comportare sf [At: CRĂINICEANU, I. G. 26 / V: (înv) ~pur~ / Pl: ~tări / E: comporta] Fel de a se comporta (1) Si: comportament (1).

COMPORTARE, comportări, s. f. Acțiunea de a se comporta; mod de a se comporta (1); conduită, purtare.

COMPORTARE s.f. Acțiunea de a se comporta și rezultatul ei; purtare, conduită. [< comporta].

comporta [At: MON. OF. (1914), 9 / V: (înv) ~pur~ / Pzi: comport, 3 ~tă, (rar) ~poartă / E: fr comporter] 1 vr A avea o anumită conduită. 2 vt (Liv) A aduce cu sine. 3 vt (Liv) A necesita.

compurta v vz comporta

compurtare sf vz comportare

COMPORTA, comport¹, vb. I. 1. Refl. A se purta, a avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; p. ext. a cere, a pretinde.

COMPORTA vb. I. 1. refl. A se purta, a avea o anumită purtare. 2. tr. A aduce cu sine; (p. ext.) a necesita, a cere. [P.i. comport, conj. -te. / < fr. comporter, it., lat. comportare].

COMPORTA vb. I. refl. a avea o anumită conduită. II. tr. a aduce cu sine; a necesita, a impune. (< fr. comporter, lat. comportare)

A SE COMPORTA mă comport intranz. A avea un anumit fel de conduită; a se purta. /<fr. se comporter

A COMPORTA comport tranz. 1) A include în sine; a însuma; a conține; a întruni; a îngloba; a cuprinde. 2) A face să fie necesar; a cere; a necesita; a pretinde; a reclama. /<fr. comporter

comportà v. 1. a permite, a autoriza: acest post comportă mari cheltuieli; 2. a se purta bine, rău.

*compórt și -éz, a -á v. tr. (fr. comporter, d. lat. com-portare, a duce la un loc. V. port, purtat). Am, îs propriŭ pentru: această funcțiune nu comportă atîtea cheltuĭelĭ. V. refl. Mă conduc, mă mișc, mă port într’un oare-care mod: trupele s’aŭ comportat foarte bine. – P. forma în -ez, cp. cu raport-ez.

comportare s. f., g.-d. art. comportării; pl. comportări

comportare s. f., g.-d. art. comportării; pl. comportări

comportare s. f., g.-d. art. comportării; pl. comportări

+comporta² (a se ~) (a se purta) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă comport, 2 sg. te comporți, 3 se comportă; conj. prez. 1 sg. să mă comport, 3 să se comporte; imper. 2 sg. afirm. comportă-te; ger. comportându-mă corectat(ă)

comporta¹ (a ~) (a implica) vb., ind. prez. 3 comportă, imperf. 3 pl. comportau; conj. prez. 3 să comporte

comporta (a ~) vb., ind. prez. 3 comportă; conj. prez. 3 să comporte

comporta vb., ind. prez. 1 sg. comport, 3 sg. și pl. comportă; conj. prez. 3 sg. și pl. comporte

COMPORTARE s. 1. comportament, conduită, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ corespunzătoare.) 2. apucătură, comportament, conduită, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă aceste ~ări?) 3. atitudine, purtare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 4. v. atitudine.

COMPORTARE s. 1. comportament, conduită, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ corespunzătoare.) 2. apucătură, comportament, conduită, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce înseamnă aceste ~ ?) 3. atitudine, purtare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 4. atitudine, gest, purtare. (~ lui m-a mișcat.)

COMPORTA vb. 1. a se purta. (Vezi cum te ~.) 2. v. necesita.

COMPORTA vb. 1. a se purta. (Vezi cum te ~.) 2. a cere, a impune, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, (înv.) a nevoi. (Această operație ~ multe riscuri.)

COMPORTARE. Subst. Comportare, comportament, fel (mod) de a fi, fel (mod) de a se purta, purtare, purtat (pop.), port, conduită, linie de conduită, normă de purtare, maniere, etichetă (fig.); ținută; bonton (franțuzism); atitudine, tratare, tratament; deprindere, obișnuință, obicei, învăț, tipic, tic, apucătură (fig.). Nărav, nărăvie (pop.), nărăveală (pop.), nărăvire (pop.); caracter, natură, fire, temperament. Ținută, postură, înfățișare, aspect, chip, manieră, aparență, mină, ton, gest. Politețe, omenie, bună-cuviință, bună-creștere, cei șapte ani de-acasă, bună purtare, creștere aleasă, civilitate (rar) educație, gentilețe, bunăvoință, amabilitate. Moralitate; corectitudine; cinste; virtute. Sinceritate. Imoralitate, desfrînare, perversitate, viciu; incorectitudine, necinste. Fățărnicie, prefăcătorie. Cinism, nerușinare, neobrăzare, necuviință, impertinență, impolitețe; nesăbuință (rar), nesocotință. Pedanterie, pedantism; formalism, birocratism. Snobism; dandism. Boemie. Frivolitate. Adj. De comportament. Politicos, manierat, cuvincios, binecrescut, cizelat (fig.), civilizat, gentil, curtenitor, amabil, îndatoritor, atent, drăguț. Corect, cinstit, onest, moral, cumsecade; demn, mîndru. Imoral, vicios (fig.), cinic, desfrînat, pervers; nerușinat, neobrăzat, obraznic, necuviincios, impertinent; nesăbuit, nesocotit, scandalos. Boem; frivol. Năirăvit, nărăvaș, nărăvos (rar). Formalist, birocratic, tipicar, pedant. Vb. A se purta, a se comporta, a avea o anumită conduită, a avea o (anumită) ținută, a se ține; a avea maniere (bune, rele), a fi manierat, a fi binecrescut, a se comporta frumos, a avea cei șapte ani de acasă, a fi politicos. A avea un obicei, a avea niște apucături, a se nărăvi, a se obișnui, a se deprinde. V. cinste, cochetărie, imoralitate, impolitețe, moralitate, necinste, neprincipialitate, obicei, politețe, sinceritate, temperament, viclenie.

A AVEA O COMPORTARE AFECTATĂ a se fandosi, a se fasoli, a se prosti.