2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

comportáre sf [At: CRĂINICEANU, I. G. 26 / V: (înv) ~pur~ / Pl: ~tắri / E: comporta] Fel de a se comporta (1) Și: comportament (1).

COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta.

COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta.

COMPORTÁRE, comportări, s. f. Acțiunea de a se comporta; mod de a se comporta (1); conduită, purtare.

comportáre s. f., g.-d. art. comportắrii; pl. comportắri

comportáre s. f., g.-d. art. comportării; pl. comportări

COMPORTÁRE s. 1. comportament, conduită, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ corespunzătoare.) 2. apucătură, comportament, conduită, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă aceste ~ări?) 3. atitudine, purtare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 4. v. atitudine.

COMPORTÁRE s.f. Acțiunea de a se comporta și rezultatul ei; purtare, conduită. [< comporta].

comportá [At: MON. OF. (1914), 9 / V: (înv) ~pur~ / Pzi: compórt, 3 ~tă, (rar) ~poártă / E: fr comporter] 1 vr A avea o anumită conduită. 2 vt (Liv) A aduce cu sine. 3 vt (Liv) A necesita.

COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter.

COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter.

COMPORTÁ, compórt1, vb. I. 1. Refl. A se purta, a avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; p. ext. a cere, a pretinde.

comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte

comportá vb., ind. prez. 1 sg. compórt, 3 sg. și pl. compórtă; conj. prez. 3 sg. și pl. compórte

COMPORTÁ vb. 1. a se purta. (Vezi cum te ~.) 2. v. necesita.

COMPORTÁ vb. I. 1. refl. A se purta, a avea o anumită purtare. 2. tr. A aduce cu sine; (p. ext.) a necesita, a cere. [P.i. compórt, conj. -te. / < fr. comporter, it., lat. comportare].

COMPORTÁ vb. I. refl. a avea o anumită conduită. II. tr. a aduce cu sine; a necesita, a impune. (< fr. comporter, lat. comportare)

A COMPORTÁ compórt tranz. 1) A include în sine; a însuma; a conține; a întruni; a îngloba; a cuprinde. 2) A face să fie necesar; a cere; a necesita; a pretinde; a reclama. /<fr. comporter

A SE COMPORTÁ mă compórt intranz. A avea un anumit fel de conduită; a se purta. /<fr. se comporter

comportà v. 1. a permite, a autoriza: acest post comportă mari cheltuieli; 2. a se purta bine, rău.

Intrare: comporta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) comporta comportare comportat comportând singular plural
comportă comportați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) comport (să) comport comportam comportai comportasem
a II-a (tu) comporți (să) comporți comportai comportași comportaseși
a III-a (el, ea) comportă (să) comporte comporta comportă comportase
plural I (noi) comportăm (să) comportăm comportam comportarăm comportaserăm, comportasem*
a II-a (voi) comportați (să) comportați comportați comportarăți comportaserăți, comportaseți*
a III-a (ei, ele) comportă (să) comporte comportau comporta comportaseră
Intrare: comportare
comportare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comportare comportarea
plural comportări comportările
genitiv-dativ singular comportări comportării
plural comportări comportărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)