primejdui [At: R. POPESCU, CM I, 472 / Pzi: ~esc, (reg) primejdui / E: primejdie + -ui] 1-2 vt A constitui o primejdie (1-2) pentru cineva sau ceva Si: (liv) a periclita, (îrg) a primejdii (1-2), (înv) a pericola, a pericolarisi, (nob) a periclisa. 3-6 vr A-și risca (liniștea,) (securitatea,) (libertatea sau) viața Si: a se expune. 7 vt (Mun; spc; în superstiții) A atrage asupra cuiva o boală.

PRIMEJDUI, primejduiesc, vb. IV. Tranz. A pune în primejdie, a amenința, a periclita. Dar cu ce drept să fi spus eu: să-și primejduiască ceilalți viața și libertatea, să meargă alții la greu! DEMETRIUS, C. 45. De ce să-și primejduiască dînsul viața și averea, dacă lumea s-a smintit. REBREANU, R. II 147. ♦ Refl. A-și risca viața, a se expune. Dacă nu mi-ar cere totdeauna să mă primejduiesc așa! DEMETRIUS, C. 18. – Prez. ind. și: (învechit) primejdui (DRĂGHICI, R. 221).

A PRIMEJDUI ~iesc tranz. A supune unei primejdii; a pune în primejdie; a periclita. /primejdie + suf. ~ui

primejduì v. a periclita, a risca.

primejduĭésc v. tr. (d. primejdie). Periclitez, expun primejdiiĭ. – Vechĭ și -jdiesc.

primejdui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. primejduiesc, 3 sg. primejduiește, imperf. 1 primejduiam; conj. prez. 1 sg. să primejduiesc, 3 să primejduiască

primejdui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. primejduiesc, imperf. 3 sg. primejduia; conj. prez. 3 să primejduiască

primejdui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. primejduiesc, imperf. 3 sg. primejduia; conj. prez. 3 sg. și pl. primejduiască

primejdui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. primejduiesc, conj. primejduiască)

PRIMEJDUI vb. 1. (înv.) a (se) pericola. (Te rog să nu-l ~.) 2. a amenința, a periclita. (Această situație îi ~ viața.) 3. v. risca. 4. v. compromite.

PRIMEJDUI vb. 1. (înv.) a (se) pericola. (Te rog să nu-l ~.) 2. a amenința, a periclita. (Această situație îi ~ viața.) 3. a-și expune, a-și risca. (Și-a ~ viața.) 4. a (se) compromite, a (se) periclita. (Ploile ~ recolta.)

VITAM IMPENDERE VERO (lat.) a-și primejdui viața de dragul adevărului – Iuvenal, „Satirae”, IV, 91: „Nec civis erat qui... vitam impendere vero” („Și nu era cetățean care... să-și fi primejduit viața de dragul adevărului”). Reproș adresat consulului Vibius Crispus, care se temea de mânia împăratului Domițian. Vitam impendere vero a fost deviza lui J.-J. Rousseau.

Vitam impendere vero (lat. în traducere liberă: „A-și primejdui viața pentru adevăr”) – Iuvenal, Satire (IV, 91). Se referă la Vibius Crispus, consul de pe vremea împăratului Domițian. Orator remarcabil, dar prudent, nu era în stare să-și spună deschis cuvîntul, să-și primejduiască viața pentru adevăr. Numai astfel a izbutit, în viesparul palatului, să vadă peste 80 de veri! Expresia lui Iuvenal a figurat ca moto pe frontispiciul unor ziare din timpul revoluției franceze. Iar Jean-Jacques Rousseau și-a ales-o ca maximă de viață. LIT.