 2. s. (LOG.) consecință.

CONSECINȚĂ s. 1. efect, repercusiune, rezultat, urmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.) 2. (LOG.) consecvent.

CONSECVENT adj., s. 1. adj. constant, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic. (~ în sentimente.) 2. s. (LOG.) consecință.

Consecvent ≠ inconsecvent, neconsecvent