3 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. (Despre persoane) Cu reputația pătată; discreditat. Negustor compromis.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări, pe renunțări reciproce. Adică, iar compromisuri? Mai lasă tu, mai las eu, pînă, din tocmeală in tocmeală, ne întoarcem de unde-am plecat. C. PETRESCU, Î. II 126.

compromís s. n., pl. compromísuri

compromís s. n., pl. compromísuri

COMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un ~.)

COMPROMÍS adj. v. dezonorat.

COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis].

COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis)

COMPROMÍS1 ~să (~și, ~se) 1) (despre persoane) Care este cu reputația pătată; discreditat; dezonorat. 2) (despre acțiuni, planuri) Care este pus în pericol; aflat în primejdie; primejduit; zădărnicit. Recoltă ~să. /v. a compromite

COMPROMÍS2 ~uri n. 1) Acord obținut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenție prin care părțile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromis

compromis n. 1. act prin care cineva își supune cauza la judecata unui arbitru; 2. Gram. combinarea sau fuziunea a doi termeni sinonimi: ciuhurez e un compromis din ciuh și hurez.

*compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin [!] care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune).

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere.

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere.

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. Tranz. 1. A-l pune (pe cineva) într-o lumină nefavorabilă, a face să-și piardă buna reputație, a da de rușine; a discredita. Nu te mai iau... cu mine. Mă campromiți. C. PETRESCU, C. V. 116. Nu-și va ierta toată viața asemenea slăbiciune, care l-a compromis în așa hal. BART, E. 214. Să vedem și noi dacă faptul căsătoriei și traiului Ancei cu Dragomir e o așa de mare absurditate, încît să compromită toată piesa. GHEREA, ST. CR. II 256. ◊ Refl. Fii serios, Jean. Ne compromitem. SAHIA, N. 100. 2. A primejdui; a strica, a distruge., Seceta poate, compromite recolta. – Forme gramaticale: perf. s. compromisei, part. compromis.

compromíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compromít, 1 pl. compromítem; conj. prez. 3 să compromítă; part. compromís

Intrare: compromis (adj.)
compromis (adj.)
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compromis compromisul compromi compromisa
plural compromiși compromișii compromise compromisele
genitiv-dativ singular compromis compromisului compromise compromisei
plural compromiși compromișilor compromise compromiselor
vocativ singular
plural
Intrare: compromis (pl. -uri)
compromis (pl. -uri)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compromis compromisul
plural compromisuri compromisurile
genitiv-dativ singular compromis compromisului
plural compromisuri compromisurilor
vocativ singular
plural
Intrare: compromite
compromite
verb (VT623) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) compromite compromitere compromis compromițând singular plural
compromite compromiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) compromit (să) compromit compromiteam compromisei compromisesem
a II-a (tu) compromiți (să) compromiți compromiteai compromiseși compromiseseși
a III-a (el, ea) compromite (să) compromi compromitea compromise compromisese
plural I (noi) compromitem (să) compromitem compromiteam compromiserăm compromiseserăm, compromisesem*
a II-a (voi) compromiteți (să) compromiteți compromiteați compromiserăți compromiseserăți, compromiseseți*