CONFIDENT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.

confident, ~ă [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~dinte / Pl: ~nți, ~e / E: fr confident, lat confidens, -ntis] 1-2 smf, a (Persoană) căreia i se fac confidențe (1). 3 smf (Pex) Prieten.

confidență sf [At: C. PETRESCU, C. V. 95 / Pl: ~țe / E: fr confidence] 1 Mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine Si: destăinuire. 2 (Trs) Abuz de încredere Si: obrăznicie.

confidinte smf, a vz confident

CONFIDENT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.

CONFIDENT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia cineva îi încredințează gîndurile intime, tainele. Eram prieteni nedespărțiți, și mai eram și confidentul lui. C. PETRESCU, S. 109. Roșu numai rămase singur pînă la amiazi, deși grozav ar fi dorit să spuie lui Titu, confidentul său de toate zilele, cîteva amănunte extraordinare pe care numai el le cunoștea. REBREANU, R. II 26. ♦ (În teatru) Personaj secundar căruia eroul principal îi face confidențe, îi destăinuiește gîndurile și planurile sale.

CONFIDENȚĂ, confidențe, s. f. Încredințare a unei taine, destăinuire a unui gînd intim. Și confidențele, tu știi, Le-am dat pe față, tale-quale, Într-un volum de Parodii Originale. TOPÎRCEANU, M. 5. ◊ Expr. A face confidențe (cuiva) = a destăinui ceva, a încredința un gînd intim, o taină.

CONFIDENT, -Ă s.m. și f. Cel căruia i se fac confidențe; prieten. ♦ Personaj secundar într-o piesă de teatru, căruia un erou îi face confidențe menite să informeze astfel pe spectator asupra celor gîndite de el sau asupra faptelor pe care are de gînd să le săvîrșească. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].

CONFIDENȚĂ s.f. Încredințare, mărturisire, destăinuire a unei taine, a unui gînd intim. [Cf. it. confidenza, fr. confidence, lat. confidentia].

CONFIDENT, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i se fac confidențe. 2. personaj convențional în teatru, căruia un erou îi face confidențe, permițând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog. (< fr. confident, lat. confidens)

CONFIDENȚĂ s. f. încredințare a unei taine, a unui gând intim; destăinuire. (< fr. confidence, lat. confidentia)

CONFIDENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană aflată în relații confidențiale; persoană care deține o confidență. /<fr. confident, lat. confidens, ~ntis

CONFIDENȚĂ ~e f. Comunicare a unor gânduri sau a unor fapte ascunse; spovedanie; confesiune. /<fr. confidence, lat. confidentia

confident m. 1. căruia se încredințează cele mai ascunse gândiri; 2. personaj de tragedie sau de comedie căruia i se fac confidențele destinate spectatorilor.

confidență f. împărtășirea unui secret: în confidență, în taină.

*confidént, -ă s. (fr. confident, d. it. confidente, acela căruĭa îĭ încredințezĭ un secret, d. lat. confidens, -éntis, încrezător, temerar. V. fidel). Persoană căreĭa îĭ încredințezĭ secretele. Personagiŭ teatral căruĭa i se fac confidențe ca să le audă publicu. V. credincer, secretar.

*confidénță f., pl. e (fr. confidence, it. -enza, d. lat. confidentia). Comunicare a unuĭ secret, destăĭnuire.

!confident adj. m., s. m., pl. confidenți; adj. f., s. f. confidentă, pl. confidente

confidență s. f., g.-d. art. confidenței; pl. confidențe

confident s. m., pl. confidenți

confidentă s. f., g.-d. art. confidentei; pl. confidente

confidență s. f., g.-d. art. confidenței; pl. confidențe

confident s. m., pl. confidenți

confidentă s. f., pl. confidente

confidență s. f., g.-d. art. confidenței; pl. confidențe

CONFIDENT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gândurilor ei.)

CONFIDENȚĂ s. v. destăinuire.

CONFIDENT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domnitorului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gîndurilor ei.)

CONFIDENȚĂ s. confesiune, destăinuire, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.)