3 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

compromís1 sn [At: PRAVILA (1814), XIV/13 / V: (înv) ~més / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr compromis] 1 Înțelegere bazată pe cedări reciproce Și: concesie, învoială. 2 (Jur) înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. 3 Combinație concesivă între elemente (incompatibile), făcută și acceptată pentru a pune capăt unei situații (litigioase).

compromís2, ~ă a [At: GHICA, A. 600 / Pl: ~íși, ~e / E: compromite] 1 (D. oameni) Cu reputația pătată Și: discreditat, (pfm) deochiat. 2 Stricat.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite.

COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări, pe renunțări reciproce. Adică, iar compromisuri? Mai lasă tu, mai las eu, pînă, din tocmeală in tocmeală, ne întoarcem de unde-am plecat. C. PETRESCU, Î. II 126.

COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. (Despre persoane) Cu reputația pătată; discreditat. Negustor compromis.

compromís s. n., pl. compromísuri

compromís s. n., pl. compromísuri

COMPROMÍS s. concesie. (Nu face nici un ~.)

COMPROMÍS adj. v. dezonorat.

COMPROMÍS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis].

COMPROMÍS s. n. 1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce. 2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. (<fr. compromis)

COMPROMÍS1 ~să (~și, ~se) 1) (despre persoane) Care este cu reputația pătată; discreditat; dezonorat. 2) (despre acțiuni, planuri) Care este pus în pericol; aflat în primejdie; primejduit; zădărnicit. Recoltă ~să. /v. a compromite

COMPROMÍS2 ~uri n. 1) Acord obținut prin cedări reciproce; concesie. 2) Convenție prin care părțile cointeresate apelează la un arbitru în vederea rezolvării unui litigiu dintre ele. /<fr. compromis

compromis n. 1. act prin care cineva își supune cauza la judecata unui arbitru; 2. Gram. combinarea sau fuziunea a doi termeni sinonimi: ciuhurez e un compromis din ciuh și hurez.

*compromís n., pl. urĭ și e (fr. compromis). Contract pin [!] care doĭ se supun judecățiĭ altuĭa (arbitraj) saŭ îșĭ cedează ceva unu altuĭa (transacțiune).

compromíte [At: NEGRUZZI, S. I. 222 / V: ~tá, ~mentá / Pzi: compromít / Pt: ~is / E: fr compromettre] 1-2 vtr A face să-și piardă (sau a-și pierde) buna reputație Și: a (se) discredita, a se deochia, a se arăta. 3 vt A pricinui un rău. 4 vt A distruge.

COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere.

Intrare: compromis (pl. -uri)
compromis (pl. -uri) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compromis compromisul
plural compromisuri compromisurile
genitiv-dativ singular compromis compromisului
plural compromisuri compromisurilor
vocativ singular
plural
Intrare: compromite
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) compromite compromitere compromis compromițând singular plural
compromite compromiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) compromit (să) compromit compromiteam compromisei compromisesem
a II-a (tu) compromiți (să) compromiți compromiteai compromiseși compromiseseși
a III-a (el, ea) compromite (să) compromi compromitea compromise compromisese
plural I (noi) compromitem (să) compromitem compromiteam compromiserăm compromiseserăm, compromisesem*
a II-a (voi) compromiteți (să) compromiteți compromiteați compromiserăți compromiseserăți, compromiseseți*
a III-a (ei, ele) compromit (să) compromi compromiteau compromiseră compromiseseră
Intrare: compromis (adj.)
compromis (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular compromis compromisul compromi compromisa
plural compromiși compromișii compromise compromisele
genitiv-dativ singular compromis compromisului compromise compromisei
plural compromiși compromișilor compromise compromiselor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)