conced sn vz concediu

*concéd și -éz, a -á v. tr. (fr. concéder, d. lat. concédo, -cédere. V. cedez, purced). Acord ca o favoare, drept orĭ privilegiŭ. – Rar și -céd, -cés, a -céde (după purced).

concede vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/5 / Pzi: ~ed, (rar) ~dez / E: fr concéder] 1 (Înv) A nu (mai) opune nici o împotrivire Si: a ceda. 2 (Liv) A încuviința. 3 (Înv; subiectul este un stat, oraș etc.) A acorda unei persoane un drept, un privilegiu Si: a concesiona.

concediu sn [At: STAMATI, D. / V: ~nged~, (înv) ~ngedie sf (pop) ~ced, ~cet¹, ~cetie sf / Pl: ~ii / E: it congedo, fr conge] 1 Interval de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă, primind, pentru tot acest interval, remunerația bănească cuvenită Si: vacanță, (iuz) slobozenie. 2 (Îs) ~ medical Intervalul de timp în care salariații lipsesc, cu aviz medical, de la locul de muncă și în care sunt remunerați. 3 (Înv) Învoire. 4 (Frm; iuz; îe) A-și lua ~ A-și lua rămas-bun 5 (Îae) A pleca în vacanță.

concet¹ sn vz concediu

concetie sf vz concediu

congedie sf vz concediu

congediu sn vz concediu

CONCEDE, conced, vb. III. Tranz. (Franțuzism; neîntrebuințat la timpurile trecute) A îngădui, a încuviința, a acorda, a ceda (un drept, un privilegiu etc.).

CONCEDIU, concedii, s. n. Drept al tuturor oamenilor muncii de a lipsi un timp determinat de Ia serviciu pentru odihnă, îngrijirea sănătății etc., primind în acest interval toate drepturile care li se cuvin. V. vacanță. Concediu de odihnă. Concediu medical. Concediu de studii. – Variantă: (învechit) congediu (CARAGIALE, O. VII 262, CONTEMPORANUL, VIII 288) s. n.

CONCEDE vb. III. tr. A îngădui; a acorda. ♦ A ceda de bunăvoie (un privilegiu, un drept etc.). [P.i. conced, conj. -ceadă. / < fr. concéder, cf. it., lat. concedere].

CONCEDE vb. tr. a admite, a recunoaște; a îngădui, a încuviința; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept. (<fr. concéder)

CONCEDIU s. n. interval de timp în care angajații sunt scutiți, în temeiul legii, de a presta muncă. (<concedia, după fr. congé)

A CONCEDE conced tranz. livr. (drepturi, privilegii) A acorda în calitate de favoare. /<fr. concéder

CONCEDIU ~i n. Perioadă de timp în care salariații sunt scutiți în mod legal de muncă, fiind remunerați în mod corespunzător. ~ de odihnă. ~ medical. [Sil. -ce-diu] /<fr. congé

concede v. 1. a acorda ca privilegiu: a concede unei companii o linie ferată; 2. a ceda (într’o discuțiune).

concediu n. 1. permisiune de a se retrage sau de a lipsi: concediu de o lună; 2. act prin care un chiriaș sau un proprietar declară încetarea șederii într’o casă.

congediu n. V. concediu.

*congédiŭ n. (d. fr. congé, vfr. congié și verbu congédier, a congedia, d. lat. commeatus, congediŭ militar [de unde s’a făcut comiatu, comjé, apoĭ congé], d. meare, a merge. V. im-per-mea-bil). Permisiune de a lipsi: congediŭ de o lună, ĭaŭ, cer congediŭ pe o lună. Liberare din serviciŭ. – Fals concediŭ.

conced, -ceadă 3 conj., -cedând ger.

concede (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conced, 2 sg. concezi, 3 sg. concede, imperf. 1 concedeam; conj. prez. 1 sg. să conced, 3 să conceadă; ger. concedând (nefolosit la perf. s., m.m.c.p., part.)

concediu [diu pron. dĭu] s. n., art. concediul; pl. concedii, art. concediile (desp. -di-i-)

concede (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conced, 3 sg. concede; conj. prez. 3 să conceadă; ger. concedând (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)

concediu [diu pron. dĭu] s. n., art. concediul; pl. concedii, art. concediile (-di-i-)

concede vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conced, 3 sg. concede; conj. prez. 3 sg. și pl. conceadă; ger. concedând (neîntrebuințat la timpuri trecute)

concediu s. n. [-diu pron. -dĭu], art. concediul; pl. concedii, art. concediile (sil. -di-i-)

concediu

concediu, -dii.

CONCEDE vb. v. accepta, admite, aproba, concesiona, consimți, încuviința, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, permite, primi.

CONCEDIU s. 1. (Transilv. și Maram.) săbășag, (înv.) slobozenie. (Are un ~ de o lună.) 2. vacanță. (Unde pleci în ~?)

concede vb. v. ACCEPTA. ADMITE. APROBA. CONCESIONA. CONSIMȚI. ÎNCUVIINȚA. ÎNDUPLECA. ÎNGĂDUI. ÎNVOI. LĂSA. PERMITE. PRIMI.

CONCEDIU s. 1. (Transilv. și Maram.) săbășag, (înv.) slobozenie. (Are un ~ de o lună.) 2. vacanță. (Unde pleci în ~ ?)

concede (-d, -ces), vb. – A îngădui, a încuviința; a ceda un drept. Fr. concéder. Participiul nu se folosește. – Der. concediu, s. n., din fr. congé, it. congedo, contaminat cu concede; concedia, vb.; concesie, s. f., din fr. concession.

concediu, concedii s. n. (intl.) perioadă de detenție.